ICCJ. Decizia nr. 5136/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5136/2009
Dosar nr. 3334/115/2008
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, la data de 11 decembrie 2008, reclamantul O.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, constatarea nulităţii Ordinului din 15 noiembrie 1989 emis de pârât şi obligarea autorităţii pârâte la reactivarea sa ca ofiţer tehnic în cadrul aviaţiei militare, în orice unitate din ţară.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că este absolventul promoţiei 1984 a Academiei Tehnice Militare Bucureşti - Facultatea Mecanică, secţia avioane şi motoare, că până în luna septembrie a anului 1986 a activat în funcţia de şef Serviciu Tehnic la Unitatea Militară nr. CC Caransebeş iar ulterior, la UM nr. DD şi UM nr. EE Tecuci. A mai arătat că în luna septembrie 1989, ca urmare a lipsei sale de la adunarea generală de partid, a fost anchetat 3 zile, de la ora 8,00 până la ora 21,00, fiind apoi detaşat la UM „L. "; - Câmpia Turzii, iar pe data de 15 noiembrie 1989, înainte de Congresul al XIV-lea al PCR, a fost trecut în rezervă, prin Ordinul din 15 noiembrie 1989, ordin al cărui conţinut nu i-a fost adus la cunoştinţă şi nu i-a fost comunicat niciodată, deşi a solicitat în nenumărate rânduri acest lucru.
Prin sentinţa civilă nr. 15 din 13 ianuarie 2009, Tribunalul Caraş-Severin a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului şi în temeiul dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora competenţa de judecare, în primă instanţă, a cererilor în materia contenciosului administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, aparţine Curţii de Apel, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Astfel învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 135 din 22 aprilie 2009 a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârât prin întâmpinare şi admiţând excepţia tardivităţii procedurii prealabile, a respins pe acest temei acţiunea reclamantului, reţinând în acest sens, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Apărării, instanţa a reţinut că din probatoriul administrat în cauză, rezultă faptul că la data de 6 octombrie 2008, reclamantul s-a adresat pârâtului cu solicitarea anulării ordinului de trecere în rezervă, îndeplinind astfel procedura impusă de dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Asupra excepţiei tardivităţii procedurii administrative prealabile, instanţa a reţinut că momentul de la care curge termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum se precizează expres în acest text de lege, este momentul comunicării actului, acest aspect, atrăgând obligaţia autorităţii emitente de a comunica actul administrativ destinatarului acestuia. A apreciat însă instanţa, că legea nu impune comunicarea într-un anumit mod, legiuitorul neimpunând forma comunicării scrise. De aceea, instanţa a considerat că orice formă de comunicare a actului administrativ atacat produce efectele juridice prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în măsura în care se dovedeşte că reclamantului i s-a adus la cunoştinţă în mod efectiv actul administrativ în litigiu, respectiv efectele pe care acest act le poate produce în privinţa persoanei sale.
Faţă de aceste considerente, instanţa a constatat că în cauză, astfel cum rezultă din probatoriul administrat şi din susţinerile ambelor părţi, reclamantul a luat cunoştinţă despre existenţa actului atacat cel mai târziu la data de 3 septembrie 1991 - data la care reclamantul a ridicat de la Centrul Militar Judeţean Galaţi livretul militar, în care era menţionată măsura trecerii sale în rezervă, precum şi faptul că această măsură a fost luată prin intermediul Ordinului din 15 noiembrie 1989.
Pe de altă parte, instanţa a mai arătat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie o limită temporală maximă până la care este permisă formularea plângerii prealabile, şi anume ";nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului";, astfel încât şi în ipoteza admiterii tezei privind obligaţia comunicării scrise a actului administrativ cu caracter individual, termenul de 6 luni de la data emiterii ordinului atacat în cauză era expirat la data introducerii acţiunii în justiţie, respectiv la data de 8 decembrie 2008.
2. Motivele de recurs prezentate de reclamantul-recurent
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul O.E.
Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare a fondului cererii, aceleiaşi instanţe, a susţinut următoarele:
- instanţa de contencios administrativ care a judecat acţiunea sa având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Ordinului Ministerului Apărării Naţionale din 15 noiembrie 1989 este necompetentă material în condiţiile în care, solicitându-se şi reactivarea în cadrul aviaţiei militare, aspect ce priveşte raportul său contractual cu unitatea pârâtă, competenţa de soluţionare aparţinea Tribunalului, litigiul fiind unul de dreptul muncii;
- în mod greşit s-a reţinut că este întemeiată excepţia tardivităţii formulării plângerii prealabile încălcându-se în acest mod prevederile art. 21 [alin. (1) şi (2)] din Constituţia României ce garantează accesul liber la justiţie;
- actele dosarului atestă că Ordinul emis în anul 1999, clasificat ca act secret şi confidenţial nu i-a fost comunicat niciodată, astfel că a luat cunoştinţă de conţinutul său numai la data de 11 martie 2009 când a fost depus în faţa instanţei de către reprezentantul pârâtului, astfel că excepţiile formulate trebuiau respinse;
- a fost încălcat şi principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., căci prima instanţă nu s-a pronunţat pe cererea de probatorii cu înscrisuri formulată, soluţionând cu prioritate excepţiile de procedură invocate de pârâtul intimat;
3. Soluţia instanţei de control judiciar
Înalta Curte examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de prevederile legale incidente şi sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii recurate, în considerarea celor în continuare arătate.
Învestită legal cu cererea de anulare a Ordinului din 15 noiembrie 1989, formulată de recurentul-reclamant la data de 11 decembrie 2008, prima instanţă în mod corect a reţinut că este întemeiată excepţia tardivităţii procedurii prealabile, introdusă la data de 6 octombrie 2008 şi astfel cu deplin temei a şi respins acţiunea de faţă, după cum apreciază şi instanţa de control judiciar.
Nu sunt fondate susţinerile recurentului vizând necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ câtă vreme, neîndoielnic, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu referire la art. 3 C. proc. civ., obiectul acţiunii de faţă îl reprezintă contestarea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, nefiind vorba despre un litigiu de muncă, cum eronat pretinde recurentul, mai cu seamă că în prezent recurentul nu se mai află în nici un fel de raporturi juridice.
Actul atacat se încadrează în categoria actelor administrative al căror regim juridic este stabilit de legea contenciosului administrativ în sensul că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ordinul reprezintă un act unilateral „cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii (…)”.
Potrivit doctrinei, actul juridic este actul de natură a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice. Or, în speţă, după cum constată instanţa de judecată, obiectul cererii îl constituie contestarea Ordinului nr. MC 448/1990, care, indubitabil, este un act administrativ unilateral.
Jurisprudenţa ultimilor ani a statuat caracteristica militarilor de a deservi o funcţie publică, fiind învestiţi cu exerciţiul autorităţii de stat, ceea ce a condus la concluzia că analiza legalităţii actelor efectuate în legătură cu această calitate se face de către instanţă, prin luarea în considerare a dispoziţiilor procedurale ale Legii nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici.
Nefondate sunt şi criticile vizând greşita admitere a excepţiei tardivităţii formulării plângerii prealabile.
Prima instanţă, pe baza examinării înscrisurilor depuse de părţi şi raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, corect a stabilit că formularea în anul 2008, după mai bine de 19 ani, a unei plângeri prealabile îndreptată împotriva unui act emis în anul 1989, motivat de faptul că o comunicare formală a acestuia nu a existat, încalcă termenele legale prevăzute în condiţiile în care s-a demonstrat că reclamantul avea cunoştinţă despre trecerea sa în rezervă, respectiv de existenţa actului încă din anul 1991, având totodată şi reprezentarea consecinţelor acestei măsuri, apreciată ca fiind vătămătoare.
Interpretarea dată de prima instanţă termenelor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca şi modalităţii de realizare a comunicării este corectă, şi deplin raţională, în acord cu intenţia legiuitorului care a şi stabilit expres în art. 7 alin. (7) că plângerea prealabilă se poate introduce nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Curtea Constituţională a statuat, de altfel, că stabilirea unor termene înăuntrul cărora persoana vătămată trebuie să îşi exercite dreptul la acţiune în contencios administrativ nu constituie o încălcare a dreptului la accesul liber la justiţie şi la un proces echitabil.
Aşa fiind nu se justifică şi nu poate fi legal proteguită pasivitatea de care a dat dovadă recurentul-reclamant care aflând despre măsura trecerii sale în rezervă la data de 3 septembrie 1991, a introdus o plângere prealabilă la data de 6 octombrie 2008, fiind, fără relevanţă, în acest context, după cum ce temei s-a reţinut, împrejurarea că la data luării la cunoştinţă despre măsura dispusă (a trecerii în rezervă) nu erau pe deplin cunoscute şi motivele pentru care s-a luat o astfel de măsură.
Nefondate sunt şi criticile vizând lipsa de rol activ a instanţei de fond, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât cu respectarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. judecătorul a soluţionat şi s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiilor de fond şi de procedură, peremptorii, nefiind necesară şi examinarea concomitentă a cererii de probatorii vizând fondul cererii, care nici nu s-a mai impus a fi examinată.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va fi aşadar, respins ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul O.E. împotriva sentinţei civile nr. 135 din 22 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5133/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5137/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
