ICCJ. Decizia nr. 530/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 530/2009
Dosar nr. 794/35/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 august 2008 pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul G.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea Hotărârii nr. 13709 din 25 iulie 2008 şi obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 161/CA/2008 -PI din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanţa a obligat pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că tatăl reclamantului, G.T., în calitate de gardian la Penitenciarul Oradea, a fost detaşat între anii 1940 -1945 la Penitenciarele Craiova, Văcăreşti, Aiud şi Deva, iar în urma retrocedării Ardealului de Nord, la 20 august 1945, a fost mutat la Penitenciarul Oradea.
Prima instanţă a reţinut că reclamantul s-a născut în perioada de refugiu a părinţilor săi fiind îndrituit să beneficieze de prevederile legii, întrucât prin persoană persecutată se înţelege atât persoana care a suferit persecuţiile în mod nemijlocit, cât şi aceea care a suferit persecuţiile respective în mod indirect.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că reclamantul nu a făcut dovada unei persecuţii etnice şi nici a situaţiei de strămutare sau de refugiu în altă localitate, întrucât acesta s-a născut ulterior datei la care părinţii săi s-au refugiat.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Prin „persoană strămutată" în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Or, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu rezultă că schimbarea de domiciliu a părinţilor reclamantului s-ar fi datorat persecuţiilor etnice suferite de aceştia.
După cum s-a reţinut şi prin sentinţa atacată, tatăl reclamantului, G.T., gardian la Penitenciarul Oradea, a fost detaşat între anii 1940-1945 la Penitenciarele Craiova, Văcăreşti, Aiud şi Deva.
Din documentele depuse în dovedire rezultă că măsura detaşării numitului G.T., tatăl reclamantului, s-a dispus în interes de serviciu, la data de 15 august 1941 acesta fiind avansat în grad de prim gardian.
În atare condiţii nu se poate reţine faptul că reclamantul s-ar fi născut în perioada de refugiu a părinţilor săi, schimbarea de domiciliu a acestora intervenind ca urmare a măsurilor privind detaşarea în interes de serviciu a tatălui reclamantului, iar nu datorită persecuţiilor etnice suferite.
Situaţia relevată nu atrage incidenţa prevederilor OUG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât acest act normativ a vizat acordarea de măsuri reparatorii exclusiv-persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.
În concluzie, rezultă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală şi, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, iar sentinţa atacată va fi modificată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei nr. 161/CA/2008 -PI din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi, în fond, respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantului G.I.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 53/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 532/2009. Contencios → |
|---|
