ICCJ. Decizia nr. 5141/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5141/2009
Dosar nr. 274/2/2009
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2033 din 15 mai 2009, a admis cererea formulată de reclamantul R.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispunând anularea Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul fondului a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 26 din 23 septembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a admis acţiunea întemeiată de reclamant, obligând Ministerul Public să-i acorde sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar.
Prin Ordinul colectiv din 30 octombrie 2008, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamantului i-a fost stabilită o indemnizaţie de încadrare brută de 6.456 RON.
Contestaţia formulată împotriva acestui ordin a fost respinsă prin Ordinul nr. 2706 din 11 decembrie 2008, comunicat reclamantului la data de 19 decembrie 2008, în considerarea dispoziţiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008.
Potrivit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008, acest act normativ este aplicabil doar titlurilor executorii existente înainte de intrarea lui în vigoare (20 iunie 2008).
Sentinţa nr. 36 din 23 septembrie 2008 a fost pronunţată ulterior datei intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, act normativ care nu este aplicabil situaţiei reclamantului.
Din acest motiv, orice referire la O.U.G. nr. 75/2008 în cuprinsul Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008 este nelegală. Acest act normativ nu putea duce la respingerea contestaţiei reclamantului pentru că era inaplicabil.
Pe de altă parte, în baza principiului disponibilităţii consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Curtea a apreciat că nu se poate pronunţa decât asupra cererii cu care a fost învestită, respectiv asupra nulităţii Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008, nu şi asupra contestaţiei împotriva Ordinului colectiv din 30 octombrie 2008 şi nici asupra chestiunii dacă sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică trebuie plătit de îndată, sau îi este aplicabilă O.U.G. nr. 225/2008, aşa cum afirmă pârâtul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând casarea ei şi respingerea acţiunii formulate de reclamant.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ., cu aplicarea art. 3041 din acelaşi Cod, în dezvoltarea cărora s-au susţinut, în esenţă, următoarele:
1. Instanţa de fond a încălcat normele imperative de procedură, de strictă interpretare, conţinute de art. 36 alin. (2) teza finală din O.U.G. nr. 27/2006, republicată, indicând calea de atac a recursului, deşi hotărârile pronunţate pe aceasta sunt irevocabile.
Instanţele judecătoreşti nu sunt abilitate să creeze şi să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cele ale puterii executive - reprezentată de Guvern.
Anularea Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008 prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti ce nesocoteşte dispoziţiile legale incidente reprezintă o ingerinţă gravă a instanţei judecătoreşti în atribuţiile puterii legiuitoare şi executive şi în consecinţă, o încălcare a dispoziţiilor constituţionale privind separaţia puterilor în stat.
2. Prin Ordinele nr. 525 şi 526 din 3 martie 2009, s-a dispus acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică procurorilor şi personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 1 martie 2009, impunându-se respingerea acţiunii pentru perioada ulterioară datei, ca lipsită de obiect.
3. Sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost obţinut de reclamant în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, ordinul dedus judecăţii fiind anulat tocmai în baza respectivei hotărâri.
Sumele primite de magistraţii în activitate prin hotărâri judecătoreşti nu au fost acordate cu titlu de spor, ci cu titlu de despăgubire pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat printr-un fapt discriminatoriu ilicit. Or, nu se poate face abstracţie de natura juridică a celor două categorii de drepturi, respectiv drepturi salariale actualizate şi despăgubiri rezultate din tratamentul discriminatoriu în stabilirea drepturilor salariale, regimul lor juridic fiind diferit, având în vedere plătitorul acestor sume şi sursa din care se achită.
Stabilirea drepturilor salariale în modalitatea dispusă de instanţa de fond este similară, în opinia recurentului, cu aplicarea unui spor, ceea ce este lipsit de temei legal, putând constitui o îmbogăţire fără justă prin încălcarea prevederilor legale în materia salarizării judecătorilor şi procurorilor.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile în materia supusă controlului judiciar şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu subzistă în speţă nici un motiv care să impună casarea sau modificarea acestei hotărâri, în considerarea argumentelor în continuare arătate.
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3), teza II, corelate cu cele ale art. 304 pct. 4 C. proc. civ., se pronunţă casarea hotărârii atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Prin sintagma „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti” se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii legislative sau executive, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.
În sensul acestui text de lege, instanţa săvârşeşte un exces de putere numai atunci când: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege înainte de a intra în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.
Acest motiv de casare vizează aşadar numai încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale.
În speţă, incidenţa acestui motiv de casare nu poate fi reţinută, judecătorul fondului pronunţându-se asupra unei acţiuni în contencios administrativ dată în competenţa de atribuţiune a instanţelor specializate în această materie.
În considerarea principiului disponibilităţii consacrat prin art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa s-a considerat legal învestită a se pronunţa numai asupra legalităţii Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008 prin care a fost respinsă contestaţia unor procurori, între care şi reclamantul, împotriva Ordinului din 30 octombrie 2008, motivat de faptul că sporul de suprasolicitare neuropsihică acordat în baza unei hotărâri judecătoreşti nu se poate aplica în anul 2008, în raport cu prevederile art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 75/2008, nu şi asupra legalităţii Ordinului menţionat prin care s-a stabilit indemnizaţia de încadrare lunară brută corespunzătoare coeficientului de multiplicare şi nici asupra chestiunii dacă sporul în discuţie trebuie plătit de îndată sau îi este aplicabilă O.U.G. nr. 225/2008.
De altfel, calea de atac este dată de lege, iar indicarea greşită a acesteia nu atrage în nici un caz sancţiunea nulităţii hotărârii, care să fie constatată pe cale de excepţie, aşa cum a solicitat recurentul. Ca atare, în ipoteza acceptării aplicabilităţii normelor cu caracter special ale O.U.G. nr. 27/2006, se impunea a se reţine inadmisibilitatea recursului şi nicidecum soluţia indicată de acesta, prin urmare, incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
2. Prin motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se poate invoca numai încălcarea principiului înscris în art. 969 C. civ., potrivit căreia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
În speţă, nu s-a pus problema stabilirii naturii sau înţelesului unui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanţa pronunţându-se, în limitele învestirii stabilite de aceasta, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., raportat la singurul petit al cererii introductive, asupra legalităţii Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2006, cum s-a arătat şi mai sus, iar simpla afirmaţie în privinţa pretinsei incidenţe a acestui motiv de recurs nu este suficientă pentru admiterea recursului.
3. Sub aspectul fondului cauzei, recurentul nu a observat limitele în care s-a pronunţat instanţa, argumentele pentru care s-a apreciat că operează sancţiunea nulităţii Ordinului nr. 2706 din 11 decembrie 2008, respectiv inaplicabilitatea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 situaţiei reclamantei, aceasta nefiind combătute în nici un mod.
Celelalte aspecte invocate de recurent, circumscrise modalităţii de stabilire a drepturilor salariale, nu pot forma obiectul analizei în cadrul controlului judiciar, în condiţiile în care prin hotărârea atacată s-a statuat expres că instanţa nu se poate pronunţa asupra contestaţiei împotriva Ordinului din 30 octombrie 2008 şi nici asupra chestiunii dacă sporul în discuţie trebuie plătit de îndată sau îi este aplicabilă O.U.G. nr. 225/2008, aşa cum a afirmat pârâtul-recurent.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 2033 din 15 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5137/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5143/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
