ICCJ. Decizia nr. 4971/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4971/2009
Dosar nr. 1605/2/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.V., cetăţean moldovean, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, ca reprezentant al S.C.A.R. din Chişinău, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului, privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, într-un termen scurt rezonabil şi, totodată, obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 1000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul arătă că, la data de 14 septembrie 2006, a formulat prima cerere scrisă de redobândire a cetăţeniei, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, rămasă nesoluţionată în mod nejustificat.
Mai precizează reclamantul că, la data de 07 ianuarie 2009, a formulat o revenire la cererea iniţială, la care nu a primit răspuns, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată şi art. 10 din C.E.A.C.
La termenul de judecată din 30 aprilie 2009, reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în valoare de 1000 lei.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, în raport cu cererea formulată la data de 14 septembrie 2006, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1837 din 30 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune, a admis acţiunea formulată de reclamant; a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei romane, într-un termen scurt, rezonabil şi a obligat pârâtul la 225 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat cu privire la excepţia invocată, că termenul de 6 luni de introducere a acţiunii, curge de la data depunerii ultimei cereri privind fixarea unui termen de soluţionare, în condiţiile în care autoritatea pârâtă nu a comunicat un răspuns primei cereri din 2006 şi nici celei de-a doua din 2009.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că ambele cereri formulate de reclamant nu au primit răspuns, în cauză fiind îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (l) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Până la data formulării acţiunii, respectiv 20 februarie 2009, cererea de fixare a termenului de primire a actelor nu a fost soluţionată, termenul rezonabil fiind depăşit, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată şi art. 10 din C.E.A.C.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul arată că prima instanţă a interpretat greşit legea când a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune.
Sub acest aspect, recurentul susţine că intimatul-reclamant a introdus acţiunea după ce termenul de prescripţie pentru prima cerere din 2006 s-a împlinit, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. ll alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurentul precizează că prima instanţă a procedat greşit când a constatat depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a cererii de stabilire a termenului de depunere a cererii de redobândire a cetăţeniei, în raport de dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, republicată şi art. 10 din C.E.A.C., pentru simplul motiv că răspunsul Ministerului Afacerilor Externe primit de reclamant nu încorpora un refuz de soluţionare, ci se arătau condiţiile concrete în care acesta urma să fie procesat.
Motivele de ordin managerial şi administrativ fac imposibilă rezolvarea acestor cereri în cadrul unui termen rezonabil.
Pe de altă parte, recurentul a precizat că durata „termenului rezonabil" a fost decantată în jurisprudenţa C.E.D.O., dar ea nu se aplică decât în cazurile expres specificate, respectiv, în condiţiile în care solicitanţii sunt rezidenţi în tara a cărei cetăţenie o solicită.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune cât şi a recursului, ca nefondat.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că, începând cu data de 14 septembrie 2006, reclamantul s-a adresat S.C.A.R. din Chişinău, cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1991.
Neprimind niciun răspuns, a revenit cu o nouă cerere în data de 07 ianuarie 2009, cereri rămase nesoluţionate.
Pornind de la această bază factuală, soluţia Curţii de Apel reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a legislaţiei incidente raportului juridic dedus judecăţii, atât în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, cât şi cu privire la dezlegarea fondului cauzei.
Potrivit art. l alin. (l) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluţionarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române formulate potrivit art. 101, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidenţa termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (l) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Or, atâta vreme cât nu există o dată prestabilită pentru rezolvarea cererii, nu se poate considera că, raportat la cererea din 2006, reclamantul ar fi depăşit termenul de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune în contencios administrativ, termen care, potrivit art. ll alin. (l) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, curge de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.
Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetăţeniei române, pentru că art. 10 din C.E.A.C., adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002 (M. Of. nr. 490/9.07.2002), impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Durata rezonabilă a unei proceduri trebuie apreciată în lumina principiilor cristalizate în jurisprudenţa C.E.D.O., în aplicarea art. 6 din C.A.D.O.L.F., în funcţie de particularităţile cauzei, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiţionarului şi cea a autorităţilor competente, miza litigiului.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri, septembrie 2006, şi data soluţionării cauzei, nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor mai sus menţionate.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului, în sensul că există un număr foarte mare de cereri care depăşesc capacitatea de procesare a S.C.A.R. din Chişinău, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
Prin urmare, amânarea pentru o dată neprecizată, în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în accepţiunea art. 2 alin. (l) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
În consecinţă, din cele expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1837 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4954/2009. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 4973/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
