ICCJ. Decizia nr. 584/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 584/2009
Dosar nr. 749/2/200.
Şedinţa publică din 5 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 555 din 20 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului A.I. având ca obiect obligarea pârâţilor Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi Guvernul României la restituirea sumelor achitate pentru asigurarea autoturismului proprietate personală, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, provenite din inaplicabilitatea prevederilor art. 28 alin. (1 lit. m) din Legea nr. 360/2002 şi obligarea pârâtului Guvernul României de a emite o hotărâre prin care să precizeze condiţiile de aplicare ale art. 28 alin. (1) din Legea nr. 360/ 2002.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul este ofiţer de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, având funcţia de ofiţer fiind parte a unor contracte de asigurare facultativă de viaţă şi bunuri.
Dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002, prevăd că poliţistul are dreptul la asigurare de viaţă, bunuri şi sănătate, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Instanţa de fond a constatat că în mod cert, Guvernul României avea obligaţia emiterii unui act normativ care să reglementeze condiţiile în care exerciţiul acestui drept al poliţistului să devină efectiv, dar pârâţii, autorităţi publice, nu se pot substitui în obligaţiile acestuia. În acelaşi timp, emiterea unei hotărâri de Guvern în condiţiile prevăzute de aceste dispoziţiile legale este prin esenţă o atribuţie exclusivă a Guvernului României, modalitatea şi condiţiile în care aceasta este adoptată rămânând însă la aprecierea pârâtului.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, în primul rând, că instanţa a cercetat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi s-a pronunţat în pricină cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. Instanţa de fond, s-a subliniat, prin săvârşirea unui exces de putere, a instituit pe cale judecătoreasca o derogare in favoarea Guvernului României de la prevederile art. 81 alin. (1) din Legea 360/2002 si a prelungit termenul in care guvernul avea obligaţia să execute legea la infinit.
Pe de altă parte, recurentul a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 81 alin. (1) şi (2) Legea nr. 360/ 2002, din această interpretarea putându-se deduce, în mod aberant, concluzia că o prevedere imperativă a legii poate fi nesocotită fără sancţiuni de către pârâtul Guvernul României însărcinat cu executarea voinţei legiuitorului si, mai mult decât atât, se ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută printr-un act normativ legislativ aflat în vigoare, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
În fine, s-a mai evocat de către recurent că hotărârea pronunţata de prima instanţa a fost data cu încălcarea legii, in sensul ca instanţa a ignorat existenta unei norme imperative din cuprinsul Legii nr. 360/2002. A apreciat reclamantul recurent că Guvernul României are in continuare aceasta obligaţie, de a emite un act normativ care sa reglementeze condiţiile in care exerciţiul dreptului poliţistului la asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri, sa devină efectiv, şi a precizat acesta că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra celui de-al patrulea capăt de cerere din acţiune, prin care s-a solicitat obligarea paratului Guvernul României la emiterea, în cel mai scurt timp, a unei hotărâri prin care să precizeze condiţiile de aplicare ale art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002.
În concluzie, a solicitat recurentul reclamant, prin cererea de recurs, admiterea acestei căi de atac, casarea sentinţei civile nr. 555 din 20 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti şi reţinerea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul are dreptul la asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, iar conform art. 81 din aceeaşi lege, hotărârile guvernului şi ordinele ministrului administraţiei şi internelor date în aplicarea legii trebuiau să fie emise în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia [alin. (1)], până la adoptarea hotărârilor Guvernului poliţiştii beneficiind de drepturile corespunzătoare prevăzute în actele normative în vigoare pentru cadrele militare [alin. (1)].
Se reţine că prin acţiunea în contencios administrativ formulată, reclamantul a solicitat, pe lângă obligarea pârâtului Guvernul României ca, în cel mai scurt timp, să emită o hotărâre prin care să precizeze condiţiile de aplicare a art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata despăgubirilor constând în contravaloarea poliţelor de asigurare a autoturismului proprietate personală, la actualizarea sumelor solicitate ca despăgubiri, în raport de indicele de inflaţie, la momentul plăţii efective şi integrale şi la plata sumei de 10000 lei reprezentând daune morale provenite din inaplicabilitatea prevederilor art. 28 alin. 1 lit. m) din Legea nr. 360/2002, în condiţiile art. 998-999 C. civ.
Instanţa de fond, prin sentinţă, respingând în totalitate acţiunea reclamantului, s-a pronunţat şi asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea Guvernului României la emiterea unui act administrativ care să reglementeze condiţiile în care exerciţiul dreptului prevăzut de art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002 să devină efectiv, reţinându-se în motivare că emiterea hotărârii în acest sens este o atribuţie exclusivă a Guvernului, care are deplina libertate de a stabili modalitatea şi condiţiile în care acest act administrativ este adoptat.
Pe de altă parte, se constată că capătul de cerere în discuţie a rămas fără obiect, întrucât prin HG nr. 1083 din 10 septembrie 2008 s-au aprobat condiţiile privind asigurarea despăgubirilor de viaţă, sănătate şi bunuri ale poliţiştilor. Prin această hotărâre se prevede, prin art. 3, acordarea de despăgubiri poliţiştilor pentru următoarele categorii de riscuri: a) rănirea poliţistului; b) invaliditate de gradul I; c) invaliditate de gradul II; d) invaliditate de gradul III; e) deces; f) prejudicii aduse bunurilor, şi se dispune că despăgubirile prevăzute la art. 4 alin. (4) din acest act administrativ normativ (cu alte cuvinte despăgubirile stipulate pentru situaţia producerii riscului prevăzut la art. 3 lit. f)) nu se acordă în cazul în care prejudiciul prevăzut la art. 3 lit. f) este acoperit parţial sau în totalitate ca urmare a existenţei unei asigurări în sistemul privat. Nu este reglementată posibilitatea decontării către poliţişti a sumelor reprezentând contravaloarea primelor de asigurare a autoturismelor proprietate personală.
Până la data intrării în vigoare a HG nr. 1083/2008, poliţiştii au beneficiat de drepturile corespunzătoare prevăzute în actele normative în vigoare pentru cadrele militare, dar aceste drepturi nu includeau şi dreptul la asigurare de viaţă, sănătate şi bunuri ci numai dreptul la despăgubiri pentru cazurile de invaliditate sau de deces produse ca urmare a unor acţiuni militare, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului militar sau a unor misiuni în cadrul forţelor internaţionale destinate menţinerii păcii ori constituite în scopuri umanitare [art. 21 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare].
În raport de cele mai sus arătate, se constată că în mod just a fost respinsă acţiunea reclamantului şi că este legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond, împrejurare faţă de care se va dispune, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul A.I. împotriva sentinţei civile nr. 555 din 20 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.I., împotriva sentinţei civile nr. 555 din 20 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 578/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 587/2009. Contencios → |
|---|
