ICCJ. Decizia nr. 5168/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5168/2009
Dosar nr. 854/36/2008
Şedinţa publică de la 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 mai 2008 reclamanta SC U.B. SA Constanţa a chemat în judecată D.R.A.O.V. Constanţa, D.J.A.O.V. Constanţa şi A.N.V., solicitând restituirea accizelor în cuantum de 530.051 RON achitate în mod nedatorat pe parcursul anului 2007, ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, dobânda legală aferentă acestei sume, până la data introducerii cererii, precum şi până la data achitării efective a debitului, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este o societate cu capital integral privat care desfăşoară operaţiuni de bunkeraj al navelor maritime în porturile naţionale, inclusiv în Portul Constanţa.
În vederea desfăşurării activităţii sale, menţionează reclamanta, în anul 2007 a achiziţionat de la state terţe combustibil pentru motor în vederea livrării ulterioare către nave aflate sub pavilionul unor state membre ale U.E., produse ce erau depozitate în antrepozitul aflat în incinta Portului Constanţa, aparţinând SC O.T. SA , până la stabilirea unei destinaţii finale.
Fiind autorizată atât ca antrepozit fiscal cât şi ca antrepozit vamal, această societate avea regim suspensiv de plată a datoriilor.
La scoaterea mărfurilor din regimul suspensiv al antrepozitului reclamanta era obligată să achite datoriile de natură vamală şi fiscală ce incumbau operaţiunii de punere în circulaţie pe teritoriul României, teritoriu comunitar.
Cu toate acestea, susţine reclamanta, Biroul Vamal Constanta, aplicând în mod eronat dispoziţiile legale, a obligat-o să achite accizele aferente produselor achiziţionate, condiţionând aprobarea operaţiunii de punere în libera circulaţie respectivelor produse de asumarea datoriei de 530.051 RON.
În urma contestaţiei administrative i s-a comunicat că este îndreptăţită la restituirea sumei de 232.627 RON, motiv pentru care a fost nevoie să formuleze acţiunea în justiţie.
Reclamanta apreciază că decizia devenea exigibilă la momentul când scotea marfa din antrepozitul fiscal, sens în care ar fi fost obligată la plata acesteia. Cu toate acestea, prin excepţia de la regulă deveneau incidente dispoziţiile art. 201 alin. (1) lit. b) C. fisc.
La 7 iulie 2008 reclamanta a făcut precizări în legătură cu obiectul cererii şi temeiul juridic iar la 8 septembrie 2009 şi-a definitivat petitul cererii solicitând:
anularea deciziei D.R.A.O.V. Constanta din 05 mai 2008 ca nelegală şi netemeinică;
restituirea accizelor in cuantum de 206.424 RON achitate nedatorat în anul 2007;
obligarea la dobânda legală aferentă sumei de 323.637 RON de la data perceperii şi până la data restituirii sale efective -25 iunie 2008;
obligarea la dobânda legală aferentă sumei de 206,424 RON de la data perceperii sale în mod nedatorat şi până la data achitării sale efective;
obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 757/CA din 22 septembrie 2008, a respins acţiunea astfel cum a fost precizată la termenul din 8 septembrie 2008.
Cu privire la dobânda aferentă sumei de 323.637 RON, instanţa de fond a respins acest capăt de cerere întrucât nu au fost efectuate operaţiunile de compensare, pentru a se determina în mod corect dacă contribuabilul mai are şi alte datori către bugetul statului, fiind incidente dispoziţiile ordonanţei nr. 1939/2006.
În legătură cu cererea privind restituirea sumei de 206.424 RON, instanţa a opinat că pentru a beneficia de scutire de accize prevăzută de art. 201 C. fisc., depozitarea produselor accizabile, acolo unde acciza nu a fost plătită, poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal autorizat conform dispoziţiilor art. 163 lit. c) C. fisc., potrivit dispoziţiilor art. 178 C. fisc.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC U.B. SA Constanţa, susţinând în esenţă că, hotărârea instanţei de fond este eronată în ce priveşte analiza regimului fiscal al dobânzilor, că autorităţile vamale au constatat în urma verificărilor efectuate că nu au nici o obligaţie fiscală restantă aşa încât nu s-a efectuat nici o operaţiune de compensare, ci le-au restituit suma pe care au considerat-o încasată în mod nedatorat. Sub un alt aspect recurenta arată că instanţa de fond apreciază eronat că ordinul nr. 1939/2006 ar fi abrogat ordinul nr. 1899/2004, motiv pentru care consideră că procedura restituirii accizelor aplicabile speţei este ordinul nr. 1899/2004, potrivit căruia se restituie şi dobânda aferentă sumei nedatorate.
În final, recurenta arată că instanţa a omis să se pronunţe asupra argumentelor legate de desfăşurarea celor 9 operaţiuni în regim de zonă liberă, potrivit cărora operaţiunile se desfăşoară într-un regim suspensiv vamal.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Recurenta-reclamantă SC U.B. SA Constanţa pe parcursul anului 2007 a achiziţionat din Federaţia Rusă combustibil pentru motor în vederea livrării ulterioare către nave aflate sub pavilionul unor state membre ale U.E.
După achiziţionare produsele energetice în cauză erau depozitate în antrepozitul aflat în incinta Portului Constanţa, aparţinând SC O.T. SA, până la stabilirea destinaţiei fiscale.
O altă parte a produselor erau transportate direct de pe navele necomunitare pe navele proprii aflate în incinta danelor din Portul Constanţa, aflate în folosinţa SC O.T. SA. Actualmente întreaga suprafaţa a Portului Constanţa este considerată zonă liberă, potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1908/2006.
Conform Normelor Tehnice din 2007 privind aplicarea uniformă a reglementărilor vamale în zonele libere „mărfurile necomunitare aflate în aceste perimetre, sunt considerate ca nefiind situate pe teritoriul vamal al Comunităţii”.
Prin urmare, cât timp se afla în cadrul zonelor libere, mărfurile necomunitare se află într-un regim vamal suspensiv, nefiind supus drepturilor de import sau vreunei alte politici comerciale, întrucât se apreciază că nu se află pe teritoriul Comunităţii Europene.
Aşadar şi cu privire la această a doua categorie de operaţiuni se impunea restituirea accizelor.
Operaţiunilor desfăşurate de reclamantă le sunt aplicabile atât normele C. vam. cât şi cele ale C. fisc.
Potrivit art. 119 C. vam., regimul de antrepozitare vamală permite depozitarea într-un antrepozit vamal a mărfurilor străine, fără ca acestea să fie supuse dreptului de import sau politicilor comerciale, sau a mărfurilor româneşti.
Art. 111 C. vam. precizează că regimul suspensiv economic se încheie atunci când mărfurile plasate în acest regim primesc o nouă destinaţie, fiind puse în circulaţie.
Prevederile art. 101 C. vam. menţionează că, punerea în libera circulaţie conferă mărfurilor statut de mărfuri româneşti (din 2007 comunitare) şi atrage obligaţia plăţii datoriilor la import.
În cazul în speţă, atât timp cât mărfurile s-au aflat în antrepozitul vamal al SC O.T. SA, datoriile vamale au fost suspendate.
Din punct de vedere fiscal , art. 162 din Titlul VII al C. fisc. stabileşte că pentru produsele enumerate (printre care şi cele achiziţionate de recurenta-reclamantă, ca regulă că trebuie plătite accize către bugetul de stat.
Potrivit art. 163 lit. c) C. fisc., antrepozitul fiscal este locul aflat sub controlul autorităţilor competente, în cadrul căruia produsele accizabile sunt deţinute în regim suspensiv.
Acciza devine exigibilă în conformitate cu dispoziţiile art. 165, în momentul eliberării pentru consum, definită de art. 166 ca „orice ieşire din regimul suspensiv sau orice import dacă produsul nu este plasat în regim suspensiv. Cu toate acestea, prin excepţia de la regulă, art. 201 alin. (1) lit. b) C. fisc. prevede că: „sunt scutite de la plata accizelor produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigaţia în apele comunitare”.
Pct. 231 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., în vigoare la data efectuării operaţiunilor în cauză, menţionează că „scutirea se acordă direct cu condiţia ca aprovizionarea să se efectueze numai de la un antrepozit fiscal”.
Alin.(4) al aceluiaşi punct din Norme prevede că: „se pot aproviziona cu produse energetice destinate exclusiv utilizării drept combustibil pentru motor pentru navigaţie în apele comunitare pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, la preţuri fără accize”.
a) operatorii economici care deţin autorizaţia ca distribuitori de combustibil pentru motor pentru navigaţie.
b) persoana care deţine certificat de autorizare pentru navigaţie.
Alin. (5) „statuează operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) lit. a) şi alin. (4) lit. a) trebuie să se autorizeze ca antrepozite fiscale de depozitare. Această obligaţie revine operatorilor economici care dispun de spaţii de depozitare corespunzătoare şi efectuează operaţiuni de alimentare cu combustibil pentru motor a navelor.
Întrucât pe parcursul anului 2007 recurenta –reclamantă a obţinut două autorizaţii de la Autoritatea Navală Română pentru desfăşurarea operaţiunilor de transporturi navale de mărfuri şi/sau persoane, se încadrează în dispoziţiile mai sus enunţate, trebuind să beneficieze de scutirea directă la preţuri de livrare fără accize.
În situaţia agenţilor economici enunţată la lit. b) a textului citat nu există obligaţia autorizării ca antrepozit fiscal.
O astfel de interpretare este confirmată şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin adresa din 30 mai 2007, cât şi de A.N.V. prin adresa din 4 iulie 2007, prin care se concluzionează că recurenta-reclamantă trebuia să beneficieze de scutirea directă de accize.
De reţinut şi faptul că, deşi normele legale nu s-au mai modificat până la sfârşitul anului 2007, începând cu al doilea semestru al anului 2008, recurenta-reclamantă nu a mai achitat astfel de accize, întrucât autoritatea vamală nu a mai condiţionat operaţiunile sale de Bunkerat de plată acestor taxe.
Întrucât până la data pronunţării recurentei-reclamante i-a fost restituită suma de 3213.627 RON, care i-a fost acordată în procedura administrativ jurisdicţională, urmează a se anula decizia atacată şi pentru diferenţa de 206.424 RON, ce urmează a-i fi restituită reclamantei.
Cu privire la capetele de cerere privind obligarea pârâtei şi la plata dobânzilor pentru sumele reţinute fără a fi datorate şi acestea sunt întemeiate.
Prin decizia de regularizare din 2 aprilie 2008, emisă de D.J.A.O.V. Constanţa pentru restituirea sumei de 323.637 RON se precizează că suma aprobată la rambursare urmează procedura prevăzută de O.G. nr. 92/2003 şi de Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1899/2004.
Acest ordin poartă titulatura „pentru aprobarea Procedurii de restituire şi rambursare a sumelor de la buget , precum şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depăşirea termenului legal.
Susţinerea intimatei-pârâte potrivit căreia nu se aplică acest ordin, ci Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1939 din 15 noiembrie 2006 nu corespunde realităţii.
Ordinul invocat se referă la aprobarea Procedurii de compensare a creanţelor fiscale rezultate din raporturi juridice vamale şi de restituire a eventualelor diferenţe.
În cazul în speţă intimata-pârâtă recunoaşte faptul că recurenta-reclamantă nu are alte datorii fiscale, astfel că nu se impune compensarea cum greşit a apreciat instanţa de fond.
Aşa fiind se va admite recursul declarat în sensul admiterii acţiunii.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC U.B. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 757/CA din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea precizată de reclamantă.
Anulează în parte decizia nr. 83 din 2 aprilie 2008 precum şi adresa din 5 mai 2008 emise de A.N.V. - D.R.A.O.V. Constanţa.
Obligă pârâta la restituirea şi a accizelor în sumă de 206.424 RON, cu dobânda legală de la data perceperii sale şi până la achitarea efectivă.
Obligă pârâta la dobânda legală aferentă sumei de 323.637 RON, de la data perceperii şi până la data restituirii efective – 25 iunie 2008.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.950 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5151/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5169/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
