ICCJ. Decizia nr. 4794/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4794/2009

Dosar nr. 557/1/200.

Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3357 din 3 decembrie 2008 a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA Galaţi, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., având ca obiect anularea Ordinului C.N.V.M. nr. 440 din 1 iunie 2006.

Cauza ce formează obiectul prezentului dosar a fost înregistrată iniţial, la data de 26 iulie 2006, pe rolul Curţii de Apel Galaţi care a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti unde, la termenul din data de 13 iunie 2007, reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 297/2004, precum şi a dispoziţiilor art. 240.

Cum prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1549/D/2007 excepţia invocată a fost respinsă ca inadmisibilă, pricina a fost repusă pe rol la data de 30 septembrie 2008.

Soluţionând pricina pe fond, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prin ordinul contestat a fost obligat administratorul unic al SC I. SA Galaţi să convoace, în condiţiile stabilite de art. 117 şi art. 118 din Legea nr. 31/1991 şi să asigure derularea, în cel mult 30 de zile de la data comunicării ordonanţei, a A.G.E.A. care să aibă ca puncte distincte pe ordinea de zi „modificarea hotărârii privind transformarea acţiunilor nominative în acţiuni la purtător, în sensul păstrării caracterului nominativ al acţiunilor sau transformarea acţiunilor nominative în acţiuni la purtător, doar ulterior retragerii de la tranzacţionare a respectivelor acţiuni de pe piaţa de capital, cu respectarea prevederilor legale incidente", precum şi „modificarea statutului societăţii în mod corespunzător"; în emiterea acestei ordonanţe pârâta având în vedere nota privind A.G.E.A. cu „I." SA de transformare a acţiunilor nominativ în acţiuni la purtător şi dispoziţiile art. 2 alin. (5) lit. b) şi c) din Legea nr. 297/2004.

Reţinând dispoziţiile Legii nr. 31/1990 precum şi cele ale Legii nr. 297/2004 privind posibilitatea convertirii acţiunilor şi condiţiile în care se poate realiza transformarea acţiunilor emise de o societate tranzacţională, pe o piaţă organizată, în acţiuni la purtător, instanţa a constatat că, deşi a fost atenţionată cu privire la conduita şi prevederile legale pe care trebuie să le respecte, reclamanta nu a adus la cunoştinţa acţionarilor împrejurarea că transformarea acţiunilor nominative în acţiuni la purtător se poate face numai ulterior retragerii lor de la tranzacţionare de pe piaţa de capital.

Reţinând şi împrejurarea că pârâta are, potrivit art. 2 pct. 5 lit. b) din Legea nr. 297/2004, între atribuţiile sale şi pe aceea de a solicita consiliului de administraţie al entităţilor reglementate întrunirea membrilor acestuia sau, după caz, convocarea adunării generale, instanţa a concluzionat că prin actul administrativ atacat pârâta şi-a exercitat corect atribuţiile prevăzute de lege.

S-a reţinut totodată lipsa de relevantă, în soluţionarea pricinii, a celor dispuse din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, nr. 982 din 11 martie 2008 care, chiar dacă analizează hotărârea A.G.E.A. din 8 mai 2006 din perspectiva unor dispoziţii ale Legii nr. 31/1990, nu are aceeaşi cauză juridică.

2. Recursul reclamantei

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat următoarele:

2.1. instanţa de fond a reţinut greşit incidenţa art. 2 alin. (2) din Legea nr. 297/2006, care dă dreptul C.N.V.M. să emită ordonanţe, dar nu în sensul celei contestate;

2.2. instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate a Ordonanţei C.N.V.M. nr. 440 din 1 iunie 2006, pe care le-a invocat în acţiune.

În dezvoltarea acestui motiv au fost aduse următoarele argumente:

- în Decizia nr. 982 din 11 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, considerată de curtea de apel ca nefiind relevantă în cauză, au fost avute în vedere aceleaşi aspecte legate de aplicarea art. 87 din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., invocate iniţial de S.I.F. Moldova SA Bacău;

- hotărârea A.G.E.A. nr. 7 din 8 mai 2006 nu a vătămat interesele acţionarilor, a fost convocată şi s-a desfăşurat legal;

- ordonanţa emisă de C.N.V.M. impune modificarea voinţei acţionarilor şi complică situaţia acţionariatului, având ca efect desfiinţarea în fapt a hotărârii A.G.E.A. nr. 7 din 8 aprilie 2006;

- Regulamentul nr. 1/2006 a fost publicat în M. Of. nr. 312 din 6 aprilie 2006, dată la care era deja convocată adunarea generală extraordinară a acţionarilor SC I. SA Galaţi, care s-a ţinut la data de 8 mai 2006.

3. Întâmpinarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinarea depusă la dosar, C.N.V.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile formulate de recurenta-reclamantă.

În esenţă, intimata-pârâtă a arătat că instanţa de fond a verificat legalitatea Ordonanţei C.N.V.M. nr. 440 din 1 iunie 2006 prin prisma prevederilor art. 2 alin. (5) lit. b) şi c) din Legea nr. 297/2004, ţinând seama de documentaţia depusă la dosar, că ordonanţa atacată a fost emisă în cadrul unei proceduri transparente, în care societatea a fost informată cu privire la prevederile Regulamentului nr. 1/2006 care au fost încălcate şi că autoritatea emitentă a acţionat în limitele atribuţiilor conferite de lege.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1.Circumstanţele emiterii actului administrativ supus controlului judecătoresc

Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordonanţa nr. 440 din 1 iunie 2006, prin care C.N.V.M. a obligat administratorul unic al SC I. SA Galaţi să convoace, în condiţiile prevăzute de art. 117 şi art. 118 din Legea nr. 31/1990 republicată şi să asigure derularea, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării ordonanţei, a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor care să aibă ca puncte distincte pe ordinea de zi:

- modificarea hotărârii privind transformarea acţiunilor normative în acţiuni la purtător în sensul păstrării caracterului normativ al acţiunilor sau transformarea acţiunilor normative în acţiuni la purtător doar ulterior retragerii de la tranzacţionare a respectivelor acţiuni de pe piaţa de capital, cu respectarea prevederilor legale incidente;

- modificarea statutului societăţii în mod corespunzător.

Din preambulul ordonanţei rezultă că motivele de drept ale aplicării măsurii menţionate rezidă în prevederile art. 2 alin. (5) lit. b) şi lt. c) din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora C.N.V.M. poate:

„b) să solicite consiliul de administraţie al entităţilor reglementate, prevăzute la lit. a), întrunirea membrilor acestuia sau, după caz, convocarea adunării generale a acţionarilor, stabilind problemele ce trebuie înscrise pe ordinea de zi;

c) să solicite tribunalului competent să dispună convocarea adunării generale a acţionarilor, în cazul în care nu sunt respectate prevederile de la lit. b)".

Prin urmare, prin obligaţiile cuprinse în sarcina administratorului unei entităţi reglementate în sensul Legii nr. 247/2004, Ordonanţa C.N.V.M. se încadrează în limitele competenţei legale a autorităţii emitente, care, având în vedere scopul în vederea căruia a fost înfiinţată are nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a exercita supravegherea funcţionării legale a pieţei de capital, de a verifica modul de îndeplinire a atribuţiilor şi obligaţiilor legale şi statuare ale administratorilor, directorilor, directorilor executivi şi ale altor persoane în legătură cu activitatea entităţilor reglementate sau supravegheate şi de a institui măsuri pentru intrarea în legalitate în cazul în care identifică nereguli.

2. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Cu referire la motivele invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele:

2.1. Menţionarea alin. (2) al art. 2 din Legea nr. 297/2006 în considerentele sentinţei constituie o simplă eroare materială care nu poate atrage nelegalitatea hotărârii, pentru că instanţa a citat in extenso prevederile legale pe care şi-a întemeiat soluţia şi care formează în realitate conţinutul art. 2 alin. (5) lit. a), b) şi c).

2.2. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de fond a analizat în detaliu toate argumentele expuse în motivarea acţiunii cu privire la nelegalitatea ordonanţei, dar evaluând baza factuală rezultată din înscrisurile depuse la dosar prin prisma prevederilor legale aplicabile în cauză a reţinut că actul administrativ supus controlului este legal.

- Astfel, instanţa a reţinut corect inexistenţa identităţii de cauză între litigiul soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 982 din 11 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, şi pricina de faţă.

Este adevărat că litigiul comercial a avut ca obiect acţiunea în anularea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 8 mai 2006, în cadrul căreia au fost adoptate măsurile care au atras intervenţia C.N.V.M. şi că acţiunea în anulare formulată de S.I.F. Moldova SA Bacău a fost respinsă irevocabil, dar instanţa comercială a verificat legalitatea hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor şi existenţa unei vătămări produse acţionarilor prin prisma unor norme de drept privat, comercial, în timp ce în faţa instanţei de contencios administrativ este dedus judecăţii un raport de drept public, caracterizat de preeminenţa interesului public pe care C.N.V.M. este chemată să îl ocrotească în calitatea sa de autoritate de reglementare şi control al pieţei de capital.

- Prin hotărârea nr. 7 din 8 mai 2006, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a decis modificarea statutului societăţii în sensul transformării acţiunilor nominative în acţiuni la purtător, fără a fi fost parcursă condiţia prealabilă a retragerii respectivelor acţiuni de pe piaţa de capital, cu respectarea etapelor procedurale prevăzute de Regulamentul nr. 1/2006 emis de C.N.V.M..

- Aşa cum s-a arătat anterior, art. 2 alin. (5)) lit. b) din Legea nr. 297/2004 prevede expres dreptul C.N.V.M. de a dispune măsuri privind convocarea adunării generale a acţionarilor şi stabilirea problemelor ce trebuie înscrise pe ordinea de zi, astfel încât autorităţii emitente nu-i poate fi reproşată o conduită abuzivă de modificare a voinţei acţionarilor.

- Din procesul-verbal nr. 2/2006 al şedinţei din data de 8 mai 2006 rezultă că publicarea convocării adunării generale extraordinare s-a făcut în M. Of., partea a IV-a, nr. 1156 din 10 aprilie 2006 şi în Cotidianul Viaţa Liberă Galaţi nr. 4999 din 11 aprilie 2006, după data publicării Regulamentului nr. 1/2006 al C.N.V.M., în M. Of. nr. 312 bis din 6 aprilie 2006.

În plus, anterior desfăşurării adunării generale, C.N.V.M. a transmis Consiliului de Administraţie al SC I. SA Galaţi adresa nr. DGS/11935 din 2 mai 2006 în care a expus în detaliu procedura ce trebuie respectată pentru transformarea acţiunilor nominative în acţiuni la purtător, asigurând astfel accesibilitatea şi previzibilitatea noilor norme, pentru ca acţionarii să decidă în cunoştinţă de cauză.

3. Soluţia pronunţată în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse şi constatând că sentinţa recurată reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei primare şi secundare incidente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de SC I. SA Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 3357 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4794/2009. Contencios