ICCJ. Decizia nr. 5144/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.5144/2009

Dosar nr. 137/2009

Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti,

secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Călăraşi, anularea hotărârii nr. 2923 din 21 ianuarie 2004 emisă de pârâtă şi să se constate că se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. a) - e) din Legea nr. 189/2000, privind aprobarea OG nr. 105/1999, pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi persoanelor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 205 din 24 ianuarie 2008, a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâtă şi a respins acţiunea ca fiind tardiv formulată.

Prin Decizia nr. 3520 din 16 octombrie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ, dispus admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Judecând după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2027 din 14 mai 2009, a respins excepţia tardivităţii invocată de pârâtă şi admiţând acţiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea hotărârii nr. 2923 din 21 ianuarie 2004 emisă de C.J.P.C. - Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/200 şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 07 septembrie 1942 - 06 martie 1945, începând cu data de 1 septembrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, curtea de apel a constatat că, excepţia a fost reiterată de către pârâtă cu ocazia rejudecării cauzei după casarea cu trimitere, astfel încât, această problemă fiind deja dezlegată de către instanţa de recurs, în considerarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., nu mai poate face obiectul unei noi analize.

Asupra fondului cauzei, instanţa de fond a reţinut că, din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada s-a născut la data de 7 septembrie 1942, dată la care părinţii săi erau refugiaţi din motive etnice, din localitatea de domiciliu, şi a dobândit prin naştere statutul de strămutat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. l lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru acordarea drepturilor recunoscute prin această lege.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, pârâta C.P. Călăraşi a declarat recurs.

În motivarea recursului său, recurenta a criticat sentinţa primei instanţe atât în ceea ce priveşte soluţia respingerii excepţiei tardivităţii introducerii acţiunii, cât şi în ceea ce priveşte soluţia dată în fond, de admitere a acţiunii reclamantei.

Recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte critica recurentei privitoare la greşita respingere a excepţiei tardivităţii acţiunii, aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Regula enunţată de textul citat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta şi cu privire la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care la face textul citat sunt imperative, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunţate.

Soluţia consacrata de art. 315 alin. (1) C. proc. civ., are o justificare deplina si o legitimare incontestabila ce decurge din însăşi raţiunea controlului judiciar dat fiind ca, fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanţa de control judiciar judecătorilor fondului, nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluţionării temeinice si legale a cauzelor. Daca judecătorii de la instanţa de fond nu ar fi obligaţi să se supună îndrumărilor instanţei de apel sau de recurs, putând reitera erorile comise prin soluţia ce a fost desfiinţată, s-ar ajunge fără îndoială la situaţia nepermisă de îngrădire a dreptului fundamental al părţilor la un proces echitabil, reglementat de dispoziţiile art. 6 din C.E., aceasta atât prin periclitarea securităţii raporturilor juridice, cât şi din perspectiva nesoluţionării cauzei într-un termen rezonabil.

Astfel fiind, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a constatat că întrucât, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3520 din 16 octombrie 2008, prin care sentinţa civilă nr. 205 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, s-a reţinut că acţiunea în anularea Hotărârii nr. 2923 din 21 ianuarie 2004 a fost înregistrată la instanţă cu respectarea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (4) din OG nr. 105/1999, reiterarea aceleiaşi probleme de drept în faza procesuală a rejudecării cauzei după casarea cu trimitere, nu mai este posibilă în raport cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra criticilor referitoare la modul de soluţionare a fondului cauzei, Curtea le va respinge, de asemenea, ca nefondate, pentru considerente în continuare arătate:

Conform art. l din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei menţionate persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [(art. l lit. c)].

Existând aplicarea ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare unui tratat bilateral.

Din interpretarea prevederilor ordonanţei menţionate, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

În cauză, făcându-se dovada că reclamanta s-a născut la data de 7 septembrie 1942 în localitatea Cerna, judeţul Tulcea, după strămutarea părinţilor săi din Bulgaria, rezultă că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a dispoziţiilor legale menţionate, stabilind reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în raport cu dispoziţiile art. l lit. c) din acest act normativ.

Cum intimata-reclamantă a făcut dovada că s-a născut pe timpul refugiului părinţilor, nu există nici o justificare pentru ca acesteia să i se refuze acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Rezultă că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.P. Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 2027 din 14 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5144/2009. Contencios