ICCJ. Decizia nr. 4617/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4617/2009
Dosar nr. 1421/2/200.
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3585 din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Elefterie" din Bucureşti, în contradictoriu cu Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a anulat Decizia nr. 1617 din 06 februarie 2008 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să emită o nouă decizie prin care să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafaţă de 2.123 mp situată în Bucureşti, parcele 29 şi 31.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea depusă la data de 29 noiembrie 2055 pe rolul Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, reclamanta a solicitat în temeiul OUG nr. 94/2000 şi ale Normelor metodologice aprobate prin HG nr. 1164/2002, acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren de 1.035 mp situată în Bucureşti, iar, ulterior, prin cererea din data de 29 martie 2006, a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru suprafaţa de 2.123 mp situată la aceeaşi adresă.
Prin Decizia nr. 1617 din 06 februarie 2008, Comisia a constatat că petenta este îndreptăţită să beneficieze de prevederile OUG nr. 94/2000 pentru suprafaţa de 993 mp situată la adresa respectivă şi a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului V din Legea nr. 247/2005. Comisia a reţinut că imobilul respectiv a fost proprietatea Parohiei, a fost preluat abuziv de către stat, iar la data soluţionării cererii terenul este ocupat de clădirea şcolii nr. 150.
Curtea de apel a concluzionat că problema de drept dedusă judecăţii este dacă reclamanta are dreptul la despăgubiri pentru suprafaţa de 2.123 mp sau numai pentru suprafaţa de 993 mp, cât s-a constat prin Decizia contestată.
Sub acest aspect, Curtea de apel, în raport cu prevederile art. 4 alin. (3)-(5) din OUG nr. 94/2000, a reţinut că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate atât asupra suprafeţei de 993 mp, cât şi asupra suprafeţei de 1.248,30 mp, situată în Bucureşti, conform planului cadastral din anul 1940 în care în proprietatea Parohiei figurează următoarele loturi: la nr. 29 al adresei, un lot având o suprafaţă de 993 mp; la nr. 31 al adresei, un lot în suprafaţă de 1.248,30 mp. De asemenea, instanţa a avut în vedere că, potrivit procesului-verbal nr. 205 din 25 martie 1960 al Comisiei Parohiale s-a hotărât trecerea terenului aparţinând Parohiei, în suprafaţă de 2.123 mp, în proprietatea statului şi în administrarea Sfatului Popular al Capitalei pentru construirea unei şcoli.
A mai reţinut Curtea de apel că, în privinţa dreptului de proprietate al reclamantei, procesul-verbal nr. 205 din 25 martie 1960 al Comisiei Parohiale poate fi considerat un început de dovadă scrisă în sensul prevederilor menţionate din OUG nr. 94/2000, care se coroborează în sensul celor reţinute de instanţă cu adresa nr. 2407 din 27 februarie 1960 a Sfatului Popular al Capitalei, procesul-verbal de revizuire nr. 205 din 01 aprilie 1941 încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti şi delegaţii Ministerului de Interne şi Ministerului de Finanţe, în care se menţionează că suprafaţa de 2.183, 07 mp este proprietatea Parohiei, precum şi cu declaraţiile martorilor D.G.C. şi S.I.D.
În ceea ce priveşte dovada preluării abuzive a terenului respectiv, Curtea de apel a reţinut că aceasta rezultă din împrejurarea că Primăria Municipiului Bucureşti nu a putut preciza modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului, iar prin adresa nr. 2407 din 27 februarie 1960 Sfatul Popular al Capitalei a solicitat Arhiepiscopiei Bucureştiului şi Parohiei Bisericii Sf. Elefterie imobilul respectiv pentru construcţia şcolii.
Împotriva sentinţei civile nr. 3585 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, criticând-o ca nelegală şi neteminică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a apreciat în recurs că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile OUG nr. 94/2000, obligând Comisia să emită o decizie în sensul acordării de măsuri reparatorii pentru imobilul, teren în litigiu.
Această dispoziţie luată de instanţă contravine de fapt prevederilor Legii nr. 247/2005, Comisia specială neavând competenţa pentru acordarea propriu-zisă de despăgubiri.
Deasemenea s-a mai criticat soluţia Curţii de Apel şi pentru interpretarea „injustă" a probelor administrate fără să se aibă în vedere procedura prevăzută de OUG nr. 94/2000.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Din motivele de recurs rezultă că, în mod greşit prima instanţă ar fi interpretat dispoziţiile OUG nr. 94/2000.
Intimata fără putinţă de tăgadă are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent şi cu privire la terenul situat în Bucureşti, Sector 5, dreptul său de proprietate fiind dovedit în condiţiile legii, respectiv art. 4 din OUG nr. 94/2000.
Astfel reclamanta-intimată a făcut dovada dreptului de proprietate în faţa Comisiei Speciale de retrocedare, fapt rezultat din planul cadastral din 1940, adresa Parohia Sf. Elefterie către Ministerul Educaţiei Naţionale din 1947, din care rezultă fără posibilitate de tăgadă că Parohia îşi exercită dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, pentru că doar un proprietar îşi poate exprima dreptul de înstrăinare pentru acest teren.
Din toate actele aflate la dosar şi avute în vedere de instanţa Curţii de Apel se desprinde cu claritate concluzia, că terenul a rămas în proprietatea Parohiei Sf. Elefterie, iar aceasta comportându-se ca un adevărat proprietar prin Comisia Parohială a decis cedarea terenului în suprafaţă de 2123 mp, în proprietatea statului şi în administrarea Sfatului Popular pentru a se construi pe el o şcoală.
Susţinerile recurentei în sensul că cele menţionate în actele de care s-a făcut vorbire la fond dar şi în recurs, nu pot fi avute în vedere pentru că provin de la reclamantă, nu pote fi primite de instanţa supremă, întrucât cum corect a arătat Curtea de Apel, aceste dovezi reprezintă un început de dovadă scrisă care se coroborează cu acte şi declaraţiile martorilor audiaţi.
Nici faptul că reclamanta-intimată nu ar face dovada proprietăţii întregii suprafeţe, nu este concludent, întrucât din actele depuse rezultă contrariul, respectiv recunoaşterea recurentei referitoare la preluarea abuzivă pentru suprafaţa recunoscută, iar pe de altă parte – respectiv restul suprafeţei de teren, neexistând probe emanate de la organele administrative în drept, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, care să precizeze modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului plus teren.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care conform art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României – Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 3585 din 19 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4574/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4621/2009. Contencios → |
|---|
