ICCJ. Decizia nr. 4674/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4674/2009
Dosar nr. 354/33/200.
Şedinţa publică din 28 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 mai 2008, reclamantul P.V. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii Publice, obligarea pârâtului la aprobarea rambursării sumei de 38.381 Euro, plătită de reclamant cu titlu de costuri ale intervenţiei chirurgicale la care a fost supus la Spitalul Universitar AKH din Viena - Austria, la data de 21 noiembrie 2005.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în anul 1993 a fost diagnosticat cu boala Parkinson şi până în anul 2005, când starea sănătăţii i s-a înrăutăţit, a urmat un tratament medicamentos, ca mai apoi, la data de 21 noiembrie 2005, să efectueze o operaţie chirurgicală ale cărui costuri în sumă de 38.381 Euro au fost suportate de către acesta.
A mai menţionat reclamantul că la vremea respectivă asemenea intervenţii nu se făceau la nicio unitate sanitară din România.
În atare condiţii, reclamantul a apreciat că îi sunt aplicabile prevederile pct. 3 obiectivul 3 din OMS nr. 10 din 12 ianuarie 2005, care prevăd că se suportă de la bugetul de stat sumele necesare implantării dispozitivelor de stimulare profundă la bolnavii cu maladie Parkinson.
Reclamantul a mai precizat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004, a trimis prin poştă o scrisoare cu confirmare de primire la Ministerul Sănătăţii Publice, scrisoare primită la data de 14 aprilie 2008, neprimind însă niciun răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Prin Sentinţa Civilă nr. 142/2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comerciala, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 50/2004, în vigoare la data la care reclamantul a fost în străinătate pentru efectuarea intervenţiei, trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate se aprobă de Ministerul Sănătăţii, iar potrivit art. 2 din acelaşi act, trimiterea se face pentru bolnavii înscrişi pe lista unui medic de familie care au parcurs toate nivelurile de acordare a asistenţei medicale, dar a căror sănătate nu a fost restabilită.
Prima instanţă a mai reţinut că prin Ordinul în speţă sunt evidenţiate actele ce trebuie depuse şi etapele ce trebuie urmate, atât de către bolnavi cât şi de către comisia de specialitate teritorială, în vederea luării deciziei de trimitere la tratamentul în străinătate.
Or, niciuna dintre condiţiile şi etapele prevăzute de Ordinul nr. 50/2004 nu a fost îndeplinită de către reclamant, Decizia de a apela la un tratament în străinătate aparţinându-i acestuia în exclusivitate.
Mai mult decât atât, art. 10 alin. (1) din Ordinul nr. 50/2004 prevede că este interzisă finanţarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a Comisiei Ministerului Sănătăţii.
Împotriva acestei sentinţei a formulat recurs reclamantul P.V., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa făcând o greşită aplicare a normelor legale incidente în cauză – motiv de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurentul arată că dreptul la libera circulaţie a persoanelor şi dreptul la asistenţă socială sunt prevăzute de tratatele şi jurisprudenţa CE, Ordinul MS nr. 50/2004 invocat de instanţa de fond şi care interzice finanţarea retroactivă a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a MS, nefiind aplicabil în speţă.
Se precizează că în motivarea acţiunii au fost invocate Ordinele ministrului nr. 10/2005 şi 202/2005, precum şi legea bugetului de stat care asigura fondurile pentru astfel de intervenţii care nu se făceau în România – acte normative ce nu au fost luate în considerare de instanţă.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, potrivit Ordinului MS nr. 10/2005 pentru aprobarea derulării programelor de sănătate finanţate din bugetul de stat în anul 2005, o astfel de intervenţie chirurgicală, constând în implantarea dispozitivelor de stimulare profundă la bolnavii cu maladie Parkinson, se suportă de la bugetul de stat.
Totodată, însă, în cazul trimiterii la tratament în străinătate sunt aplicabile dispoziţiile Ordinului MS nr. 50/2004 privind metodologia de trimitere a unor categorii de bolnavi pentru tratament în străinătate; art. 1 din acest ordin prevede ca trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate se aprobă de Ministerul Sănătăţii, iar art. 2 prevede obligativitatea parcurgerii, în prealabil a tuturor nivelurilor de asistenţă medicală din ţară. De asemenea, ordinul enumeră actele ce trebuie depuse şi etapele ce trebuie urmate atât de bolnavi, cât şi de comisia teritorială de specialitate în vederea emiterii unei decizii de trimitere la tratament în străinătate.
În fine, art. 10 alin. (1) din ordinul menţionat prevede interdicţia finanţării retroactive a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătăţii, prevăzută la art. 5 din acest act normativ.
Faţă de prevederile legale menţionate, instanţa de fond în mod corect a stabilit că reclamantul nu are un drept la restituirea cheltuielilor efectuate în străinătate, pentru intervenţia chirurgicală suferită, fără a urma procedura instituită de Ordinul nr. 50/2004.
Înalta Curte consideră că instituirea unor criterii şi proceduri legale de aprobare a trimiterii bolnavilor la tratament în străinătate, în cadrul finanţării de la bugetul de stat, nu constituie o încălcare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor şi a dreptului la asistenţă socială – astfel cum se reţine în motivele de recurs, dovadă fiind faptul că recurentul –reclamant a efectuat, din iniţiativa sa, intervenţia chirurgicală în străinătate, ci stabileşte anumite condiţii formale de acces la resursele bugetului de stat, ţinând seama de reglementarea veniturilor şi cheltuielilor din cadrul acestuia.
Astfel cum a reţinut instanţa de fond reclamantul nu a parcurs niciuna din etapele procedurii prevăzute de Ordinul nr. 50/2004, astfel că nu a făcut dovada dreptului său la plata cheltuielilor medicale efectuate în străinătate.
Pentru considerentele menţionate Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V. împotriva Sentinţei Civile nr. 142/2009 din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4655/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4708/2009. Contencios → |
|---|
