ICCJ. Decizia nr. 5115/2009. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5115/2009
Dosar nr. 1334/42/2008
Şedinţa publică de la 13 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta SC K.P. SRL - C. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţele Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova – D.G.F.P. Prahova, suspendarea executării deciziei nr. 2099 din 25 aprilie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală din 25 aprilie 2007 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei de către instanţa de contencios administrativ, să se anuleze decizia nr. 43 din 18 iulie 2008 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – D.G.F.P. Prahova, Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor prin care a fost respinsă contestaţia formulată de societate, anularea în totalitate a deciziei de impune nr. 2099 din 25 aprilie 2007 prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 868.534 RON ce reprezintă impozit pe profit cu majorările aferente, TVA, majorări şi penalităţi de întârziere şi să se anuleze suma de 97.768 RON reprezentând majorări de întârziere obligaţii bugetare nedatorate, acumulate ca urmare a sechestrului instituit asupra produselor finite şi imposibilităţii valorificării acestora.
În motivarea cererii de suspendare a executării s-a arătat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, există un caz bine justificat, ce creează o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură Raportul de inspecţie fiscală ce a fost întocmit total neprofesional, că s-a luat în calcul doar producţia şi consumul de materii prime şi materiale auxiliare rezultate din rapoartele de producţie, neţinându-se seama de bonurile de predare - transfer - restituire şi de fişele de magazie ce reflectau cu fidelitate producţia fizică realizată vândută, fiind îndeplinită şi cea a de a doua condiţie, cea a iminenţei producerii unei pagube întrucât efectele punerii în executare a actelor administrative contestate sunt deja vizibile în activitatea societăţii, ce este compromisă total prin blocarea conturilor bancare, a aplicării sechestrului asupra materiilor prime sau a organizării vânzării licitaţie a maşinilor de cusut, toate aceste elemente conducând, cert, la falimentul SC K.P. SRL.
Reclamanta a mai susţinut că decizia nr. 43/2008 emisă de Serviciul Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul D.G.F.P. Prahova ignoră, în totalitate, soluţia organului de urmărire penală, respectiv Rezoluţia DIICOT prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de K.M. - administrator al societăţii - pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, cauză ce a fost înregistrată sub nr. 612/P/2007 la Parchetul de lângă Judecătoria Mizil, finalizată cu rezoluţia din 21 aprilie 2008, astfel că soluţia respingere a contestaţiei nu este întemeiată, în condiţiile în care reclamanta a făcut dovada realizării operaţiunii de export - factură în valută, toate facturile emise societate fiind înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, în conturile de venituri iar TVA colectată, aferentă facturilor interne a fost înregistrată corespunzător în contabilitate. De asemenea, a învederat instanţei societatea reclamantă că expertiza contabilă judiciară dispusă de organele de cercetare penală concluzionează că K.P. SRL - C. nu datorează obligaţiile fiscale stabilite prin decizia impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007, respectiv impozit pe profit şi TVA, însă acest argument legal nu a fost luat în considerare de către pârâţi, care în cadrul dosarului penal au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, ce au fost respinse organul de cercetare penală.
Reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul restrângerii obiectului acesteia, nemaisusţinându-se capătul de cerere privind suspendare a executării deciziei nr. 20 din 25 aprilie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală cu acelaşi număr, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.F. Prahova a solicitat respingerea acţiunii în totalitate, întrucât, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării actelor administrativ fiscale, aceasta este inadmisibilă, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada plăţii cauţiunii, fiind şi neîntemeiată această cerere, în lipsa dovedirii condiţiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, iar cererile privind anularea actelor administrative nu pot fi admise, deoarece obligaţiile fiscale au fost stabilite în mod legal de organele de inspecţie fiscală, iar, în cadrul procedurii administrativ-jurisdicţionale, reclamanta nu a motivat, nici în fapt, nici în drept, argumentele pe care şi-a întemeiat contestaţia, motivarea bazându-se, în exclusivitate, pe concluziile expertizei tehnice efectuată din proprie iniţiativă, după finalizarea inspecţiei fiscale.
2. Soluţia instanţei de fond.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 26 din 23 februarie 2009, a admis acţiunea precizată în parte, formulată de reclamanta SC K.P. SRL - C., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecţie Fiscală Prahova, D.G.F.P. Prahova şi Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pe cale de consecinţă, a anulat decizia nr. 43 din 18 iunie 2008 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Prahova şi decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007 emisă de D.G.F.P. Prahova privind obligarea reclamantei la plata sumei de 868.534 RON.
Totodată, a respins cererea privind anularea sumei de 97.768 RON reprezentând majori de întârziere, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii următoarele:
În perioada 28 februarie 2007 - 20 aprilie 2007, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.F.P. Prahova au efectuat un control la societatea reclamantă, la solicitarea Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, ce a avut ca obiective verificarea modului de constituire, evidenţiere şi virare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului general consolidat al statului, aferente perioadelor ianuarie 2004 - decembrie 2006 constatându-se că SC K.P. SRL - C. datorează impozit pe profit în cuantum de 350.122 RON cu majorări de întârziere aferente în sumă de 6.896 RON, taxă pe valoarea adăugată în sumă de 453.091 RON şi majorări de întârziere şi penalităţi aferente în cuantum de 58.425 RON, sume pentru care a fost emisă decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007.
A mai arătat instanţa că împotriva acestor acte administrativ fiscale, societatea reclamantă a promovat contestaţie în conformitate cu dispoziţiile art. 205 şi urm. C. proc. fisc., contestaţie a cărei soluţionare a fost suspendată prin decizia nr. 199 din 11 iulie 2007, până la soluţionarea laturii penale de către organele de urmărire penală, iar după pronunţarea soluţiilor de către Parchet, prin decizia nr. 43 din 18 iunie 2008, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Prahova - Serviciul de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia societăţii reclamante, menţinând în totalitate obligaţiile stabilite prin raportul de inspecţie fiscală, întrucât aceste obligaţii au fost corect şi legal stabilite, reclamanta datorează impozit pe profit suplimentar cu majorările aferente precum şi taxă pe valoarea adăugată cu majorări şi penalităţi, în condiţiile în care nu a înregistrat în contabilitatea societăţii în totalitate veniturile realizate şi nu a colectat TVA-ul.
Organele de urmărire penală au efectuat cercetări în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi fals în înscrisuri sub semnătură privată de către K.M., respectiv complicitate la aceste infracţiuni de către S.L. şi M.D., în dosarul penal a fost administrată proba cu expertiză contabilă, ce a avut ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă societatea reclamantă a adus prejudicii bugetului de stat, lucrare întocmită de expert C.V. în Dosarul nr. 612/P/2007, iar, în urma analizării probelor administrate în această cauză penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Mizil a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei făptuitori prin rezoluţia din 21 februarie 2008.
Concluzionând, instanţa a avut în vedere că expertul contabil a arătat că în urma verificării evidenţelor contabile ţinute de către SC K.P. SRL - C., această societate nu a produs nici un prejudiciu bugetului de stat, nu datorează impozitul pe profit, TVA şi accesoriile acestora, pentru care a fost emisă decizia de impunere nr. 2099 din 25 aprilie 2007, ce constituie titlu de creanţă această probă fiind opozabilă părţilor, întrucât a fost administrată într-o cauză penală în condiţiile reglementate de C. proc. pen., iar organele de urmărire penală şi-au fundamentat soluţiile pe aceste concluzii, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de cele trei persoane cu atribuţii în organizarea şi ţinerea evidenţei contabile a reclamantei, Curtea a constatat că, în mod neîntemeiat, pârâţii au respins contestaţia administrativ-fiscală promovată de către societatea reclamantă.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Prahova în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, considerând-o netemeinică şi nelegală.
În motivele de recurs se arată că soluţia este nelegală pentru că a fost interpretat eronat întregul material probator şi dispoziţiile legale în materie, iar motivarea se sprijină exclusiv pe concluziile expertizei contabile, efectuată în faza urmării penale, fără a se ţine seama de argumentele organelor de control, deşi motivarea unei hotărâri trebuie să răspundă, în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de părţi.
În ceea ce priveşte forţa probantă a expertizei, dispoziţiile din C. proc. civ. prevăd că instanţa nu este legată de concluziile acesteia ci este un mijloc de probă lăsat la aprecierea instanţei, ori instanţa de fond a preluat concluziile acesteia fără a înlătura apărările recurentei legate de fondul cauzei.
În urma controlului efectuat de organele fiscale s-a constatat lipsa justificării consumului a 152.300 kg materii-prime, constatările bazându-se pe actele şi documentele puse la dispoziţie de către agentul economic.
În aceste condiţii, organele de control au stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată către bugetul de stat reprezentând TVA, impozit pe profit şi accesoriile aferente.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate şi pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, potrivit art.137 C. proc. civ., se va analiza excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru intimata-reclamantă SC K.P. SRL - C..
Din actele aflate la dosar rezultă că SC K.P. SRL este reprezentată prin lichidator L.C. - I.P.R.L. care a mandatat pe avocatul O.C.C., în baza contractului de asistenţă juridică din 25 septembrie 2009, să reprezinte interesele societăţii în faţa instanţei de recurs.
Faţă de aceste acte se constată că excepţia este nefondată şi va fi respinsă pentru că avocatul are calitatea de reprezentant al societăţii intimate, reprezentată la rândul său, prin lichidator judiciar ce a semnat împuternicirea avocaţială aflată la dosar.
Pe fondul recursului, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru că hotărârea instanţei de fond este nelegală.
Primul motiv de nelegalitate al hotărârii este legat de nemotivarea ei de către instanţa de fond, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.
Acest text a consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.
De altfel, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, instanţă care are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Se poate observa că instanţa de fond nu a făcut altceva decât să reia concluziile raportului de expertiză întocmit într-o cauză penală ce viza săvârşirea unor infracţiuni de către reprezentanţii societăţii reclamante, dar nu a analizat decizia atacată şi nici motivele pentru care a înlăturat susţinerile organelor de control.
Mai mult, hotărârea cuprinde şi motive contradictorii pentru că a respins capătul de cerere privind majorările de întârziere pe motiv că reclamanta nu a făcut dovada că acestea ar fi fost stabilite de organele fiscale, nici a aplicării sechestrului asupra produselor finite.
În baza art. 3041 C. proc. civ., cauza va fi analizată sub toate aspectele.
Astfel, instanţa de fond nu numai că a motivat hotărârea pornind de la concluziile raportului de expertiză, dar acest raport a fost întocmit într-un dosar penal, fiind deci, un mijloc de probă extrajudiciară.
Pot fi folosite într-un litigiu, ca mijloc de probă şi probe extrajudiciare dar, pentru respectarea principiului nemijlocirii, care este un principiu fundamental al procesului civil, probele trebuie să aibă caracter judiciar.
Mijloacele de probă extrajudiciare, ca o excepţie de la principiul nemijlocirii probelor, se pot folosi numai în cazul în care nu pot fi administrate probe judiciare.
În speţă, instanţa de fond, chiar dacă exista un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor efectuarea unui raport de expertiză în care să stabilească obiectivele în funcţie de cele consemnate în decizia organului fiscal şi care să ducă la dezlegarea pricinii.
De aceea, va fi admis recursul, va fi casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în baza art. 312 alin. (3) rap. la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a Judeţului Prahova în nume propriu şi pentru Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 26 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5107/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 5117/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
