ICCJ. Decizia nr. 4824/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4824/2009
Dosar nr. 4382/2/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată reclamanţii A.B.C., ş.a., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.S.V.A., obligarea acesteia să le acorde reclamanţilor tichetele de masă şi sporul salarial de 25% conform art. 38 din Legea nr. 435/2006, astfel: tichetele de masă începând cu data de 9 decembrie 2006, iar sporul salarial de 25% pentru perioada 9 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, actualizat potrivit ratei inflaţiei raportat la momentul plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt funcţionari publici în cadrul instituţiei pârâte, iar aceste drepturi le sunt conferite prin lege, însă ele nu le-au fost asigurate/plătite de pârâtă.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 2900 din 29 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a obligat pârâta să acorde reclamanţilor tichetele de masă şi sporul salarial de 25% conform art. 38 din Legea nr. 435/2006, astfel: tichetele de masă începând cu data de 9 decembrie 2006, iar sporul salarial de 25% pentru perioada 9 decembrie 2006 - 31 decembrie 2006, actualizat potrivit ratei inflaţiei raportat la momentul plăţii efective, drepturi ce se vor acorda fiecăruia dintre reclamanţi în raport de perioada concretă, din cadrul perioadelor în care au avut raporturi de serviciu cu instituţia pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în prezenţa unei reglementări speciale, derogatorii, în privinţa persoanelor încadrate în domeniul sanitar veterinar, se aplică acestea din urmă, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Or, legea specială nu condiţionează acordarea tichetelor de masă de limita prevederilor bugetare.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, pârâta A.N.S.V.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că din redactarea art. I alin. (1) din Legea nr. 142/1998 rezultă că acest text de lege nu este imperativ, acesta dispunând că salariaţii pot primi tichete de masă, acordarea acestui drept fiind, aşadar o opţiune a angajatorului în limita stabilită de prevederile bugetare de stat sau, după caz, locale.
Rezultă că prin textul de lege invocat de intimaţii-reclamanţi în susţinerea pretenţiilor lor nu se instituie o obligaţie în sarcina angajatorului de a acorda salariaţilor tichete de masă, aşa cum în mod neîntemeiat susţin aceştia, această dispoziţie legală instituind doar o facultate de opţiune a angajatorului în măsura în care sunt îndeplinite şi alte condiţii.
Mai mult, prin Decizia nr. 297 din 11 martie 2008 Curtea Constituţionala a României a reţinut ca art. I din Legea nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate pentru o anumita categorie de personal de a primi alocaţie individuala de hrana, acordata in anumite limite, sub forma de tichete de masa, iar nu o obligaţie legala a angajatorilor.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Intimaţii-reclamanţi sunt funcţionari publici şi în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, personalul încadrat în unităţile sanitar-veterinare publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat beneficiază lunar de 20 de tichete de masă cu excepţia pensionarilor".
Dispoziţiile textului sus-menţionat sunt imperative şi nu lasă loc de interpretare, fiind evident că nu ne aflăm în prezenţa unui drept sub condiţie cum greşit susţine recurenta, dreptul reclamanţilor fiind născut exclusiv din legea specială, respectiv Legea nr. 435/2006, care le este aplicabilă.
Astfel fiind, prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă şi cele ale art. 3 din OUG nr. 88/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal care condiţionează acordarea tichetelor de masă de resursele bugetare şi, respectiv, înlătură acordarea tichetelor de masă în anul 2007, nu sunt aplicabile în speţă, fiind norme legale cu caracter general, iar în plus, anterioare adoptării legii speciale.
Referitor la sporul salarial de 25%, pentru perioada 9 decembrie 2006 – 31 decembrie 2006 se reţine că funcţionarii publici membri ai sindicatelor componente ale recurentei-reclamante sunt îndreptăţiţi la această mărire salarială în baza prevederilor art. 38 din Legea nr. 435/2006 potrivit cărora „salariile de bază ale funcţionarilor publici din instituţiile sanitar-veterinare publice sunt mai mari cu 25% faţă de salariile prevăzute de OG nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2006", acordarea respectivului drept fiind aşadar o obligaţie legală a recurentei-pârâte A.N.S.V.A.
Astfel fiind, susţinerile recurentei nu pot fi primite deoarece, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, în pricina de faţă ne aflăm în prezenţa unor reglementări speciale derogatorii de la cele generale, fiind aplicabil principiul specialia generalibus derogant.
În ceea ce priveşte invocarea Deciziei nr. 297/2008 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte constată că nici această susţinere nu poate fi primită, prin Decizia susmenţionată fiind analizată o normă din legea generală.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.S.V.A. împotriva sentinţei civile nr. 2900 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4821/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4825/2009. Contencios → |
|---|
