ICCJ. Decizia nr. 5638/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5638/2009
Dosar nr. 4599/2/2008
Şedinţa publică din 9 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 23 octombrie 2006, reclamanta P.M.E. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul C.E.C.C.A.R., anularea Hotărârii nr. 06/70 din 21 ianuarie 2006 a Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., prin care s-a respins contestaţia reclamantei şi s-a menţinut Hotărârea nr. 49 din 07 octombrie 2005 a Comisiei Superioare de Disciplină a C.E.C.C.A.R., anularea acestei hotărâri, precum şi a Hotărârii nr. 17 din 30 martie 2005 a Comisiei de disciplină a Filialei Bucureşti a C.E.C.C.A.R.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanta a fost sancţionată în urma unei acuzaţii nefondate privind lipsa de obiectivitate şi independenţă invocate de o parte dintr-un dosar penal, în care se dispusese prin ordonanţă efectuarea unei expertize; că pârâta şi-a depăşit competenţele; că nu au fost identificate faptele care constituie abateri disciplinare; că numita F.A. se află în situaţie de incompatibilitate conform art. 7 din Legea nr. 186/1999.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 432/2007, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond, a reţinut, că actele atacate sunt legale, pentru următoarele considerente :
În urma reclamaţiei numitului D.N. cu privire la expertiza contabilă efectuată de reclamantă în Dosarul nr. 0341/2003 al Inspectoratului General al Poliţiei, în sensul că aceasta a refuzat să poarte discuţii pe baza expertizei, reclamanta a fost sancţionată cu „mustrare" prin hotărârea nr. 17 din 30 martie 2005 a Filialei Bucureşti a C.E.C.C.A.R.;
Împotriva Hotărârii nr. 17/2005 au formulat plângere reclamanta şi D.N. la Comisia Superioară de Disciplină, care, în baza raportului nr. 7096/2005, a concluzionat că reclamanta nu a răspuns la 10 obiective, astfel încât Comisia Superioară a modificat Hotărârea nr. 17/2005 aplicând reclamantei o sancţiune mai grea, „avertisment scris" prin hotărârea nr. 49/2005;
Prin Hotărârea nr. 6/70/2006 Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. a respins contestaţia reclamantei reţinând că nu s-a încălcat competenţa materială, s-a individualizat corect sancţiunea având în vedere raportul de analiză a raportului de expertiză contabilă întocmit de reclamantă, iar din actele dosarului nu rezultă incompatibilitatea profesională a preşedintelui F.A., pe care reclamanta nu a recuzat-o.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta P.M.E.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea instanţei a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât: au fost încălcate dispoziţiile art. 11 paragr. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină; nu a fost menţionată fapta imputată reclamantei; din completul Comisiei de disciplină al Filialei Bucureşti au făcut parte doi experţi aflaţi în conflict de interese: O.A., care efectuase prima expertiză contabilă şi S.L., expert consilier al persoanei care a făcut plângerea împotriva reclamantei; Hotărârea nr. 17/2005 a fost dată de un complet nelegal constituit, din doi membri în loc de trei membri, din care I.I. era incompatibil, fiind salariat la Ministerul Muncii hotărârea nr. 49/2005 este nelegală pentru că nu se referă la abaterile disciplinare imputate;nu se motivează respingerea contestaţiei reclamantei; a fost analizat raportul de expertiză contabilă în comparaţie cu punctul de vedere al expertului parte S.L., care nu a participat la lucrările expertizei, prin încălcarea dispoziţiilor Ordonanţei nr. 138643 din 15 martie 2004 de dispunere a expertizei contabile judiciare; analizarea raportului de expertiză contabilă, dispusă de Comisia Superioară de Disciplină este nelegală, deoarece s-a substituit organelor în drept competente conform art. 11 alin. (2) din Regulament; preşedintele Comisiei Superioare de Disciplină, A.F., era incompatibil conform pct. 7 din Legea nr. 186/1999 fiind salarizată în afara C.E.C.C.A.R.; deşi persoana în cauză a fost reintegrată prin Hotărârea nr. 03/57/2003 a C.E.C.C.A.R., potrivit art. 4 din hotărâre nu putea face parte din Comisia Superioară de Disciplină; Hotărârea nr. 06/70 din 21 ianuarie 2006 nu este motivată.
În al doilea motiv de recurs s-a arătat că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se sprijină iar în ultimul motiv de recurs s-a precizat că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare hotărâtoare pentru soluţionarea pricinii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3813 din data de 9 octombrie 2007, a admis recursul declarat de reclamanta P.M.E. împotriva sentinţei civile nr. 432 din 8 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi pe cale de consecinţă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe reţinând următoarele:
Primul act contestat este Hotărârea nr. 06/70 din 21 ianuarie 2006 a Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., care nu se află la dosar. Numai din analizarea actului atacat se pot verifica susţinerile reclamantei referitoare la nelegalitatea actului contestat.
Referitor la Hotărârea nr. 49/2005 a Comisiei de Disciplină a C.E.C.C.A.R. se constată că preşedinte al completului de judecată a fost numita A.F.
Reclamanta a susţinut că aceasta este incompatibilă deoarece era salariată în afara C.E.C.C.A.R., situaţie prevăzută de pct. 7 al Legii nr. 186/1999 în forma în vigoare la data de 7 octombrie 2005. Din actul aflat la fila 72 dosar fond nu rezultă că sus-numita se afla în situaţie de incompatibilitate la data pronunţării hotărârii, 7 octombrie 2005, actul respectiv purtând data de 4 mai 2005. De aceea instanţa de fond trebuia să solicite părţilor să depună dovezi pentru data de 7 octombrie 2005. Dacă sus-numita a fost în situaţia prevăzută de textul legal citat, care interzice experţilor exercitarea atribuţiilor conferite de această calitate pe durata în care desfăşoară orice activitate salarizată în afara C.E.C.C.A.R. sau activitate comercială, sunt aplicabile dispoziţiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ., întrucât art. 46 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină prevede că Regulamentul se completează cu dispoziţiile C. proc. civ.
Referitor la Hotărârea nr. 17/2005, se constată că incompatibilitatea numitului I.I. nu a fost invocată prin acţiune, astfel încât motivul de recurs nu poate fi analizat.
În ce priveşte conflictul de interese dintre experţii O.A. şi S.L., invocat prin acţiune, instanţa de fond trebuia să solicite pârâtei să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 17/2005 de către Comisia de disciplină a Filialei Bucureşti a C.E.C.C.A.R., pentru a se putea verifica susţinerile petentei.
De asemenea, se impunea a fi depuse la dosar actele care au stat la baza pronunţării Hotărârii nr. 49 din 7 octombrie 2005 în vederea verificării susţinerilor reclamantei referitoare la respectarea sau nu a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi ale art. 12 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină.
S-a dat îndrumarea ca instanţa de rejudecare, în măsura în care va stabili, în urma verificării actelor indicate, că susţinerile reclamantei nu sunt întemeiate, să aprecieze, faţă de descrierea faptei reţinută în hotărârile atacate, dacă aceasta a săvârşit vreuna din abaterile disciplinare prevăzute de art. 98 din Regulamentul C.E.C.C.AR.
Soluţia Instanţei de Fond, după casare Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2599 din data de 8 octombrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.M.E., a anulat Hotărârea nr. 06 din data de 21 ianuarie 2006 a Consiliului Superior al C.E.C.C.A.R., Hotărârea nr. 49 din 7 octombrie 2005 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R., precum şi Hotărârea nr. 17 din 30 martie 2005 a Comisiei de Disciplină a Filialei Bucureşti a C.E.C.C.A.R. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2506,45 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, după casare, a reţinut, în esenţă, că niciuna dintre Comisiile de disciplină, respectiv Comisia de disciplină a filialei Bucureşti a C.E.C.C.A.R., Comisia superioară de disciplină din cadrul C.E.C.C.A.R. şi Consiliul Superior al C.E.C.C.A.R. nu au lămurit care este abaterea disciplinară pentru care a fost sancţionată reclamanta sau care este temeiul legal care permite calificarea drept abatere disciplinară a aspectelor sesizate prin plângere de numitul N.D. Din lecturarea Hotărârii nr. 17 din 30 martie 2005 ar reieşi că fapta pentru care a fost sancţionată reclamanta nu are legătură cu aspectele sesizate prin respectiva plângere, ci un aspect care s-a ivit pe parcursul cercetării acestora, anume refuzul expertei de a purta discuţii pe baza lucrării efectuate, interpretare susţinută şi de apărările formulate de pârât prin întâmpinare.
Or, sancţionarea reclamantei pentru o faptă nouă, mai exact pentru refuzul acesteia de a „colabora" pe parcursul anchetei disciplinare, fără ca pentru această nouă faptă să se fi încunoştiinţat reclamanta că este cercetată şi să se fi derulat procedura anchetei disciplinare cu privire la aceasta, apare ca vădit nelegală.
Deşi interpretarea actului de sancţionare duce spre această concluzie, contestaţiile împotriva acestui act au vizat alte aspecte, revenindu-se, în procedura de contestare la aspectele sesizate de numitul N.D. prin plângere.
S-a ajuns astfel ca sancţiunea „mustrare" aplicată pentru „refuzul expertei de a purta discuţii pe baza expertizei, invocând independenţa expertului", să fie înlocuită de organul care le-a soluţionat cu cea a „avertismentului scris" aplicată pentru faptul că „nu a dat răspunsuri concrete şi complete la un număr de 10 obiecte", nerespectându-se normele profesionale nr. 35/2001", deci pentru o altă faptă.
Chiar dacă s-ar admite ca fapta pentru care a fost sancţionată pentru început reclamanta este cea sesizată de respectiva persoană, iar Comisia de disciplină de la nivelul filialei, fără să facă nici un fel de investigaţii proprii, a considerat că acele susţineri sunt reale, în considerarea faptului că reclamanta a refuzat să dea explicaţii, concluzia nelegalităţii sancţionării acesteia se impune în egală măsură, nereieşind de nicăieri ce anume prevederi din Norma profesională nr. 35/2001 au fost încălcate şi, mai ales, potrivit cărei prevederi reglementare o atare încălcare constituie abatere disciplinară.
Mai mult nu există nicio reglementare care să consacre drept abatere disciplinară refuzul celui cercetat disciplinar de a purta discuţii pe marginea celor imputate, nicio persoană anchetată disciplinar nefiind obligată să colaboreze cu comisia de disciplină, sub o atare sancţiune drastică, existând doar dreptul celui cercetat de a da lămuri, dacă doreşte, pentru a se apăra faţă de eventualele plângeri abuzive sau doar nefondate împotriva sa, respectiv de a solicita probe. Singurele fapte stabilite printr-un act de reglementare publicat în M. Of., deci existent la momentul de referinţă al săvârşirii faptei imputate sunt cele care rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Hotărârea nr. 1/1995 a C.E.C.C.A.R., text care la lit. k), teza finală face referire şi la orice „alte încălcări ale conduitei etice şi profesionale".
Instanţa a concluzionat însă că, în lipsa raportării la un cod etic al profesiei (inexistent la momentul întocmirii expertizei) sau la alte reglementări care să stabilească exigenţele etice sau profesionale ale profesiei, o atare reglementare nu poate constitui suport pentru sancţionarea disciplinară a reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul C.E.C.C.A.R., solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii şi menţinerii hotărârilor atacate.
Hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, în considerarea următoarelor aspecte, circumscrise, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Completul de judecată din cadrul Comisiei de disciplină de pe lângă Consiliul Filialei C.E.C.A.R. a reţinut că expertul contabil M.E.P., în răspunsul la solicitările de a se depune o copie de pe raportul de expertiză şi o notă explicativă cu privire la aspectele sesizate de D.N., a făcut trimitere la art. 122 C. proc. civ., norma profesională nr. 35/2001 şi comentariile misiunilor privind expertizele contabile, fără a răspunde la problemele concrete sesizate, motiv pentru care s-a apreciat că este în imposibilitate de a justifica pe bază de argumente aspectele sesizate şi a fost sancţionată cu mustrare.
S-a susţinut că expertul contabil nu este exonerat de a da explicaţii unui organ al unei instituţii din care face parte, întrucât prin jurământul depus cu ocazia obţinerii calităţii de expert şi-a asumat responsabilitatea respectării tuturor normelor profesionale conform art. 22 alin. (4) din OG nr. 65/1999, republicată.
Totodată, refuzul de a pune la dispoziţia organelor de control şi auditorilor de calitate ai corpului a documentelor privind activitatea profesională constituie abatere disciplinară, potrivit pct. 121 lit. j) din Regulamentul de organizare şi funcţionare C.E.C.C.A.R., republicat, respectiv art. 124 alin. (2), lit. j) în forma în vigoare la data aplicării sancţiunii mustrării.
2. Comisia Superioară de disciplină, prin hotărârea nr. 49/2005, a modificat Hotărârea nr. 17/2005, sancţionând expertul cu „avertisment scris" pentru încălcarea Normei profesionale nr. 35/2001 prin aceea că nu răspuns în concret sau complet la 10 obiective suplimentare solicitate de învinuit, astfel cum s-a stabilit prin raportul auditorilor de calitate, faptă ce constituie abatere disciplinară conform art. 121 lit. m) din Regulament (art. 124 lit. k) în forma anterioară.
Contestaţia împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de Consiliul Superior, prin Hotărârea 06/70/2006.
3. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că expertul contabil a fost sancţionat pentru o altă faptă, întrucât sancţiunea a fost aplicată exclusiv pe baza probelor existente la dosar şi numai în limita obiectivelor plângerii depuse de numitul D.N.
De asemenea, deşi a enumerat abaterile disciplinare prevăzute în Regulamentul publicat în M. Of., opozabil faţă de terţi, instanţa a reţinut în mod greşit că nu există nicio reglementare care să consacre drept abatere disciplinară refuzul celui cercetat de a purta discuţii pe seama celor imputate, catalogând mustrarea o sancţiune drastică.
4. Au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prin aceea că existenţa sau inexistenţa unui cod etic al profesiei contabile nu a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa din 1 octombrie 2008.
Or, Codul etic al profesiei a fost aprobat prin Hotărârea nr. 1/1995 a Conferinţei Naţionale şi publicat în M.O. nr. 276 din 27 noiembrie 1995, fiind revăzut, reclarificat şi redenumit în conformitate cu Codul etic internaţional al profesioniştilor contabili – ediţia 2001- şi aprobat prin Hotărârea nr. 07/80/2007, adoptată de Consiliul Superior al Corpului şi publicată în M.O. 429 bis/2007.
S-a susţinut, totodată, că nu este obligatorie publicarea normelor interne ale C.E.C.C.A.R., putându-se vorbi doar despre publicitatea reglementărilor de interes general şi numai de la data intrării în vigoare a OG nr. 17/2007 pentru modificarea şi completarea OG nr. 65/1994.
Constatările instanţei de recurs.
Analizând actele dosarului şi susţinerile recurentului, prin prisma dispoziţiilor art. 304, art. 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materia suspusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu subzistă în cauză niciun motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, în considerarea argumentelor în continuare arătate.
Conformându-se întocmai îndrumărilor deciziei de casare, instanţa de rejudecare a obligat pârâtul să depună la dosar toate actele indicate de instanţa de control judiciar şi, făcându-se o corectă interpretare a probatoriului administrat, ca de altfel şi a prevederilor legale incidente în materie, în mod justificat a reţinut nelegalitatea actelor sancţionatorii contestate.
Rezultă astfel, fără dubii, din actele dosarului că niciunul dintre emitenţii acestor acte nu a stabilit, în concret, abaterea disciplinară pentru care a fost sancţionată reclamanta şi nici temeiul legal care permite calificarea drept abatere disciplinară a aspectelor sesizate prin plângere de numitul N.D.
Prevederile Deciziei de sancţionare nr. 17 din 30 martie 2005 au fost corect interpretate, din conţinutul acestora rezultând în mod cert că reclamanta a fost sancţionată pentru altă faptă, pretins săvârşită pe parcursul cercetării aspectelor sesizate, constând în refuzul expertei de a purta discuţii pe baza expertizei, ceea ce ar echivala cu imposibilitatea justificării pe bază de argumente a respectivelor aspecte.
Or, în condiţiile în care, cu privire la această faptă, reclamanta nu a fost încunoştiinţată şi nu s-a derulat procedura disciplinară, nelegalitatea respectivei hotărâri nu poate fi infirmată.
Comisiile de disciplină sunt organe care activează pe lângă Consiliul Superior sau Consiliul filialei şi nu organe de Control al Corpului, în sensul art. 121 lit. j) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.E.C.C.A.R. (art. 124 alin. (2) lit. j) în forma anterioară/invocat de recurent, refuzul unei persoane de a colabora cu Comisia de disciplină neputând fi calificat drept abatere disciplinară, cum se susţine în recurs.
Prin Decizia de casare, instanţa de control judiciar a precizat că potrivit art. 11 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, acestea nu sunt abilitate să efectueze lucrări contabile, de control sau expertiză contabilă, care să constituie probe în soluţionarea plângerilor sau sesizările primite, nemulţumirile care vizează problemele de natură tehnic-contabilă în lucrările executate de membrii Corpului fiind soluţionabile de către organul de cercetare penală care a dispus efectuarea expertizei contabile, astfel că, având în vedere şi prevederile art. 12 din Regulament, este necesar a se verifica şi stabili ce situaţie vizează raportul de audit solicitat de Comisia Superioară de disciplină.
Din examinarea conţinutului raportului privind auditarea raportului de expertiză judiciară întocmit de reclamantă, rezultă că acesta priveşte exclusiv probleme de natură tehnic-contabilă, examinându-se în concret modalitatea în care s-a răspuns la obiectivele stabilite, ceea ce constituie atributul exclusiv al organului de cercetare penală care a dispus efectuarea expertizei în discuţie, în sensul dispoziţiilor regulamentare indicate în Decizia de casare, singurul abilitat să dispună, dacă apreciază că este cazul, completarea expertizei sau efectuarea de noi expertize în cauză.
Auditorii de calitate care au întocmit respectivul raport au precizat că nu au nimic de reproşat expertului contabil cu privire la nerespectarea Codului etic naţional al profesioniştilor contabili.
Prin urmare chiar dacă s-ar admite şi că fapta pentru care a fost sancţionată iniţial reclamanta este aceea la care se face referire în sesizarea numitului D.N., concluzia nelegalităţii sancţionării acesteia se impune în egală măsură, cum corect a reţinut judecătorul fondului.
Astfel, acuzaţiile aduse de petiţionar prin plângere şi contestaţia ulterioară au vizat lipsa de obiectivitate şi de independenţă derivând din afirmaţii nefondate în raportul de expertiză, omisiuni şi „părtinirea" numitului S.Ş., aspecte care nu au format obiectul unor investigaţii proprii ale Comisiei de disciplină de la nivelul filialei şi au fost apreciate ca fiind reale doar în considerarea faptului că reclamanta a refuzat să dea explicaţii.
Nelegal este, totodată, procedeul la care s-a recurs în soluţionarea contestaţiei, constând în înlocuirea sancţiunii aplicate iniţial cu una mai severă pentru o pretinsă încălcare a normei profesionale nr. 35/2001, reţinută pe baza unui raport de audit întocmit cu nesocotirea prevederilor regulamentare, fără a se arăta în concret ce anume prevederi ale respectivei norme au fost încălcate şi, mai ales, potrivit căror prevederi regulamentare o atare încălcare constituie abatere disciplinară.
În raport cu caracterul decisiv al acestor argumente pentru reţinerea legalităţii hotărârii atacate, pentru justa soluţionare a recursului sunt lipsite de relevanţă celelalte critici ale recurentului circumscrise aspectului motivării hotărârii şi din perspectiva lipsei de claritate şi precizie a reglementărilor interne la care s-a făcut referire în considerentele acesteia şi inexistenţei unui cod etic al profesiei la momentul întocmirii raportului de expertiză în discuţie, astfel încât nu se impune a mai fi examinate.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., pârâtul-recurent, parte căzută în pretenţii în sensul acestui text de lege, va fi obligat să-i plătească reclamantei-intimate suma de 1.190 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul C.E.C.C.A.R. împotriva sentinţei civile nr. 2599 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pârâta la plata sumei de 1,190.00 lei către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5534/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5652/2009. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
