ICCJ. Decizia nr. 4649/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4649/2009
Dosar nr. 2303/1/200.
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 1232 din 5 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ce formează obiectul contestaţiei în anulare, au fost respinse recursurile declarate de comuna Bumbeşti Piţic, prin Primar, de Guvernul României şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva sentinţei civile nr. 51 din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă atacată cu recurs, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.E. şi C.I., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Consiliul Local Bumbeşti Piţic din Judeţul Gorj şi intervenientul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, şi a dispus anularea în parte a HG nr. 973/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Gorj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Gorj, în ceea ce priveşte poziţia 4 - „Drum Stradal DS 2" – din anexa nr. 23.
împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs pârâţii Guvernul României, Consiliul Local al comunei Bumbeşti-Piţic, prin Primar, şi intervenientul accesoriu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Recurenta comuna Bumbeşti Piţic, reprezentată de Primar, a criticat hotărârea pronunţată de Curtea de apel sub aspectul greşitei respingeri a excepţiei tardivităţii introducerii plângerii prealabile, în raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, susţinând că în mod greşit a reţinut instanţa că termenul de 6 luni curge de la data comunicării, iar nu de la data emiterii actului. Sub aspectul fondului cauzei, recurenta a susţinut că instanţa nu a ţinut cont de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie.
Recurentul Guvernul României a criticat hotărârea pronunţată de Curtea de apel susţinând că instanţa în mod greşit a respins excepţia tardivităţii plângerii probabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar, pe fondul cauzei, a pronunţat o hotărâre cu aplicarea eronată a Legii nr. 213/1998.
Recurentul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a criticat sentinţa pronunţată de Curtea de apel, susţinând că a fost dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 213/1998, întrucât actul administrativ contestat cuprinde bunurile care aparţin domeniului public, iar unităţile administrativ-teritoriale au un drept de proprietatea asupra imobilelor respective, cu atât mai mult cu cât reclamanţii nu au făcut dovada că sunt titulari ai unui drept subiectiv sau ai unui interes legitim vătămat prin actul administrativ.
Pentru a pronunţa soluţia de respingere a recursurilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Curtea de apel în mod corect a respins excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile, întrucât anexele la HG nr. 973/2002 au fost publicate în Monitorul Oficial, Partea I, în tiraj restrâns, la solicitarea persoanelor interesate, astfel că întemeiat instanţa a apreciat că termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 curge de la data la care reclamanţilor le-a fost comunicat actul administrativ sau aceştia au luat cunoştinţă de conţinutul anexelor, această interpretare fiind în acord cu principiul asigurării respectării accesului liber la justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte fondul pricinii, instanţa de recurs a reţinut că soluţia pronunţată de Curtea de apel este legală şi temeinică, întrucât, din actele depuse la dosar, rezultă că reclamanţii sunt titulari ai dreptului de proprietate asupra terenului prevăzut la poziţia nr.4 din anexa nr. 23 la HG nr. 973/2000.
A mai reţinut instanţa de recurs că reclamanţii aveau un drept actual, deşi hotărârea judecătorească de care aceştia se prevalează este ulterioară hotărârii Consiliului local prin care a fost centralizat inventarul bunurilor din domeniul public.
Totodată, instanţa de recurs a reţinut că nu poate fi primită critica Ministerul Internelor şi Reformei Administrative referitoare la faptul că reclamanţii ar fi avut la dispoziţie acţiunea în revendicarea bunului, deoarece acţiunea de faţă cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 23 din Legea nr. 213/1998, are ca obiect anularea parţială a unui act administrativ, respectiv HG nr. 973/2002.
Cu privire la Decizia nr. 1232 din 5 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare comuna Bumbeşti Piţic, prin primar, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
S-a criticat Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât în speţă nu ar fi aplicabilă Legea nr. 554/2004, care în momentul emiterii actelor administrative nu era în vigoare, pronunţarea ei încălcând astfel prevederile art. 318 alin. (11) C. proc. civ.
Contestaţia în anulare este nefondată şi se va respinge pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, care poate fi obişnuită şi se exercită conform art. 317 C. proc. civ. şi specială, prevăzută de art. 318 C. proc. civ.
Motivele contestaţiei în anulare speciale cea pe care se fondează cererea de faţă, se referă pentru admisibilitate, la aceea că instanţa de recurs a dat o dezlegare pricinii care este rezultatul unei „greşeli materiale".
Fiind text de excepţie, „greşeala materială" nu este interpretată în sens larg, legea având în vedere greşeli materiale cu caracter procedural pe care instanţa le-a făcut prin confundarea unor elemente importante.
În speţă, contestatorul reia motivele de recurs, pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia în litigiu, le-a analizat şi le-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii judecătoreşti.
Faţă de aceste considerente, instanţa supremă apreciază că această cale extraordinară de atac formulată de comuna Bumbeşti Piţic, este nefondată şi va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de comuna Bumbeşti Piţic împotriva deciziei nr. 1232 din 5 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4640/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4655/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
