ICCJ. Decizia nr. 4976/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4976/2009
Dosar nr.484/33/2009
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta O.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sălaj, anularea Hotărârii nr. 5539/2008 emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi plata drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că din înscrisurile prezentate şi din declaraţiile martorilor, pârâta trebuia să reţină calitatea sa de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu Cerişa, comuna Halmăşd şi să se refugieze în localitatea Beiuş, datorită persecuţiilor etnice la care a fost supusă de către autorităţile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestaţiei, motivat de faptul că la baza recunoaşterii statutului de refugiat în cazul în care nu există un document oficial stau declaraţiile notariale a doi martori, iar în cauza de fată, se manifestă rezerve fată de declaraţiile martorilor S.G. şi M.G., care până în prezent au dat declaraţii în favoarea mai multor petenţi, cu situaţii diferite.
Prin sentinţa civilă nr. 194 din 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta O.F., în contradictoriu cu C.J.P. Sălaj, a anulat hotărârea nr. 5539 din 12 decembrie 2008 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1940 - 15 noiembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 01 septembrie 2008.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În raport cu dispoziţiile art. l din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, din probele administrate: actele de stare civilă ale reclamantei şi declaraţiile martorilor S.G. şi M.G., audiaţi de instanţă, rezultă că familia reclamantei s-a refugiat în noiembrie 1940 din localitatea de domiciliu Cerişa, comuna Halmăşd, judeţul Bihor, ca urmare a persecuţiilor din motive etnice.
Instanţa a apreciat declaraţiile martorilor ca fiind pertinente şi concludente, întrucât relatează detalii ale refugiului familiei reclamantei, prin prezentarea unor fapte pe care martorii le-au cunoscut în mod direct.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâta C.J.P. Sălaj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ. şi art. 1191 alin. (l) C. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă C.J.P. Sălaj invocă, pe de-o parte, incidenţa prevederilor art. 1191 alin. (l) C. civ. şi susţine că, în speţa de faţă, valoarea obiectului este calitatea de „refugiat" care dă dreptul la o indemnizaţie lunară de până la 500 Ron, pe lângă celelalte drepturi, în această situaţie, dovada actelor juridice al căror obiect are o valoarea ce depăşeşte suma de 250 lei vechi, neputându-se face decât prin act autentic sau prin înscris sub semnătură privată.
Pe de altă parte, susţine că instanţa de fond în mod greşit a acordat reclamantei drepturile solicitate, întrucât Comisia pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, modificată şi completată, a considerat necesar a fi prezentate şi alte documente pe baza cărora să se dovedească forma de persecuţie, pentru a se stabili calitatea de refugiat a reclamantei.
Or, în cauza de faţă, documentele solicitate şi prevăzute de lege nu au putut fi prezentate de contestatoare.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a precizat că întruneşte condiţiile legale de încadrare în categoria de refugiat şi a descris pe scurt situaţia grea prin care a trecut în perioada refugiului.
A depus în sprijinul celor susţinute, în copie xerox, câteva extrase din lucrarea „Administraţia Horthystă în nord-vestul României", pentru a demonstra martirajul românesc suferit în anii terorii horthyste şi hitleriste din timpul ocupaţiei fasciste, 1940-1944.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin HG nr. 127/2002, precum şi cu jurisprudenţa în materie a Instanţei Supreme, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs, privind incidenţa prevederilor art. 1191 alin. (l) C. civ., instanţa de control judiciar apreciază ca este o chestiune fără relevanţă juridică concretă în speţa de faţă, actul normativ incident speţei fiind legea specială, respectiv, OG nr. 105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, şi nu Codul civil, motiv pentru care urmează a fi înlăturat.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, potrivit art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice", fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
Potrivit art. 4 alin. (l) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. l din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori."
Aceste dispoziţii sunt date în aplicarea art. 61 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Potrivit dispoziţiilor susmenţionate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menţionate la art. 4 alin. (l) din Norme, fie prin declaraţii de martori în situaţia în care lipsesc actele oficiale.
În cauză, instanţa de fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispoziţiilor legale incidente.
Este de reţinut faptul că, în mod constant, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, chiar cu referire la dispoziţiile OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a afirmat că „stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 558/2005).
În speţă, reclamanta a depus diligente necesare pentru a obţine acte oficiale de la organele competente enumerate la art. 4 alin. (l) din Normele metodologice, aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de D.J.B.A.N.
Astfel fiind, instanţa, cu respectarea dispoziţiilor citate, a avut în vedere declaraţiile martorilor S.G. şi M.G., audiaţi de instanţă, sub prestare de jurământ, din care rezultă, cu caracter unitar, că familia reclamantei s-a refugiat în noiembrie 1940, din cauza persecuţiilor din motive etnice.
Întemeiat, instanţa a avut în vedere şi faptul că ambilor martori le-a fost recunoscută calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, în calitate de refugiaţi.
În ceea ce priveşte persecuţiile din motive etnice, înalta Curte reţine că, din extrasele lucrării „Administraţia Horthystă în nord-vestul României", precum şi din declaraţiile martorilor, rezultă cu evidenţă faptul că locuitorii comunei Halmăşd, judeţul Sălaj au fost supuşi la persecuţii din motive etnice de către trupele de ocupaţie, acest fapt fiind pe deplin confirmat de autorii lucrării: „ceea ce au săvârşit horthyştii la Treznea, la Nuşfalău, Mureşenii de Câmpie .. la Halmăşd .. şi în alte sute de localităţi, masacrele colective împotriva unei populaţii paşnice, neapărate, într-un teritoriu nebeligerant, atrocitatea bestială, lipsită de orice element de legitimitate, sub o administraţie militară, nu sunt altceva decât crime la adresa umanităţii".
În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa fondului a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat, stabilind cu just temei faptul că reclamanta se încadrează în ipoteza art. l lit. c), reglementată prin prevederile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel fiind, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală cu respectarea cadrului legal instituit de OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi în raport cu jurisprudenţa Instanţei Supreme, precum şi a normelor şi principiilor de procedură civilă referitoare la administrarea şi analiza mijloacelor de probă.
Fată de cele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică şi, în temeiul art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de C.J.P. Sălaj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 194 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4974/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4977/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
