ICCJ. Decizia nr. 4785/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4785/2009
Dosar nr. 1214/35/2008
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 6 martie 2008, reclamantul M.V.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, obligarea acesteia din urmă să revoce afirmaţia „domnul M.V.V. nu s-a conformat prevederilor art. 7 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici", afirmaţie conţinută la pagina 4 din documentul intitulat „Raport privind verificarea sesizării domnului M.V.V.", înregistrat la pârâtă sub numărul „Corp Control nr. 838 din 18 septembrie 2007"; a solicitat de asemenea obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 lei şi a cheltuielilor de judecată.
Urmare a declinării competenţei de soluţionare a pricinii, prin sentinţa nr. 982/ CA din 3 noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care, prin sentinţa civilă nr. 42/CA/2009 - PI din 9 martie 2009, a admis excepţia invocată, din oficiu, şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel curtea de apel a reţinut, în esenţă, că raportul nr. 838 din 18 septembrie 2007, întocmit de pârâtă şi la care face referire reclamantul, nu întruneşte elementele caracteristice ale unui act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ci este numai un răspuns la verificările efectuate ca urmare a sesizărilor formulate de către reclamant.
Totodată, instanţa de fond a luat act că reclamantul a renunţat la capătul de cerere prin care solicita obligarea pârâtei la plata daunelor morale, astfel cum s-a menţionat în precizarea de acţiune depusă la dosar, la data de 27 februarie 2009.
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs reclamantul.
Recurentul a susţinut că afirmaţia făcută de intimată în raportul său şi a cărei înlăturare a solicitat-o este sancţionabilă atât în Codul de conduită al personalului cu atribuţii de control cât şi în Legea nr. 188/1999, conform căreia constituie abatere disciplinară pentru care sancţiunea este de mustrare scrisă, până la destituirea din funcţia publică, ajungându-se astfel ca, fără respectarea procedurii unei anchete administrative, să se constate săvârşirea unei abateri disciplinare.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau nesoluţionarea în termen a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului sau recunoaşterea dreptului sau interesului legitim respectiv.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 2 lit. c) din acelaşi act normativ, înţelesul ce se dă noţiunii de act administrativ în accepţiunea Legii nr. 554/2004 este acela de act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge, raporturi juridice.
Analizând speţa dedusă judecăţii prin prisma textelor legale susmenţionate, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că raportul intimatei-pârâte nr. 838 din 18 septembrie 2007 nu este un act administrativ în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 ci constituie numai un răspuns la verificările efectuate ca urmare a sesizărilor formulate de recurentul-reclamant.
Cu alte cuvinte, raportul respectiv, chiar dacă a fost emis de către o autoritate administrativă, nu constituie un act administrativ în sensul dispoziţiilor legale menţionate, el neproducând efecte juridice constând în naşterea de drepturi şi, obligaţii, în condiţiile în care nu s-a dispus nici o măsură disciplinară sau de altă natură împotriva recurentului, împrejurare pe care acesta din urmă, de altfel, nici nu o contestă.
Aşa fiind, constatând că, potrivit dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.V.V. împotriva sentinţei civile nr. 42/CA/2009 – PI din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4778/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4786/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
