ICCJ. Decizia nr. 4821/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4821/2009
Dosar nr. 461/42/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 15 aprilie 2009 Tribunalul Prahova a dispus sesizarea Curţii de Apel Ploieşti pentru a soluţiona excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 aprobate prin HG nr. 1025/2006 şi art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 aprobate prin HG nr. 1825/2005, invocate de T.E.L. în contradictoriu cu Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Prahova.
În motivarea excepţiei de nelegalitate, s-a arătat că prin dispoziţiile legale precizate se defineşte noţiunea de naştere în mod contrar faţă de dispoziţiile OUG nr. 148/2005, în a cărei aplicare au fost emise, creându-se o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, deturnându-se scopul actului normativ pentru care a fost adoptat. Art. 6 alin. (1) din Ordonanţă prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare din primele naşteri, sau după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile enumerate de art. 5 alin. (2) din actul normativ.
Intimata Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Prahova, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate.
Prin sentinţa civilă nr. 142 din 19 august 2009 Curtea de Apel Ploieşti a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 şi a art. 3 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 aprobate prin HG nr. 1825/2005 formulată de petiţionara T.E.L..
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că susţinerea petiţionarei, potrivit căreia prin acordarea unei singure indemnizaţii pentru creşterea copilului, în condiţiile în care, din naştere au rezultat mai mulţi copii, se creează discriminare faţă de persoane aflate în situaţii similare, este neîntemeiată, deoarece prin OUG nr. 148/2005 şi Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 1025/2006 şi HG nr. 1825/2005, sunt reglementate drepturi ale părinţilor şi nu drepturi ale copiilor. Deci nu se creează o discriminare între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi cei proveniţi dintr-o sarcină multiplă, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 987/2006, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 din ordonanţa de urgenţă, statuând că drepturile recunoscute prin acest act normativ se nasc exclusiv în considerarea calităţii pe care o are persoana respectivă, fiind drepturi cu caracter personal, netransmisibile şi firească acordarea unei singure indemnizaţii lunare, deciziile Curţii Constituţionale fiind obligatorii pentru instanţe, conform art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta T.E.L. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la lege, iar pentru a fi admisibilă excepţia de nelegalitate, care constituie obiectul de reglementare al art. 4 din Legea 554/2004, aceasta trebuie să privească un act administrativ, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, care se referă atât la actul cu caracter individual cât şi la actul cu caracter normativ.
Recurenta consideră că prevederile art. 3 alin. (1) din HG nr. 1025/2006, care definesc naşterea ca fiind „aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii", nu sunt în concordanţă cu prevederile art. 1 şi art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005, potrivit cărora pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani se primeşte o indemnizaţie lunară în cuantum de 600 lei, respectiv "concediul şi indemnizaţia lunară se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 naşteri sau după caz pentru primii 3 copii".
Recurenta mai susţine că aceste norme metodologice sunt în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise şi pentru faptul că definiţia stabilită pentru naştere ca element de acordare a indemnizaţiei lunare creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
În fine, se mai arată că HG nr. 1025/2006, prin art. 3, adaugă la actul normativ în aplicarea căruia a fost adoptat (OUG nr. 148/2005), încălcând principiul egalităţii de tratament prevăzut de art. 16 din Constituţia României instituind discriminări între copiii preveniţi dintr-o naştere simplă şi o alta multiplă.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, motiv pentru care îl va admite, va casa sentinţa atacată şi pe fond va admite excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, constatând nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 şi a art. 2 din HG nr. 1825/2005.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului lunar şi nu doar la momentul naşterii, o singură dată, confirmă că definiţia naşterii, avută în vedere la adoptarea OUG nr. 148/2005, trebuie raportată la numărul de copii rezultaţi din naştere.
De asemenea, se poate reţine că la adoptarea acestui act normativ, legiuitorul a avut în vedere situaţia cea mai frecventă, aceea a naşterii simple, ceea nu poate exclude din sfera de aplicare şi situaţiile de excepţie, înlăturând de la beneficiul legii anumite categorii de persoane, fără existenţa unei justificări obiective.
HG nr. 1025/2006 a fost adoptată pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. 3 din Normele Metodologice sunt însă în contradicţie cu dispoziţiile legale pentru aplicarea cărora au fost emise, deoarece definiţia stabilită pentru naştere, ca element de referinţă în acordarea indemnizaţiei lunare, creează o discriminare între persoanele aflate în situaţii identice, fără să existe o justificare de ordin obiectiv.
Principiul egalităţii sau nediscriminării constă în aceea că persoanele care se găsesc într-o situaţie identică au dreptul la un tratament identic, fără ca egalitatea să însemne uniformitate.
Funcţia sa este aceea de a preveni formularea de distincţii arbitrare şi de a evita diferenţele de tratament juridic fără motive obiective.
Principiul nediscriminării este înscris în toate tratatele şi documentele internaţionale de protecţie a drepturilor omului. Acest principiu presupune aplicarea unui tratament egal tuturor indivizilor, care sunt egali în drepturi.
Conceput astfel, principiul nediscriminării apare ca o formă modernă şi perfecţionată a principiului egalităţii tuturor în faţa legii. De altfel, art. 7 din Declaraţia Universală proclamă că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţia egală a legii.
Ca natură juridică, dreptul la nediscriminare prevăzut de art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este un drept subiectiv substanţial. Textul în discuţie enumeră un număr de 13 motive de nediscriminare, însă această listă nu este limitativă. Cu alte cuvinte, este interzisă orice formă de discriminare, indiferent de criteriul care stă la baza ei.
Definind naşterea ca reprezentând aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii, art. 3 din HG nr. 1025/2006 completează în mod nelegal actul normativ cu forţă superioară în aplicarea căruia a fost adoptat şi încalcă principiul egalităţii de tratament între copiii proveniţi dintr-o sarcină simplă şi multiplă.
Art. 6 alin. (1) din OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului prevede că indemnizaţia lunară se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau, după caz, pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) (persoanele care au adoptat copilul, cărora li s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care au copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, precum şi persoana care a fost numită tutore).
Definind naşterea într-o manieră contrară literei şi spiritului OUG nr. 148/2005 şi limitând acordarea drepturilor prevăzute de ordonanţa de urgenţă la numărul naşterilor, prin neluarea în considerare a numărului copiilor vii rezultaţi din fiecare naştere, art. 3 din HG nr. 1025/2006 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. nr. 148/2005 contravin prevederilor actului normativ în aplicarea căruia a fost adoptat.
Într-adevăr, OUG nr. 148/2005 se referă la indemnizaţia lunară ce se cuvine pentru fiecare dintre primele trei naşteri sau pentru primii trei copii ai persoanelor aflate în una din situaţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din acelaşi act normativ, iar la modul cum s-a definit naşterea prin normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă s-a creat o discriminare nepermisă între copii născuţi şi cei, de exemplu, adoptaţi, în sensul că în cazul adopţiei s-ar primi o indemnizaţie pentru fiecare copil, în ipoteza în care se adoptă doi gemeni, iar pentru gemenii născuţi în cadrul unei familii s-ar acorda o singură indemnizaţie.
De altfel, trebuie precizat că prin acest act normativ au fost definiţi beneficiarii şi situaţiile de eligibilitate pentru acordarea dreptului de indemnizaţie pentru creşterea copilului şi au fost prevăzute condiţiile şi procedurile de acordare a dreptului.
Este de menţionat şi faptul că Legea nr. 239 din 10 iunie 2009 a modificat dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 148/2005, iar potrivit acestei modificări cuantumul indemnizaţiei se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de naştere.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia de nelegalitate invocată în cauză.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1), (2) şi art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, pe fond, va admite excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, constatând nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 şi a art. 2 din HG nr. 1825/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.E.L., împotriva sentinţei civile nr. 142 din 19 august 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond admite excepţia de nelegalitate invocată de reclamanta T.E.L.
Constată nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 şi art. 3 din HG nr. 1025/2006 şi a art. 2 din 1825/2005.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4820/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4824/2009. Contencios → |
|---|
