ICCJ. Decizia nr. 537/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 537/2009
Dosar nr. 9260/1/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin Decizia nr. 1791 din 7 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice împotriva sentinţei civile nr. 2805 din 8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a fost modificată în tot sentinţa atacată şi, în fond, a fost respinsă acţiunea reclamantului C.G.C. ca tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, C.G.C. Curte a reţinut, în esenţă, că reclamantul C.G.C. a invocat în formularea acţiunii dispoziţiile OUG nr. 58/2001, în aceste condiţii având dreptul de a solicita, pe calea plângerii prealabile, recunoaşterea unui drept şi emiterea ordinului de confirmare în rezidentiat, în termen de 30 de zile de la data afişării rezultatelor.
Or, a apreciat Înalta Curte, cum examenul de rezidenţiat a fost susţinut la 20 noiembrie 2005, rezultatele fiind afişate la 22 noiembrie 2005, introducerea cererii prealabile în luna iunie a anului 2007, conduce la tardivitatea acţiunii, aşa cum în mod corect a susţinut recurentul.
Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire C.G.C., pentru motivul prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii şi schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul recunoaşterii dreptului său de a fi încadrat la cerere, în rezidenţiatul medicină de familie.
În motivarea cererii, revizuentul a arătat că art. 6 alin. (3) din OUG nr. 58/2001, aplicabil la data organizării examenului de rezidentiat la care a participat, prevedea că începând cu promoţia 2005 de absolvenţi licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, candidaţii care la concursul de rezidentiat obţin punctaj de promovare dar nu se clasifică în limita locurilor publicate la grupa de specialităţi la care au participat, sunt confirmaţi la cerere ca rezidenţi în medicina de familie.
S-a mai arătat că art. 22 pct. 1 Cap. VII din Ordinul Ministerului Sănătăţii 1000/2005 a schimbat ipoteza avută în vedere de legea în aplicarea căreia a fost emis acest ordin şi a restrâns în mod nelegal categoria candidaţilor care au obţinut un punctaj de promovare dar nu s-au calificat în limita locurilor publicate la grupa de specialităţi la care au participat, numai la candidaţii absolvenţi ai facultăţii în anul 2005 cu licenţă în anul 2005 şi care vor fi confirmaţi, la cerere, ca medici de familie.
Totodată, prin sentinţa civilă nr. 1027 din 10 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2919 din 15 septembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a constat nelegalitatea părţii introductive a art. 22 pct. 1 Cap. VII din Ordinul Ministerului Sănătăţii 1000/2005, anulându-se această parte, instanţa recunoscând reclamanţilor din acel dosar dreptul de a fi încadraţi la cerere, în rezidentiat medicină de familie.
Revizuentul precizează că s-a adresat Ministerului Sănătăţii Publice, care a refuzat recunoaşterea drepturilor sale, motivând prin faptul că anularea OMS 1000/2005 s-a făcut numai în raport cu reclamanţii din dosarul în cauză.
În atare condiţii, a arătat revizuentul, s-a adresat instanţei competente, în speţă Curţii de Apel Bucureşti, solicitând a se constata că partea introductivă a art. 22 pct. 1 Cap. VII din Ordinul Ministerului Sănătăţii 1000/2005 nu mai există şi, în consecinţă, să fie obligat Ministerul Sănătăţii la emiterea ordinului de numire ca medic de familie.
Acţiunea formulată a fost admisă, împotriva hotărârii pronunţate formulând recurs Ministerul Sănătăţii, ce prin Decizia ce formează obiectul prezentei cererii de revizuire a fost admis, modificată sentinţa atacată, pe fondul cauzei fiind respinsă acţiunea sa ca tardiv formulată.
Apreciază revizuentul că prin Decizia atacată Înalta Curte de Casaţie s-a pronunţat în mod greşit pe excepţia invocată de Ministerul Sănătăţii Publice.
S-a mai arătat că ulterior pronunţării acestei decizii, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a mai existat o cauză similară soluţionată prin Decizia nr. 3363 din 9 octombrie 2008, având acelaşi obiect, soluţia fiind de respingere a recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, în condiţiile în care prin recursul formulat a fost invocată excepţia tardivităţii plângerii prealabile.
Precizează revizuentul că cererea formulată este atipică, dat fiind faptul că la examenul de rezidentiat au mai participat încă 100 de persoane colegi ai săi, care au fost în aceeaşi situaţie juridică şi care, atacând Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1000/2005, au obţinut dreptul de a fi înscrişi ca medici de familie, prin anularea ordinului atacat.
În toate aceste cauze a existat similitudinea prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., dar cu rezerva că în fiecare cauză au figurat alţi reclamanţi.
Revizuentul a mai invocat Decizia nr. 3089 din 25 septembrie 2008 pronunţată într-un dosar similar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionat tot în sensul respingerii recursului declarat de Ministerul Sănătăţii Publice.
Analizând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarelor ataşate, cu motivele invocate de revizuent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă.
În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".
Cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac, de retractare, aceasta putându-se exercita numai pentru motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.
Pentru a fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se cer aşadar a fi îndeplinite următoarele condiţii:
- să fie vorba de hotărâri contradictorii, chiar dacă nu s-a rezolvat fondul pricinii;
- hotărârile să fi fost pronunţate în aceeaşi pricină, adică să fi existat identitate de părţi, cât şi de obiect şi cauză;
- hotărârile să fi fost pronunţate în dosare diferite;
- să nu fi fost invocată excepţia de autoritate de lucru judecat în cadrul celui de-al doilea proces sau să fi fost ridicată şi să nu fi fost pusă în discuţie;
- să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri pronunţate. Aşadar revizuirea este admisibilă atunci când există autoritate de lucru judecat, adică atunci când este întrunită tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză.
Or, revizuentul din prezenta cauză a avut calitatea de intimat- reclamant în cauza soluţionată prin Decizia a cărei revizuire se solicită, nefiind însă parte în cauzele soluţionate prin deciziile invocate în cuprinsul cererii sale, astfel încât în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., lipsind condiţia identităţii de părţi.
Susţinerile revizuentului relative la acest aspect nu pot fi reţinute, întrucât revizuirea este o cale extraordinară de atac, iar dispoziţiile legale ce o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel încât exercitarea acesteia nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.
Pe de altă parte, instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor apreciate ca fiind contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, în caz afirmativ procedându-se la anularea ultimei hotărâri.
Se constată că şi sub acest aspect cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât prin aceasta se tinde, în realitate, la anularea primei hotărâri pronunţate.
Ţinând cont de faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază" şi având în vedere că, aşa cum s-a arătat, nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de C.G.C. împotriva Deciziei nr. 1791 din 7 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 532/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 542/2009. Contencios → |
|---|
