ICCJ. Decizia nr. 4783/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4783/2009
Dosar nr. 814.1/30/200.
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii reclamantei
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 5 august 2008, prin declinare de la Tribunalul Timiş, reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, suspendarea deciziei nr. 34170 din 19 decembrie 2007 emisă de pârâtă, invocând dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 185 alin. (2) C. proCod Fisca.
Reclamanta a susţinut că prin Decizia menţionată s-a reţinut în sarcina sa o obligaţie de plată în sumă de 914.300 lei, reprezentând taxe vamale, comisioane şi TVA apreciindu-se că suma datorată este consecinţa retragerii calităţii de investitor în zonă defavorizată, de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională – Regiunea vest, context în care trebuie să restituie bugetului de stat facilităţile de care a beneficiat.
În cauză, reclamanta a făcut dovada plăţii unei cauţiuni în cuantum de 14.500 lei.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 312 din 24 noiembrie 2008 a admis cererea reclamantei.
3. Motivele de fapt şi de drept pe care au format convingerea primei instanţe
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în speţă cuantumul însemnat al sumei asupra căreia poartă actul administrativ a cărei suspendare se solicită este un argument suficient pentru a se putea dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin admiterea cererii reclamantei.
4. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, împuternicită să reprezinte interesele Autorităţii Naţionale a Vămilor.
Recurenta-pârâtă şi-a întemeiat în drept calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii intimatei-reclamante. În esenţă, autoritatea vamală a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile impuse cumulativ de lege pentru suspendarea actului administrativ: cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În dezvoltarea criticii formulate, recurenta-pârâtă a arătat că intimata-reclamantă a făcut trimitere la motive de fond, care privesc netemeinicia actului de impunere, dar nu a indicat în ce ar consta consecinţele grave, ireversibile, pe care le-ar produce asupra sa executarea creanţelor fiscale şi nu a administrat probe în acest sens.
Prin notele scrise depuse la dosar la data de 2 octombrie 2009, Autoritatea Naţională a Vămilor a invocat incidenţa prevederilor art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, conform cărora în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile de la pronunţarea hotărârii de suspendare a executării, măsura încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că activitatea de producţie a societăţii a încetat, veniturile au scăzut considerabil iar executarea silită ar presupune vânzarea activelor, ceea ce ar însemna, practic, desfiinţarea societăţii comerciale. Soluţia optimă pentru evitarea acestei situaţii ar fi suspendarea executării deciziei de impunere până la verificarea legalităţii şi temeiniciei acesteia de către instanţa de contencios administrativ.
În combaterea recursului, intimata-reclamantă a depus la dosar înscrisuri, probă admisibilă potrivit art. 305 C. proc. civ., după cum urmează: bilanţul prescurtat la data de 31 decembrie 2007, contul de profit şi pierdere, date privind situaţia activelor imobilizate şi a provizioanelor pentru depreciere la aceeaşi dată şi balanţa de verificare pe luna decembrie 2008.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivului invocat de recurentă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările şi probele administrate de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Potrivit art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, suspendarea actului administrativ-fiscal împotriva căruia a fost exercitată contestaţia administrativă poate fi dispusă în condiţiile Legii nr. 554/2004, la care se adaugă cerinţa consemnării unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate sau de până la 2000 lei, în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani.
Articolul 14 din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative pentru suspendarea executării actului administrativ:
- cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ;
- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşa cum s-a reţinut la pct. I.3, unicul considerent pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia a fost cuantumul mare al debitului fiscal în litigiu, considerat argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Suspendarea executării actului administrativ este un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul naşte obligaţii, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ. Această măsură de protecţie care înlătură temporar efectul executoriu din oficiu al actului administrativ este însă una de excepţie; cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege nu se prezumă, ci trebuie dovedite de persoana care se consideră lezată.
Cuantumul ridicat al creanţei fiscale susceptibile de executare, privit izolat, fără a fi raportat la alte elemente cum ar fi obiectul de activitate, cifra de afaceri, valoarea activelor societăţii sau contractele şi obligaţiile în curs, nu poate configura iminenţa unei pagube ale cărei efecte sunt ireversibile, iar înscrisurile noi depuse de intimata-reclamantă în recurs nu sunt de natură să formeze o convingere în acest sens.
Cât priveşte cazul bine justificat, Înalta Curte constată că nici în cererea reclamantei, nici în motivarea sentinţei nu există o minimă referire la o aparenţă de nelegalitate care ar putea afecta actul în litigiu.
În consecinţă, constatând că sentinţa atacată reflectă aplicarea greşită a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat potrivit art. 14 alin. (4) din aceeaşi lege şi în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica sentinţa în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată.
Această soluţie, adoptată ca urmare a evaluării legalităţii sentinţei în raport cu împrejurările existente la data pronunţării ei, face inutilă analizarea incidenţei prevederilor art. 14 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, invocate de Autoritatea Naţională a Vămilor prin notele scrise depuse la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Direcţia regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, împuternicită să reprezinte interesele Autorităţii Naţionale a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 312 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC M. SRL Criscior.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4780/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4794/2009. Contencios → |
|---|
