ICCJ. Decizia nr. 4627/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4627/2009
Dosar nr. 4462/2/200.
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3444 din 9 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.C.T. SRL Sighişoara, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Mureş, a anulat Decizia nr. 182 din 25 septembrie 2006, Decizia de impunere nr. 11 din 20 ianuarie 2006 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 222 din 03 februarie 2006 în ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată aferentă lipsei în gestiune constatată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce o priveşte pe reclamantă, din probatoriul administrat rezultă că lipsa în gestiune a fost constatată anterior datei de 31 decembrie 2002.
Este adevărat că reclamanta nu a întocmit un inventar anual, care ar fi permis compararea stocului scriptic cu cel faptic la sfârşitul fiecărui an fiscal, însă aceste aspecte erau cunoscute organelor de cercetare penală care efectuau cercetări pentru identificarea persoanelor vinovate.
Din registrul de evidenţă rezultă că reclamanta a desfăşurat activitate în zona liberă Giurgiu până la data de 31 decembrie 2002.
Astfel, organele fiscale în mod greşit au stabilit o dată ulterioară de constatare a lipsei în gestiune, respectiv data de 31 martie 2004.
Faţă de această constatare, Curtea de apel a reţinut că raportului juridic îi sunt aplicabile dispoziţiile legale în vigoare la acel moment, iar nu prevederile Legii nr. 571/2003, care au intrat în vigoare ulterior.
Întrucât potrivit prevederilor art. 6 lit. k)10 din OUG nr. 17/2000, aplicabile raportului juridic, erau scutite de TVA activităţile specifice desfăşurate în zona liberă de contribuabilii autorizaţi, rezultă că reclamanta nu datora TVA pentru bunurile constatate ca fiind lipsă în gestiune, chiar dacă această lipsă este asimilată cu o livrare de bunuri.
În consecinţă, Curtea de apel a constatat că sunt nelegale actele atacate (Decizia nr. 182 din 25 septembrie 2006, Decizia de impunere nr. 11 din 20 ianuarie 2006 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 222 din 03 februarie 2006) întrucât în mod greşit au fost întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 571/2003 în considerarea unei eronate aprecieri cu privire la data constatării lipsei în gestiune.
Împotriva sentinţei civile nr. 3444 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Mureş şi A.N.A.F.
S-a motivat recursul declarat de D.G.F.P. Mureş prin aceea că instanţa fondului a acordat mai mult decât s-a cerut prin acţiune, încălcând astfel prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Deasemenea, se susţine de această recurentă că sentinţa a fost dată cu greşita aplicare a legii, pentru că cele reţinute în motivare se întemeiază doar pe registrele de evidenţă întocmite în zona liberă de Biroul Vamal Giurgiu, ignorându-se dispoziţiile legale incidente în cauză în perioada supusă verificării.
A.N.A.F., critică sentinţa recurată, întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa fondului dispunând anularea în tot a Deciziei nr. 182/2006 şi a Deciziei nr. 11/2006, deşi nu se putea pronunţa în legătură cu sumele menţionate la pct. 2 din Decizia nr. 182/2006.
Şi referitor la T.V.A., s-a greşit de prima instanţă, deoarece corect au fost stabilite sumele în sarcina reclamantei pentru achiziţiile de mărfuri înregistrate în evidenţele contabile şi constatate lipsă în gestiune.
Recursurile sunt nefondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine:
Reclamanta-intimată s-a adresat instanţei de judecată, solicitând anularea unor acte administrative vătămătoare prin consecinţele juridice, respectiv Decizia nr. 182/2006, Decizia de impunere nr. 11/2006 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 222/2006.
Prin sentinţa civilă recurată, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC I.C.T. SRL Sighişoara, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Mureş, a anulat: Decizia nr. 182 din 25 septembrie 2006, Decizia de impunere nr. 11 din 20 ianuarie 2006 şi raportul de inspecţie fiscală nr. 222 din 03 februarie 2006 în ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată aferentă lipsei în gestiune constatată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că organele fiscale au stabilit greşit o dată ulterioară de constatare a lipsei în gestiune (31 martie 2004), în condiţiile în care existau date certe potrivit cărora dispariţia produselor din gestiune s-a produs anterior acestui moment şi prin urmare dispoziţiile legale aplicabile la 31 decembrie 2002 nu erau cele în vigoare la 31 martie 2004.
Din ansamblul probator administrat rezultă fără posibilitate de tăgadă că în speţă s-a constatat de organele penale o lipsă în gestiune, existând şi o expertiză contabilă pentru anul 2002, fapt cunoscut de Finanţele Publice conform Notei de constatare din 18 iunie 2003.
Prin urmare data lipsei în gestiune confirmată de actele aflate la dosar este 31 decembrie 2002, cu ocazia încheierii evidenţei operative a mărfurilor, care s-a efectuat împreună cu Biroul Vamal din Zona Liberă Giurgiu.
Această lipsă în gestiune din anul 2002 a stat la baza plângerii penale din 15 noiembrie 2002, făcută de conducerea societăţii împotriva salariaţilor vinovaţi, prin urmare, greşit organele fiscale au plasat lipsa în gestiune în anul 2004, aplicând eronat prevederile art. 128 alin. (3) C. proCod Fiscal, întrucât la data constatării lipsei în gestiune era aplicabilă altă prevedere legală, respectiv OG nr. 17/2000 şi HG nr. 401/2000.
Organele de control nu au ţinut seama de prevederile legale privind inventarierea mărfurilor, prevăzute de legea specială - Legea Zonelor libere şi Decizia nr. 753/2001 pentru aprobarea Normelor tehnice privind aplicarea uniformă a reglementărilor vamale.
Dealtfel, Legea nr. 571/2003 se aplică de la 1 ianuarie 2004 şi nu poate fi incidentă în cauză pentru considerentele mai sus enunţate, avându-se în vedere faptul că lipsa în gestiune a fost constatată încă din decembrie 2002.
Prin urmare fără dubiu organele de control trebuiau să facă aplicarea HG nr. 401/2000 care prevede că se datorează T.V.A. în cotele în vigoare la data constatării bunurilor lipsă în gestiune. Acelaşi act normativ stabileşte ca şi T.V.A. scutit pentru activitatea de vânzare-cumpărare, a mărfurilor în zonele libere de către contribuabilii autorizaţi.
Prin urmare, Decizia nr. 11/2006 este nelegală pentru că actul a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 106 C. proCod Fiscal, fiind emisă înainte de întocmirea unui raport de inspecţie fiscală, care s-a întocmit la cel puţin două săptămâni după emiterea Deciziei.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care recursurile declarate de D.G.F.P. Mureş şi de A.N.A.F., se vor respinge conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. Mureş şi A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 3444 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4624/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4631/2009. Contencios → |
|---|
