ICCJ. Decizia nr. 5152/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.5152/2009
Dosar nr. 887/35/2009
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 6 iulie 2009, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A.L., B.E., C.G., ş.a. au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, suspendarea executării adresei emisă de pârât sub nr. 76602 din 3 iulie 2009.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut, în esenţă, că prin adresa contestată le-au fost afectate drepturi salariale în sensul eliminării sporului de 50 % pentru risc şi solicitare neuropsihică atât pentru viitor cât şi retroactiv pentru luna iunie 2009.
Prin sentinţa civilă nr. 174/CA/2009 - PI din 21 august 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis cererea reclamanţilor şi a dispus suspendarea executării adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009 până la soluţionarea fondului cauzei.
În acest sens, instanţa a apreciat ca fiind întrunite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce priveşte cazul bine justificat, drepturile băneşti invocate, neputând face obiectul OUG nr. 71/2009 şi care în fapt se referă la plata unor drepturi salariale stabilite personalului bugetar prin hotărâri judecătoreşti devenite titluri executorii, cât şi în ce priveşte paguba iminentă, constând în privarea reclamanţilor de un drept salarial.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, susţinând în principal inadmisibilitatea acţiunii, adresa contestată şi a cărei suspendare s-a solicitat, nefiind un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 ci o simplă încunoştintare a ordonatorilor principali, secundari şi terţiari de credite în legătură cu OUG nr. 71/2009.
Pe fondul cererii, recurentul a invocat netemeinicia cererii, dreptul salarial invocat nemaifiind reglementat de niciun act normativ în vigoare.
Recursul nu este fondat.
Prin adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a dispus ordonatorilor principali, secundari şi terţiari de credite, că plata drepturilor salariale pentru luna iunie 2009 (pentru care reclamanţii au prestat activitate) cât şi pentru viitor, să se facă fără a include sporul de 50 % pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.
În mod evident, prin conţinutul său, adresa contestată întruneşte caracteristicile actului administrativ, unilateral cu caracter individual, pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti acţionând ca o autoritate publică în raportul de serviciu dintre reclamanţi şi curtea de apel, pe care l-a modificat în sensul diminuării drepturilor salariale nu numai pentru viitor ci şi retroactiv.
Astfel fiind, legal şi temeinic, Curtea de Apel Oradea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
În ce priveşte fondul cererii, corect s-au apreciat ca fiind îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009, până la soluţionarea fondului cauzei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (l) din Legea 554/2004 suspendarea executării actului administrativ se poate dispune în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.
Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediată şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a se analiza, pe fond conţinutul actului administrativ.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de următoarele argumente:
În primul rând, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, prin actul administrativ analizat, emis la data de 3 iulie 2009, recurentul s-a intervenit în mod retroactiv în plata drepturilor băneşti cuvenite intimaţilor pe luna iunie 2009.
Prin această măsură, Înalta Curte poate aprecia că există indicii în sensul că recurentul a încălcat principiul neretroactivităţii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care prevede că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
În acest sens, se cuvine a preciza faptul că securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situaţii existente înainte de momentul emiterii actului.
În jurisprudenţa dezvoltată de instanţele de contencios administrativ, neretroactivitatea a fost recunoscută ca un principiu general de drept, ceea ce i-a permis să se impună şi actelor administrative.
Trebuie arătat faptul că interdicţia retroactivităţii actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci condiţionează însăşi legalitatea acestor acte.
În cauza de faţă, Înalta Curte consideră că există un argument juridic aparent valabil cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, în sensul unei aplicări retroactive a prevederilor art. 1 din OUG nr. 71/2009, care este o normă cu putere de lege.
În altă ordine de idei, o altă aparenţă de nelegalitate o constituie încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora drepturilor salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială.
Cu alte cuvinte, în raport de acest text normativ, plata salariilor nu poate fi diminuată de nici o autoritate publică, în alte condiţii decât cele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În concepţia instanţei de control judiciar, şi această condiţie legală este îndeplinită în speţă, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistraţi şi stat.
Faţă de cele arătate, apreciind că în mod corect instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actelor administrative, şi cum nici criticile privind excepţia lipsei de interes nu sunt fondate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul declarat de pârâţi, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 147/ CA din 21 august 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5146/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5153/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
