ICCJ. Decizia nr. 532/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 532/200.
Dosar nr. 118/45/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 februarie 2008 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamanta E.P. a solicitat în contradictoriu cu I.N.A. şi Directorul General al I.N.A., obligarea pârâţilor să emită ordinul de numire al acesteia în funcţia de director al C.R.F.C.A.P.L. Iaşi, precum şi obligarea la saune cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligaţiei de emitere a ordinului de numire.
Reclamanta a mai precizat prin cererea sa că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu C.R.F.C.A.P.L. Iaşi, în calitatea de intervenient în interes propriu, în temeiul art. 57-59 C. proc. civ.
În motivare, reclamanta a arătat că ocupă funcţia de Director al C.R.F.C.A.P.L. Iaşi, în urma concursului organizat la data de 23 iulie 2001.
A mai precizat reclamanta că de la data ocupării funcţiei de director s-au succedat în timp mai multe acte normative care au vizat organizarea şi funcţionarea I.N.A. şi a centrelor regionale, însă funcţia pentru care s-a organizat acest concurs vizează aceleaşi atribuţii şi competenţe, astfel încât, chiar dacă iniţial funcţia ocupată era denumită „director general" iar ulterior „director", acest fapt nu a avut nicio influenţă asupra activităţii desfăşurate şi pe care o desfăşoară şi în prezent.
A apreciat reclamanta că emiterea ordinului de numire este o obligaţia prevăzută de lege, în condiţiile în care: a participat la concursul organizat, rezultatele concursului au fost însuşite de fostul consiliu de administrare al centrului, ocupă în prezent această funcţie existând echivalenţă între funcţia de director general şi cea de director.
De asemenea, funcţia în speţă este o funcţie publică în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999, iar raportul juridic încheiat între Centrul Regional şi persoana care ocupă funcţia de director al acestei instituţii are o natură juridică complexă, care trebuie să aibă la bază un act administrativ, respectiv ordinul de numire în funcţie.
Le termenul de judecată din 2 iunie 2008 reclamanta E.P. a declarat că înţelege să renunţe la cererea de chemare în judecată.
Prin sentinţa nr. 111/CA din 2 iunie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a luat act de renunţarea reclamantei la judecata acţiunii în contradictoriu cu pârâţii I.N.A. şi Directorul General al acestui institut şi a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de C.F.C.A.P.L. în contradictoriu cu pârâţii I.N.A. şi Directorul General al I.N.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunţarea de către reclamantă la judecata acţiunii promovate în contradictoriu cu pârâţii I.N.A. şi Directorul General al I.N.A.
Totodată, instanţa a apreciat că renunţarea la judecata acţiunii nu produce efecte juridice şi în ceea ce îl priveşte pe intervenientul în interes propriu, având în vedere faptul că prin cererea de chemare în judecată, în procedura prevăzută de art. 57-59 C. proc. civ., C.R.F.C.A.P.L. a dobândit calitatea de intervenient în interes propriu, iar prin concluziile puse la termenul din 21 aprilie 2008 intervenientul şi-a însuşit acţiunea reclamantei, solicitând în mod explicit obligarea pârâţilor la reglementarea situaţiei juridice a reclamantei.
Prima instanţă a apreciat că refuzul manifestat prin adresa nr. 1663001 din 13 aprilie 2007 este întemeiat, reţinând că procedura prevăzută prin Hotărârea nr. 14 din 28 ianuarie 2003 nu a fost finalizată, iar prin faptul organizării unui nou concurs în anul 2008 Consiliul de Administraţie a apreciat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru ocuparea postului de director, funcţia în speţă fiind în prezent vacantă întrucât pârâţilor nu le-a fost transmisă documentaţia completă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât E.P. cât şi C.R.F.C.A.P.L. Iaşi, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Recurenta-reclamantă E.P. a apreciat că este greşită soluţia pronunţată de prima instanţă în ce priveşte renunţarea sa la judecată numai în contradictoriu cu pârâţii, întrucât C.R.F.C.A.P.L. a devenit intervenient în interes propriu prin actul său de dispoziţie, fiind o intervenţie forţată, act asupra căruia a înţeles să revină prin renunţarea la judecată în întregul ei, iar nu numai faţă de pârâţi.
A apreciat de asemenea recurenta că este netemeinică şi nelegală şi soluţia pronunţată de instanţă asupra cererii de intervenţie, instanţa reţinând în mod greşit că C.R.F.C.A.P.L. Iaşi nu ar fi înţeles să dea finalitate deplină concursului organizat în anul 2001, în realitate acesta hotărâre nemaiputând fi pusă în aplicare, întrucât, după emiterea acesteia, s-a schimbat cadrul legislativ.
C.R.F.C.A.P.L. Iaşi a criticat soluţia pronunţată prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că în dreptul procedural civil există renunţare parţială numai în condiţiile în care se renunţă la judecarea unui capăt de cerere, pe când în cauza de faţă reclamanta şi-a dat consimţământul în sensul renunţării efective la judecarea procesului.
În atare condiţii, a apreciat recurentul, cererea de renunţare a produs efecte juridice şi faţă de intervenientul în interes propriu.
La data de 2 februarie 2009, recurentul C.R.F.C. a depus, prin serviciul registratură, o cerere prin care a arătat că înţelege să renunţe la recursul formulat, solicitând a se lua act de această renunţare.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată fondat recursul declarat de E.P., urmând a lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de intervenient, din următoarele considerente :
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta E.P. a precizat că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu C.R.F.C.A.P.L. Iaşi, în calitate de intervenient în interes propriu, în temeiul art. 57-59 C. proc. civ.
În cazul unei cereri de introducere forţată a unui terţ în proces, părţile apreciază ele însele şi liber oportunitatea implicării terţului, instanţa, ca urmare a principiului disponibilităţii, neputând avea o atare iniţiativă, ci, în exercitarea rolului său activ, fiind în măsură să pună în discuţia părţilor orice împrejurare de fapt sau de drept care ar duce la dezlegarea pricinii, adică şi posibilitatea părţilor de a introduce în cauză, un terţ.
C.R.F.C.A.P.L. Iaşi a dobândit calitate procesuală în temeiul textelor de lege invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind vorba aşadar de introducerea forţată a unui terţ în proces, la cererea reclamantei.
Ca urmare a regimului juridic aplicabil, numai în situaţiile în care prin cererea de introducere în proces se tinde la obţinerea unei condamnări personale a terţului, întrucât cererea este o veritabilă chemare în judecată, o cerere autonomă, ea se va soluţiona de către instanţă chiar dacă litigiul principal s-a stins ca urmare a unei desistări, achiesări, tranzacţii.
Cum în cauza de faţă reclamanta nu urmăreşte o atare finalitate, în speţă nefiind formulate cereri care să rămână spre judecare în considerarea autonomiei lor, în mod greşit prima instanţă a luat act de renunţarea la judecată numai în contradictoriu cu pârâţii, manifestarea voluntară de voinţă a reclamantei fiind în sensul desistării, al stingerii judecăţii, manifestare ce antrenează corelativ şi ineficacitatea cererilor incidentale.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l)-(3) C. proc. civ., va admite prezentul recurs şi va modifica în parte sentinţa atacată, urmând a se lua act de renunţarea la judecata cererii şi faţă de intervenientul în interes propriu.
În ce priveşte recursul declarat de C.R.F.C.A.P.L. Iaşi, se constată că prin cererea depusă la data de 29 ianuarie 2009, recurentul-intervenient a solicitat, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ., a se lua act de renunţarea instituţiei la judecată.
Analizând actele dosarului, Înalta Curte, văzând cererea formulată de recurentul intervenient C.R.F.C.A.P.L. Iaşi privind renunţarea la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 111/CA din 2 iunie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 246 C. proc. civ., urmând a lua act de renunţarea la judecarea acestui recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunţarea la judecata recursului declarat de C.R.F.C.A.P.L. Iaşi împotriva sentinţei nr. 111/CA din 2 iunie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Admite recursul declarat de E.P. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că ia act de renunţarea la judecata cererii formulată de reclamanta E.P. şi faţă de intervenientul în interes propriu C.R.F.C.A.P.L. Iaşi.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 530/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 537/2009. Contencios → |
|---|
