ICCJ. Decizia nr. 553/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 553/2009
Dosar nr. 2420/2/2007
Şedinţa publică din 4 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 aprilie 2007, reclamantul R.C.C. a solicitat anularea ordinului nr. 36 din 23 ianuarie 2007 emis de preşedintele A.N.p.C. şi obligarea acestuia şi a autorităţii pârâte la repararea pagubelor materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate cu ocazia deplasării la Bruxelles în sumă de 1.055 euro, precum şi la repararea pagubelor morale în valoare de 100.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul atacat a fost anulat în mod nelegal Ordinul nr. 22/2007 de aprobare a deplasării sale la Bruxelles, deşi deplasarea respectivă a fost cerută justificat de Colegiul Naţional de Apărare din cadrul Ministerului Apărării şi a fost avizată favorabil de compartimentele de specialitate din cadrul autorităţii pârâte.
Acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 2865 din 14 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu motivarea că ordinul atacat este legal, fiind emis anterior perioadei pentru care fusese aprobată deplasarea reclamantului la Bruxelles şi fiind determinat de necesitatea prezenţei acestuia la serviciu.
Instanţa de fond a avut în vedere că, ulterior aprobării deplasării reclamantului la Bruxelles, acesta a fost detaşat prin Ordinul nr. 33 din 18 ianuarie 2007 pe funcţia publică vacantă de consilier juridic superior, treapta I, faţă de necesitatea participării sale la elaborarea unui proiect de ordin pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor, iar prin Ordinul nr. 36 din 23 ianuarie 2007 s-a dispus încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 22 din 16 ianuarie 2007, motivat de necesitatea creării de dispecerate şi a prezenţei reclamantului la serviciu în perioada prevăzută pentru deplasarea în străinătate.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul şi a solicitat modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii şi anularea Ordinului nr. 36 din 23 ianuarie 2007 emis de intimaţi, cu obligarea acestora la plata daunelor morale şi materiale solicitate.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a menţinut greşit ordinul contestat, deşi a dovedit că deplasarea sa în străinătate era aprobată şi prevala tuturor sarcinilor de serviciu.
Recurentul a mai arătat că nelegalitatea acestui ordin a fost recunoscută implicit de intimaţi prin emiterea Ordinului nr. 123 din 5 martie 2007, potrivit căruia a fost reintegrat pe postul de director executiv adjunct la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor al municipiului Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea Ordinului nr. 36 din 23 ianuarie 2007 prin care Preşedintele A.N.p.C. a solicitat prezenţa recurentului la serviciu, ca urmare a întâlnirilor cu operatorii de telefonie mobilă şi fixă şi a necesităţii creării de dispecerate, astfel încetând aplicabilitatea Ordinului nr. 22 din 16 ianuarie 2007.
Aprobarea deplasării în străinătate nu a constituit pentru recurent un drept câştigat, cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs.
Necesitatea anulării ordinului de aprobare a deplasării în străinătate a fost justificată în mod obiectiv de intimaţi prin modificările intervenite ulterior în activitatea autorităţii publice şi în relaţiile de serviciu ale acesteia cu recurentul.
Astfel, instanţa de fond a analizat corect situaţia de fapt dovedită prin probele administrate şi din care a rezultat că recurentul a fost detaşat cu începere de la data de 22 ianuarie 2007, pe funcţia publică de execuţie vacantă de consilier juridic superior, din cadrul serviciului resurse umane şi noile sale atribuţii implicau prezenţa la serviciu, ca urmare a întâlnirilor cu operatorii de telefonie mobilă şi fixă şi a necesităţii creării de dispecerate.
Recurentul nu a contestat desfăşurarea de către autoritatea intimată în luna ianuarie 2007 a acţiunilor de consiliere a operatorilor economici în scopul prevenirii încălcării legislaţiei privind protecţia consumatorilor şi nici necesitatea participării sale la procesul de elaborare al proiectului de ordin pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatorii economici prestatorii de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite de aceştia.
În atare situaţie, au fost întemeiat respinse susţinerile din acţiune privind nelegalitatea şi caracterul abuziv al Ordinului nr. 36 din 23 ianuarie 2007, cu atât mai mult cu cât nu au fost indicate prevederile legale pretins a fi fost încălcate de către intimaţi şi care să recunoască existenţa dreptului subiectiv invocat de recurent.
Nelegalitatea ordinului dedus judecăţii în prezenta cauză nu poate fi constatată nici în raport de Ordinul nr. 123 din 5 martie 2007 invocat în recurs, întrucât acesta a fost emis ulterior actului administrativ contestat şi în consecinţă, s-a întemeiat pe alte elemente de fapt şi de drept.
Faţă de motivele expuse, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.C.C., împotriva sentinţei civile nr. 2865 din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal .
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 549/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 561/2009. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
