ICCJ. Decizia nr. 505/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 505/2009
Dosar nr. 77/59/2008
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 38 din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara a fost admisă în parte acţiunea reclamantului P.A.I. în contradictoriu cu A.N.P. şi a fost anulat parţial art. 5 alin. (2) din Decizia nr. 305 din 21 februarie 2007 emisă de Directorul A.N.P. din România, în privinţa interdicţiei de folosire în activităţi gospodăreşti a persoanelor care execută pedepse sau care au în antecedente condamnări pentru trafic de stupefiante.
A fost respinsă cererea reclamantului de acordare a dreptului de a fi scos la activităţi gospodăreşti desfăşurate în interesul locului de deţinere.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul este condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de stupefiante", aflându-se în executarea pedepsei şi fiind încarcerat la Penitenciarul Arad, în regim închis.
Instanţa a arătat că autoritatea pârâtă a respins cererea reclamantului de a fi folosit la activităţile gospodăreşti, în temeiul art. 5 alin. (2) din Decizia nr. 305 din 21 februarie 2007 emisă de Directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Pe cale de consecinţă, reclamantul nu poate beneficia de reducerea pedepsei pentru acel interval de timp, care poate fi considerat, potrivit legii, ca fiind executat pe baza muncii prestate.
În opinia instanţei de fond, interdicţia instituită prin art. 5 alin. (2) din Decizia în discuţie, mai precis, cea referitoare la persoanele condamnate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, este de natură obiectivă, fiind aplicabilă tuturor persoanelor condamnate pentru această infracţiune.
Instanţa a considerat că aplicarea dispoziţiilor anterior individualizate, prin raportare exclusivă la natura condamnării, fără a se lua în considerare cuantumul pedepsei aplicate şi regimul de executare al acesteia, este discriminatorie şi creează diferenţe de tratament care nu pot fi justificate obiectiv.
De asemenea, instanţa a arătat că textul analizat introduce criterii suplimentare de excludere a unor condamnaţi de la prestarea de activităţi gospodăreşti, cu consecinţa limitării posibilităţii acestor deţinuţi de a beneficia de reducerea pedepsei prin folosirea acestora la muncă.
Prin urmare, instanţa de fond a constatat nelegalitatea textului a cărui anulare a fost solicitată, de vreme ce prin această reglementare se adaugă o serie de interdicţii suplimentare de folosire la muncă, în afara celor stabilite de lege.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs pârâta care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii.
În dezvoltarea căii de atac, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta arată că Legea nr. 275/2006 nu prevede printre drepturile persoanelor lipsite de libertate şi dreptul acestora de a munci.
Mai sunt invocate de către recurentă şi prevederile art. 164 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 176 alin. (1) din HG nr. 1897/2006.
În plus, recurentul arată că, şi în situaţia în care există posibilitatea folosirii la muncă, comisia competentă face propunerile în legătură cu persoanele private de libertate ce pot fi folosite de muncă, în raport de îndeplinirea mai multor condiţii, printre care şi cele referitoare la regimul de executare a pedepsei.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit art. 164 alin. (1) din HG nr. 1897/2006 privind Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, administraţia locului de deţinere întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităţilor de a asigura folosirea la muncă a unui cât mai mare de persoane private de libertate.
Prin urmare, acest text normativ prevede doar posibilitatea ca persoanele private de libertate să fie folosite la muncă, iar nu obligaţia penitenciarului de a asigura tuturor acestor persoane un loc de muncă.
Pe de altă parte, 164 alin. (3) din HG nr. 1897/2006 precizează că, în raport de tipul regimului de executare, persoanele private de libertate pot fi folosite la muncă, iar în acest sens, se ţine seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile fiecărei persoane private de libertate, de vârstă, starea de sănătate, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.
În plus, art. 167 alin. (1) din acelaşi act normativ menţionează că selecţionarea şi repartizarea persoanelor private de libertate la activităţi productive se fac în funcţie de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deţinere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanţii sectoarelor de educaţie şi intervenţie psihosocială, regim penitenciar, evidenţă, organizarea muncii şi medical, sub conducerea directorului adjunct pentru siguranţă şi regim.
În consecinţă, aşa cum susţine şi recurenta, în cazul în care există posibilitatea folosirii la muncă, comisia cu atribuţii în acest sens trebuie să ţină seama de mai multe condiţii, printre care şi cele referitoare la regimul de executare.
Aşadar, Decizia Directorului A.N.P. nr. 305/2007 nu contravine prevederilor actelor normative de nivel superior, respectiv Legea nr. 275/2006 şi HG nr. 1897/2006, ci evidenţiază diferenţa de tratament între persoanele private de libertate, condamnate pentru infracţiuni diferite.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge cererea de anulare parţială a art. 5 alin. (2) din Decizia nr. 305 din 21 februarie 2007 emisă de Directorul A.N.P. şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P. împotriva sentinţei civile nr. 38 din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de anulare parţială a art. 5 alin. (2) din Decizia nr. 305/2007 a Directorului A.N.P.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 504/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 533/2009. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
