ICCJ. Decizia nr. 4980/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4980/2009
Dosar nr. 112/43/2009
Şedinţa publică de Ia 10 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 27 februarie 2009, reclamanta L.E. a solicitat Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu C.P. Harghita, să se dispună anularea hotărârii nr. 1462 din 05 februarie 2009, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi acordarea drepturilor ce rezultă din calitatea de refugiat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta a refuzat în mod nejustificat să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deşi a făcut dovada că împreună cu părinţii săi a suferit persecuţii etnice, în sensul prevăzut de Legea nr. 189/2000, fiind născută în localitatea Ceahlăul, judeţul Neamţ, acolo unde părinţii acesteia erau refugiaţi din anul 28 iunie 1942 şi unde a stat până în martie 1945, cârd trupele maghiare s-au retras de pe teritoriul României.
A precizat reclamanta că părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea natală Bicazu Ardelean, judeţul Ciuc, din cauza ocupaţiei armatei maghiare şi să se stabilească pe teritoriul liber al României, în localitatea Ceahlăul, judeţul Neamţ.
Prin sentinţa civilă nr. 63 din 02 aprilie 2009, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei L.E., a anulat hotărârea nr. 1462 din 05 februarie2009, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 367/2001 şi HG nr. 127/2002 şi să-i acorde drepturile ce rezultă din această calitate pentru perioada 15 septembrie 1944 - 06 martie 1945, începând cu data de 01 februarie 2009.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinţilor săi, şi începând cu data naşterii sale, respectiv 15 septembrie 1944, a împărtăşit întru-totul situaţia părinţilor săi refugiaţi.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada strămutării din localitatea de domiciliu, prin declaraţia martorului Ţ.F.O., beneficiar la rândul său al prevederilor Legii nr. 189/2000, prin Hotărârea irr.269/2002.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta C.P. Harghita, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, se susţine că reclamanta nu este îndreptăţită să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece nu rezultă din dovezile depuse la dosar şi nici din extrasul A.N-J- Neamţ, emis la data de 08 ianuarie 2009, dovada persecuţiei etnice a familiei C., părinţii reclamantei, cu atât mai puţin pentru reclamantă, care s-a născut ulterior părăsirii localităţii Bicaz Ardelen, motiv pentru care nu există temei legal pentru stabilirea calităţii de persecutat etnic.
Mai mult, reclamanta s-a născut la data de 15 septembrie 1944, deci, la doi ani de la părăsirea de către părinţi a domiciliului din Bicaz Ardelean, iar în acest caz, nu poate beneficia de drepturile acordate de Legea nr. 189/2000, deoarece nu s-a născut în timpul călătoriei spre locul refugiului şi nici nu a fost concepută înainte de plecare.
Intimata-reclamantă a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. l din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta este fiica numiţilor C.V. şi A., care au domiciliat în localitatea Bicaz Ardelen, judeţul Ciuc, iar naşterea acesteia a avut loc la 15 septembrie 1944, în timpul refugiului părinţilor săi, în localitatea Ceahlăul, judeţul Neamţ.
Curtea nu poate lua în considerare criticiie recurentei, potrivit cu care, de prevederile Legii nr. 189/2000 nu pot beneficia copiii născuţi după strămutare, pe considerentul că legea nu îi prevede expres ca beneficiari şi pe aceştia.
În practica Instanţei Supreme, s-a reţinut că, din interpretarea teleologică a prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, rezultă că scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, iar copiii născuţi în perioada de refugiu a părinţilor au suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia ca urmare a refugiului determinat de persecuţiile din motive etnice exercitate în localitatea de domiciliu.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoanele care au suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii ca şi familia sa.
Interpretarea corectă pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. l din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, este în acord şi cu aspectele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005.
Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare, ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice.
Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi.
Stabilirea situaţiei în care o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie, prevăzute în ipoteza normei juridice, reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
A admite teza recurentei-pârâte, ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între părinţi şi copiii lor aflaţi în aceeaşi situaţie, în speţă, aceea de refugiu.
Potrivit art. 4 alin. (l) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. l din O.G nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente", iar „în lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori."
Aceste dispoziţii sunt date în aplicarea art. 61 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege".
Potrivit dispoziţiilor susmenţionate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menţionate la art. 4 alin. (l) din Norme, fie prin declaraţii de martori în situaţia în care lipsesc actele oficiale.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
În cauză, instanţa de fond a realizat o corectă apreciere a probatoriului administrat prin prisma dispoziţiilor legale incidente.
Întemeiat, instanţa a avut în vedere declaraţia notarială a martorului Ţ.F.O., din care rezultă, cu caracter unitar, că familia reclamantei s-a refugiat în anul 1942, din cauza persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena, din localitatea natală Bicazu Ardelean, judeţul Ciuc, în localitatea Ceahlăul, judeţul Neamţ, teritoriu liber al României.
Mai mult, acesta a făcut dovada că este beneficiarul Hotărârii nr. 269 din 21 noiembrie 2002 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice.
Pe cale de consecinţă, atâta timp cât este necontestat faptul că s-a făcut dovada faptului că părinţii reclamantei, se refugiaseră în localitatea în care reclamanta s-a născut la dată de 15 septembrie 1944, în raport cu cele arătate, rezultă că aceasta se încadrează în ipoteza reglementată de art. l lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, având dreptul de a i se acorda drepturile reparatorii legale pe perioada cuprinsă între data naşterii şi data de 6 martie 1945, prevăzută de lege.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.P. Harghita împotriva sentinţei civile nr. 63 din 02 aprilie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4977/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5035/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
