ICCJ. Decizia nr. 5169/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5169/2009
Dosar nr. 935/2/2007
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii L.V. şi L.A. au chemat în judecată A.N.R.P. şi Guvernul României, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor pentru bunurile imobile, proprietatea părinţilor decedaţi, pentru care au fost deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei în anii 1940 – 1944.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că la ultimul refugiu din Basarabia din 22 martie 1944, toate bunurile mobile şi imobile, ce se aflau în proprietatea părinţilor defuncţi au rămas în Basarabia fără a fi înstrăinate prin nicio convenţie civilă, fiind pur şi simplu părăsite din cauza apropierii frontului de Răsărit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 429 din 4 februarie 2009, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că înainte de a se adresa cu o contestaţie Serviciului de Aplicare a Legii nr. 290/2003 Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003, trebuia să fi emis o hotărâre de admitere sau respingere a cererii reclamanţilor, de care aceştia nu sunt mulţumiţi. Reclamanţii se pot adresa instanţei împotriva A.N.R.P.- Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003, numai în cazul în care sunt nemulţumiţi de decizia emisă de A.N.R.P., în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii emise de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii L.V. şi L.A., susţinând, în esenţă, că lipsa hotărârii Comisiei nu constituie un motiv ca cei vătămaţi să nu se poate adresa, potrivit legii, instituţiei abilitate, A.N.R.P. şi mai departe, instanţei
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivul de ordine publică anterior arătat, de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâţilor A.N.R.P. şi Guvernul României la plata despăgubirilor în baza Legii nr. 290/2003, pentru bunurile imobile proprietatea părinţilor decedaţi, pentru care au fost deposedaţi ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei în anii 1940-1944.
Pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Astfel, conform art. 8 alin. (3) din acest act normativ, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, poate face contestaţie la A.N.R.P. – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
În plus, alin. (4) al aceluiaşi art. prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din art. în discuţie precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
În aceeaşi ordine de idei, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a Tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o competenţă exclusivă a Tribunalului.
Mai precis, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispune că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o Curte de Apel.
Nu există nici o îndoială că întotdeauna competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
În litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
Ca atare, instanţa de control judiciar reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În consecinţă, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de L.V. şi L.A. împotriva sentinţei civile nr. 429 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribualul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5168/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5173/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
