ICCJ. Decizia nr. 4797/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4797/2009
Dosar nr. 5093/1/200.
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturi.
prin Hotărârea nr. 857 din 14 mai 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de L.M., judecătorla Judecătoria Bălceşti, având ca obiect recunoaşterea gradului profesional de judecător de tribunal.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că petentul a participat la concursul din data de 5 octombrie 2008, privind promovarea în funcţii de execuţie la Tribunalul Vâlcea şi a obţinut media 7,45, clasându-se pe locul 7, şi, întrucât prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 684 din 10 iulie 2008 a fost aprobată scoaterea la concurs a numai 3 posturi de judecător cu funcţie de execuţie la tribunalul menţionat, petentul nu a fost promovat la instanţa pentru care a candidat.
În sprijinul soluţiei adoptate au fost invocate dispoziţiile art. 27 şi art. 28 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, a aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 noiembrie 2006, potrivit cărora gradul profesional corespunzător tribunalului se dobândeşte ca urmare a promovării concursului, în ordinea mediilor obţinute şi în limita numărului de posturi aprobate.
Au fost menţionate în acelaşi sens şi dispoziţiile art. 30 din acelaşi Regulament potrivit cărora candidatul care nu a fost promovat din lipsă de posturi vacante, poate fi promovat ulterior, în posturi ce se vacantează la instanţa pentru care a optat, în termen de 6 luni de la comunicarea rezultatului final.
S-a mai reţinut, în motivarea hotărârii contestate, că petentul a mai formulat o cerere de valorificare a rezultatului concursului, respinsă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii prin Hotărârea nr. 759 din 30 aprilie 2009, iar termenul de 6 luni prevăzut de art. 30 a expirat între timp.
2.Recursul declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul L.M., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
În motivarea cererii adresate Înaltei Curţi, recurentul a arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, în sensul că a promovat examenul din data de 5 octombrie 2008 cu nota 7.45, iar promovarea magistraţilor într-o funcţie de execuţie în condiţiile art. 30 alin. (1) din regulament reprezintă o garanţie creată în scopul recunoaşterii performanţelor lor profesionale.
De asemenea, a invocat şi argumentat pe larg discriminarea creată prin jurisprudenţa Înaltei Curţi între procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, cărora „printr-un simplu interviu" li s-a recunoscut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ceilalţi magistraţi (judecători şi procurori), care pentru a accede într-un grad profesional superior trebuie să susţină un concurs organizat la nivel naţional.
3. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a arătat că recursul este neîntemeiat, întrucât din interpretarea logică şi teleologică a dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reiese că în cazul judecătorilor şi procurorilor, cariera profesională evoluează prin promovare, dintr-un grad profesional în cel imediat următor, numai în urma susţinerii, în condiţiile legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie, desfăşurat conform procedurii reglementate de Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, cu modificările aduse ulterior.
Cu referire la situaţia concretă a recurentului, intimatul a arătat că acesta a participat la concursul din data de 5 octombrie 2008 şi a obţinut media 7,45, dar locul pe care s-a clasat nu i-a permis promovarea pe unul dintre cele trei locuri scoase la concurs pentru Tribunalul Vâlcea, motiv pentru care nu a dobândit gradul profesional de judecător de tribunal.
Prevederile art. 27 şi art. 28 din Regulament conduc către concluzia că gradul profesional se dobândeşte ca urmare a promovării judecătorului declarat admis la concursul de promovare, în ordinea mediilor obţinute şi în limita posturilor aprobate.
În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti pronunţate de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii a afirmat că „acestea au fost pronunţate în cauze având ca obiect un recurs individual şi nu un recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii".
Cu privire la conceptul de „discriminare", intimatul a invocat prevederile art. 2 din OG nr. 37/2000, interpretate prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Constituţia României şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care conduc la concluzia că principiul nediscriminării presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice.
4. Procedura în faţa instanţei
În temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004 – dreptul comun în materia contenciosului administrativ – intimatul a depus la dosar copia hotărârii atacate şi a documentelor care au stat la baza emiterii acesteia: cererea petentului şi nota nr. 13136/1154/2009 din 11 mai 2009 a Direcţiei resurse Umane şi Organizare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs
Examinând legalitatea hotărârii nr. 857 din 14 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin prisma prevederilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că soluţia de respingere a cererii de recunoaştere a gradului profesional de tribunal, formulată de recurent, este întemeiată.
Promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie la tribunale, curţi de apel şi parchete, constituie obiectul de reglementare al art. 43-47 din Legea nr. 303/2004, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, care instituie regula potrivit căreia promovarea se face prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la instanţele sau la parchetele imediat superioare.
Gradul profesional poate fi definit ca fiind dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia instanţelor şi a parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor, cum s-a reţinut, de altfel, atât prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi în jurisprudenţa relevantă în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Gradul profesional nu este, aşadar, o noţiune abstractă, desprinsă de conţinutul concret al atribuţiilor specifice postului pe care îl ocupă magistratul, atribuţii care corespund nivelului instanţei sau parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară acesta activitatea.
În mod corespunzător, concursurile de promovare se organizează pentru ocuparea unor funcţii de execuţie superioare, în limita locurilor disponibile, iar nu numai pentru dobândirea unui grad profesional privit în mod abstract, promovarea pe loc având caracter de excepţie şi realizându-se numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. Recurentul a participat la un astfel de concurs, dar, aşa cum rezultă din cele expuse mai sus, nu a fost promovat pentru că nu s-a clasat în limita posturilor scoase la concurs.
De la regula promovării prin concurs se poate deroga numai prin norme speciale, expres şi limitativ prevăzute de lege, care instituie condiţii şi proceduri diferite de numire sau de promovare în funcţii de execuţie.
Astfel de norme speciale, derogatorii, sunt cele cuprinse în art. 75 şi art. 87 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, prevederi prin care este reglementată procedura de numire în funcţia de procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi, respectiv, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, structuri specializate organizate, potrivit legii, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, promovarea procurorilor în funcţii de execuţie – cu gradul profesional corespunzător – în cadrul acestor două structuri se face prin aplicarea normelor speciale expres prevăzute de lege, iar nu prin eludarea concursurilor de promovare sau prin ignorarea Consiliului Superior al Magistraturii, aşa cum a susţinut recurentul în motivarea cererii sale.
Recurentul nu se află în niciuna dintre situaţiile de excepţie avute în vedere de legiuitor în ceea ce priveşte promovarea în funcţie de execuţie la tribunale şi dobândirea gradului profesional corespunzător, nefiind prevăzută vreo derogare de la regula instituită prin art. 43 din Legea nr. 303/2004, anterior enunţată.
De aceea, neexistând identitate de situaţii, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu în sensul art. 1 şi art. 2 din OG nr. 137/2000 al art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ori al Protocolului nr. 12, adiţional la Convenţie, intrat în vigoare la data de 1 aprilie 2005 şi ratificat de România prin Legea nr. 103/2006.
În mod repetat, Curtea Constituţională a stabilit că principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării este încălcat numai atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii comparabile, fără a exista o motivare obiectivă şi rezonabilă şi fără a fi respectată cerinţa proporţionalităţii între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Sub acest aspect, soluţiile pronunţate în contenciosul constituţional român sunt în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în aplicarea principiului nediscriminării, prevăzut în art. 14 din Convenţie, a statuat că orice diferenţă de tratament făcută de stat între persoane aflate în situaţii similare trebuie să-şi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.
În privinţa numirii procurorilor în cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., legiuitorul a instituit condiţii şi proceduri speciale, în considerarea unor raţiuni de politică a justiţiei, în vederea realizării obiectivelor României de aderare la Uniunea Europeană şi de eficientizare a luptei împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate şi terorismului – justificare în măsură să înlăture ideea incidenţei unei discriminări în sensul invocat în cererea de recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 ca nefondat, reţinând că hotărârea nr. 857 din 14 mai 2009 este legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.M. împotriva hotărârii nr. 857 din 14 mai 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4794/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4805/2009. Contencios → |
|---|
