ICCJ. Decizia nr. 5153/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5153/2009
Dosar nr. 923/35/2009
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentinţa civilă nr. 153/CA/2009 - PI, pronunţată la data de 21 august 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei de obiect şi a lipsei de interes, invocate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., iar pe fondul cauzei a admis cererea introdusă de reclamanţii M.M., L.G., ş.a. şi a dispus suspendarea Ordinului nr. 1472/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a deciziei nr. 95 din 2 iulie 2009 a Procurorului Şef al D.I.I.C.O.T., până la soluţionarea în fond a acţiunii în anularea ordinului şi a deciziei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, faptul că prin Ordinul nr. 1472/2009 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus ca începând cu data de 1 iunie 2009 să se suspende aplicarea Ordinului 526/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ordin prin care s-a dispus ca începând cu data de 1 martie 2009, procurorii precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor să beneficieze de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 % calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară.
Prin Decizia nr. 95 din 2 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. s-a dispus ca începând cu data de 1 iunie 2009, să se suspende aplicarea deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 a Procurorului Şef al D.I.I.C.O.T., decizie prin care reclamanţilor li s-a acordat un spor de 50 % pentru risc şi suprasolicitare psihică.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei de interes şi a lipsei de obiect a cererii reclamanţilor, curtea de apel le-a respins, ca nefondate, având în vedere că reclamanţii nu au fost părţi în dosarele invocate de către pârât, în caua nefiind aplicabile dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 care prevăd că hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ, publicate în M. Of., au efecte erga omnes.
Cu privire la fondul cererii de suspendare, instanţa de fond a apreciat că acesta este întemeiat, în speţă, cele două condiţii esenţiale pentru dispunerea suspendării unui act administrativ, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite cumulativ.
În acest sens, curtea de apel a constatat că, în urma unei cercetări sumare a cauzei, aspectele relevate de reclamanţi, în ceea ce priveşte încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) C. proc. civ., lipsa de referire la legea care să prevadă o diminuare a drepturilor salariale, OUG nr. 71/2009 nefiind incident, şi încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, se dovedesc a fi de natură să creeze o îndoială serioasă asupra actelor administrative ce se cere a fi suspendate şi deci un caz justificat în sensul legii contenciosului administrativ.
Pe lângă condiţia cazului bine justificat, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, este îndeplinită şi condiţia existenţei unei pagube iminente, astfel cum este definită prin art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cele două acte administrative a căror suspendare se cere, producând reclamanţilor un prejudiciu material concret, acesta constând în diminuarea indemnizaţiilor reclamanţilor în mod considerabil prin raportare la câştigul salarial aferent lunilor anterioare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi D.I.I.C.O.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În susţinerea recursului formulat, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 8 şi 9 C. proc. civ., şi art. 3041 din acelaşi cod, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei instanţei de fond şi pe fond, respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
Recurenta D.I.I.C.O.T. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti iar pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
Ambii recurenţi au invocat excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii de suspendare, faţă de împrejurarea că ordinul atacat este un act unilateral cu caracter normativ, astfel încât suspendarea acestuia odată pronunţată, lipseşte actul de efecte în totalitatea sa.
În esenţă, motivele de recurs formulate de cei doi recurenţi sunt aceleaşi, fiind criticat atât modul în care a fost soluţionată excepţia de necompetenţă teritorială şi cea a lipsei de interes cât şi cel de soluţionare a fondului cauzei prin admiterea cererii de suspendare formulată de reclamanţi.
Astfel, se susţine că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 din OUG nr. 27/2006, deoarece în concret acţiunea formulată se referă la „salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de persoane din sistemul justiţiei", instanţa competentă a judeca astfel de litigii ce privesc drepturile salariale ale magistraţilor fiind Curtea de Apel Bucureşti.
Referitor la fondul cauzei, recurenţii apreciază că hotărârea primei instanţe este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, necesar a fi îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ nu sunt întrunite în speţa de faţă.
Condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită dat fiind că cele două acte administrative au fost emise în urma adresei nr. 293.378 din 18 iunie 2009 a Ministerului Finanţelor Publice prin care li s-a comunicat că plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică se suspendă până la data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2009 şi prin urmare nu se poate susţine că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii celor două acte administrative.
De asemenea, susţin recurenţii, nici cea de a doua condiţie impusă de lege, iminenţa producerii unei pagube, nu este îndeplinită de vreme ce reclamanţii sunt beneficiarii unor hotărâri judecătoreşti având ca obiect plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, hotărâri ce vor fi executate în condiţiile prevăzute de dispoziţiile OUG nr. 71/2009.
Recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse conform art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Contrar celor susţinute de cei doi recurenţi, excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Cluj a primit o rezolvare corectă la instanţa de fond faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, acela de suspendare a efectelor celor două acte administrative, Ordinul nr. 526/2009 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Decizia nr. 95 din 2 iulie 2009 a procurorului şef al D.I.I.C.O.T., acte administrative prin care s-a dispus suspendarea aplicării Ordinului nr. 525/2009 respectiv a deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 şi potrivit cu care reclamanţii-intimaţi beneficiau de sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 % calculat la salariul de bază.
Aşadar, în mod corect a apreciat instanţa de fond, că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 alin. (l) din OUG nr. 27/2006, dispoziţii care reglementează procedura specială de contestare a modului de stabilire drepturilor salariale, ceea ce nu se regăseşte, în speţa, de faţă.
Acţiunea formulate de intimaţii-reclamaţi este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 5 54/2004, dispoziţii aplicabile în exclusivitate, astfel că este lipsită de relevanţă susţinerea recurenţilor privind aplicabilitatea cu prioritate a normei speciale (OUG nr. 27/2006) în raport cu norma generală (Legea nr. 554/2004).
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes, acesta este de asemenea nefondat.
Lipsa de actualitate a interesului intimaţilor - reclamanţi este susţinută de recurenţi prin invocarea mai multor hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea aceluiaşi act administrativ. Soluţia Curţii de apel, în sensul respingerii acestei excepţii cu motivarea că nefiind părţi în acele dosare, reclamanţii nu pot beneficia de efectele suspendării, este corectă.
În plus, recurentul nu a făcut dovada rămânerii irevocabile a hotărârilor judecătoreşti anterioare, toate fiind atacate cu recurs.
În ce priveşte motivele de recurs referitoare la modul de soluţionare a fondului cauzei, Înalta Curte le găseşte deopotrivă nefondate, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a interpretat în mod corect dispoziţiile art. 14 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ cu privire la existenţa cumulativă a celor două condiţii, cazul bine justificat şi existenţa unei pagube iminente.
Cu privire la cazul bine justificat, practica judiciară a statuat că existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (l) din Legea contenciosului administrativ, poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Cu ocazia soluţionării cererii de suspendare a executării actului a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Cum prin cele două acte administrative s-a suspendat acordarea sporului de 50 % pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, făcându-se trimitere la dispoziţiile OUG nr. 71/204, ordonanţa care se referă de fapt la eşalonarea unor drepturi salariale restante obţinute prin hotărâri judecătoreşti devenite titlu executoriu şi nu la salariul lunar care nu este un drept restant ci unul actual, astfel că nu poate fi supus prevederilor acestei ordonanţe, în mod corect instanţa de fond a apreciat că există o îndoială serioasă asupra legalităţii celor două acte administrative a căror suspendare se solicită.
Cât priveşte iminenta producerii unei pagube cea de-a doua condiţie impusă de textul de lege, astfel cum este definită de art. 2 alin. (l) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se constată că în mod corect s-a apreciat de instanţa de fond că este îndeplinită.
Este evident prejudiciul material pentru viitor adus reclamanţilor prin diminuarea indemnizaţiilor acestora în mod considerabil ca urmare a suspendării plăţii sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50 %, cu atât mai mult cu cât cele două acte administrative atacate suspendă plata acestui spor fără a indica o perioadă determinată.
Plata eşalonată ulterioară a acestor drepturi despre care fac vorbire aceste acte administrative (în condiţiile OUG nr. 71/2009 menţionată în cuprinsul lor) este nesigură, dacă se au în vedere şi alte drepturi salariale restante neonorate, constatate prin sentinţe judecătoreşti executori şi pentru care de asemenea s-a dispus plata eşalonată prin acte normative ce au fost modificate ulterior, stabilindu-se moi termene de plată care la rândul lor nu au fost respectate.
Aşa fiind, se constată că sentinţa pronunţată de instanţa de fond prin care s-a dispus suspendarea acelor acte administrative până la data soluţionării acţiunii în anulare este legală şi temeinică fapt pentru care va fi menţinute, iar recursul în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins ca ne fondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de D.I.I.C.O.T. împotriva sentinţei civile nr. 153/CA/2009 - PI din 21 august 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5152/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5155/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
