ICCJ. Decizia nr. 5117/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5117/2009
Dosar nr. 12111/3/2008
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul I.G.V.C. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea hotărârii nr. 149 din 11 martie 2008 emisă de pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că autoritatea pârâtă nu a ţinut seama de documentele pe care le-a prezentat în susţinerea cererii sale.
Tribunalului Bucureşti. secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1096 din 2 aprilie 2008, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
Această instanţă, prin sentinţa nr. 729 din 24 februarie 2009, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că hotărârea contestată este legală şi că nu poate fi reţinută în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, modificată şi republicată, întrucât nu se poate considera că reclamantul a fost discriminat printr-o prevedere legală menită să asigure îndeplinirea condiţiilor pentru acordarea gratuităţilor persoanelor cu handicap.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia şi admiterea acţiunii.
În motivarea recursului se arată de către recurent că judecătorul fondului, cu rea-credinţă, nu a analizat înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Soluţia adoptată de autoritatea intimată prin actul administrativ dedus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ este corectă, întrucât faptele prezentate de recurentul-reclamant nu reprezintă discriminare, în sensul prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, modificată şi republicată.
Într-adevăr, conform prevederilor art. 22 şi 23 din Legea nr. 448/2007 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport urban, cu mijloacele de transport în comun de suprafaţă şi cu metroul, persoanele cu handicap grav şi accentuat; modalitatea de acordare a gratuităţii, precum şi cuantumul acesteia se stabileşte prin hotărâre a consiliului local.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, Consiliul local al sectorului 6 a adoptat hotărârea nr. 149/2007 prin care a reglementat procedura pentru acordarea gratuităţilor aflate în discuţie.
Ca atare, în mod corect autoritatea intimată a stabilit că solicitarea DGASPC sector 6 cu privire la prezentarea în original de către recurent a documentelor pe baza cărora se acordă gratuitate la călătoria cu mijloacele de transport în comun are o justificare obiectivă şi reprezintă o măsură care are menirea de a apăra interesele persoanelor beneficiare.
Prin urmare, în cauza dedusă judecăţii, nu poate fi vorba de existenţa unei discriminări a recurentului prin adoptarea acestei măsuri, întrucât nu s-a probat aplicarea unor tratamente diferenţiate între persoane care sunt plasate în situaţii comparabile, fără o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în speţă nu există motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.G.V.C. împotriva sentinţei civile nr. 729 din 24 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5115/2009. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5123/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
