ICCJ. Decizia nr. 497/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 497/2009
Dosar nr. 467/42/2008
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 154 din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti a fost admisă în parte acţiunea reclamantelor I.M.E. şi M.L. în contradictoriu cu C.C.S.D. şi obligată această pârâtă să transmită dosarul ce le priveşte pe reclamante evaluatorului sau societăţii de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare.
A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.R.P. şi respinsă acţiunea reclamantelor împotriva acestei autorităţi pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi a fost respinsă cererea reclamantelor privind stabilirea unei amenzi.
Pentru a pronunţa hotărârea mai sus arătată, instanţa de fond a reţinut că prin dispoziţia Primarului Oraşului Moineşti s-a constatat dreptul reclamantelor, în calitate de moştenitori legali ai defuncţilor părinţi, la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri băneşti, pentru imobilul demolat şi terenul în suprafaţă de 442 mp., situat în Moineşti, judeţul Bacău, expropriat prin Decretul nr. 249/1971.
Instanţa de fond a constatat că prin procesul - verbal din 29 noiembrie 2005, poziţia 205, Prefectul judeţului Bacău a înaintat întreaga documentaţie C.C.S.D., Dosarul fiind înregistrat la nr. 7381/CC.
S-a reţinut că odată emisă de către entitatea investită cu soluţionarea notificării, în temeiul Legii nr. 10/2001, a dispoziţiei prin care se stabileşte dreptul la acordarea de măsuri reparatorii şi verificată legalitatea respingerii cererii de restituire de către A.N.R.P., C.C.S.D. va proceda la numirea evaluatorului, iar ulterior evaluării, la emiterea deciziei conţinând titlurile de despăgubire.
Instanţa de fond a reţinut că deşi Legea nr. 247/2005 nu stabileşte un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererii şi emiterea deciziei, totuşi de la data emiterii Dispoziţiei privind măsurile reparatorii, în ianuarie 2005 şi până la momentul soluţionării prezentei cauze au trecut mai mult de 3 ani, perioadă în care nu au fost acordate despăgubirile legale şi nici finalizată procedura de acordare a acestora.
În consecinţă s-a apreciat că în cauza de faţă au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil, deoarece a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a dosarului privind măsurile reparatorii în faza procedurii administrative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Invocându-se în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi prevederile Legilor nr. 10/2001, nr. 247/2005 şi nr. 554/2004, în motivarea recursului s-au susţinut, în esenţă următoarele:
Procedura administrativă reglementată de Titlul VII, Cap. V din Legea nr. 247/2005 este o procedură complexă, care implică parcurgerea mai multor etape, scopul său fiind acela de acordare a unor despăgubiri juste şi echitabile, în raport cu practica jurisdicţională internă şi internaţională având ca obiect cauze în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobile preluate în mod abuziv de Statul Român, precum şi neplafonarea prin lege a despăgubirilor acordate conform titlului menţionat.
În vederea atingerii acestui scop, legea a atribuit Comisiei Centrale o anumită marjă de apreciere, în sensul că poate recurge la orice acţiune, în limitele competenţei sale, lăsând la aprecierea sa şi stabilirea ordinii de soluţionare a dosarelor având în vedere numărul mare al acestora, etapele care trebuie parcurse, incluzând şi perioada în care evaluatorul va întocmi raportul de evaluare.
În exercitarea acestei libertăţi de apreciere, Comisia Centrală a decis ca ordinea dosarelor să fie aleatorie, având ca argument egalitatea de tratament. Prin urmare, stabilirea acestui criteriu este legală şi proporţională cu scopul urmărit şi anume acordarea unor despăgubiri juste şi echitabile, fără a aduce atingere principiului egalităţii subiecţilor de drept vizaţi.
Mai mult, pe lângă acest criteriu aleatoriu, Decizia nr. 2/2006 stabileşte şi posibilitatea de a se decide tratarea cu prioritate a unui anumit dosar, în cazuri excepţionale, temeinic motivate.
În speţă, susţine recurenta, procedura administrativă a fost declanşată, dosarul fiind transmis şi înregistrat în baza de date a Comisiei Centrale, a fost parcursă etapa analizării dosarului privind acordarea despăgubirilor, iar cererea reclamantelor privind obligarea Comisiei să transmită dosarul către evaluator, în lipsa selectării acestuia conform Deciziei nr. 2/2006, este neîntemeiată.
De asemenea, prima instanţă a reţinut în mod incorect şi netemeinic nerespectarea termenului rezonabil pentru emiterea deciziei reprezentând titlurile de despăgubire, nesocotind criteriile rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O. în această materie, respectiv complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant.
Cu privire la cheltuielile de judecată, s-a învederat faptul că entitatea recurentă nu are personalitate juridică, aflându-se în subordinea M.E.F., conform art. 6 alin. 9 din OUG nr. 24/2007.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, concluzie fundamentată pe argumentele în continuare arătate.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai mult etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (organele investite cu soluţionarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunţat în mod constant, în materie, instanţa supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
În speţă, raportat la perioada îndelungată, de peste 3 ani, scursă de la data emiterii dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent – ianuarie 2005 – şi al înaintării dosarului către entitatea pârâtă – noiembrie 2005, perioadă în care nu s-a ajuns nici măcar la transmiterea dosarului către evaluator, s-a apreciat în mod corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul al un proces echitabil, susţinerile recurentei privind nesocotirea de către prima instanţă a criteriilor pe baza cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind justificate.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinţei nr. 154 din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 496/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 503/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
