ICCJ. Decizia nr. 5329/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5329/2009
Dosar nr. 21215/2/2005
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC Z. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.E. Bucureşti, I.N.C.D.C.P. – I.C.E.C.H.I.M. şi Institutul de Fizică I.G.M. clarificarea situaţiei terenului aparţinând pârâţilor conform HG nr. 678/1995.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că urmare a divizării patrimoniului institutului de cercetare I.C.E.C.H.I.M. prin HG nr. 678/1995 societatea a primit un teren şi construcţii.
Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea şi a solicitat completarea HG nr. 678/1995 în sensul stabilirii suprafeţei de teren atribuite şi apoi şi-a restrâns acţiunea cu privire la pârâţi, înţelegând să se judece numai cu M.E.C.
Prin încheierea din 18 ianuarie 2006, instanţa a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului depusă de I.N.C.D.C.P. – I.C.E.C.H.I.M.
Prin întâmpinare, pârâtul M.E.C. a solicitat respingerea acţiunii iar intervenientul a cerut în principal respingerea acţiunii ca tardiv formulată iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
La termenul din 21 iunie 2006, instanţa de fond a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea irevocabilă a litigiului ce a format obiectul Dosarului nr. 5575/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 2324 din 17 martie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie în sensul respingerii acţiunii.
Pentru a hotărî în acest mod, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că în raport cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi data înregistrării cererii, acţiunea a fost introdusă în termenul legal de sesizare a instanţei de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că prin Hotărârea nr. 678/1995 Guvernul a transmis reclamantei părţi din imobile şi teren aferent, actul administrativ neavând în vedere transmiterea unor suprafeţe de teren libere de construcţii.
Faţă de această situaţie, instanţa a apreciat că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei să promoveze un proiect de hotărâre care să completeze HG nr. 678/1995 în sensul atribuirii unei suprafeţe de teren care nu este afectată de construcţii şi instalaţii pilot, este neîntemeiată, astfel că refuzul pârâtului de rezolvare favorabilă a cererilor reclamantei este un refuz justificat. S-a mai reţinut că prin actul administrativ, respectiv HG nr. 678/1995, nu a fost nominalizat pârâtul să delimiteze terenul aferent imobilelor transmise.
Totodată, prima instanţă a constatat că regimul juridic al terenului pretins de reclamantă nu este clarificat, acesta făcând obiectul unui litigiu între intervenient şi Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, motiv pentru care a apreciat că în mod corect pârâtul a refuzat să promoveze un proiect de modificare a HG nr. 678/1995.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs - în baza art. 299 şi următoarele C. proc. civ. - reclamanta, susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:
- în mod greşit instanţa de fond a considerat că sintagma „teren aferent" folosită în HG nr. 578/1995 este suficientă pentru a clarifica mărimea suprafeţei transmise şi că aceasta desemnează strict terenul afectat de imobilele transmise - construcţii şi instalaţii pilot, deoarece, în alte situaţii, de exemplu în cazul instalaţiilor - pilot de pe platforma Brazi - Ploieşti, odată cu transmiterea instalaţiilor respective au fost transmise şi suprafeţe de teren libere de construcţie;
- s-a considerat în mod greşit că reclamanta nu are un interes legitim vătămat, din moment ce din cauza neprecizării suprafeţei de teren aferente nu au putut fi intabulate decât construcţiile transmise;
- este greşită argumentarea instanţei în sensul că M.E.C. nu are atribuţii privind delimitarea terenului aferent imobilelor transmise, din moment ce prin Ordinul nr. 542 din 18 iunie 2004 acest minister a dispus constituirea unei comisii de stabilire şi evaluare a terenului; - s-a apreciat, în mod greşit, că refuzul pârâtului de modificare a HG nr. 678/1995 este justificat, deoarece terenul respectiv ar face obiectul litigiului între I.N.C.D.C.P. – I.C.E.C.H.I.M. şi Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991. În acest sens, pe de o parte, nu există nicio probă din care să rezulte identitatea dintre terenul respectiv şi cel pretins de reclamantă, iar pe de altă parte, pentru alte persoane juridice aflate în aceeaşi situaţie, printre care şi I.C.E.C.H.I.M., s-au emis hotărâri de guvern care să reglementeze situaţia juridică a terenurilor atribuite acestora.
Motivele de recurs invocate nu au fost încadrate în drept.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se întemeiază pe prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, deşi reclamanta-recurentă SC Z. SA are un interes legitim în stabilirea întinderii suprafeţei de teren ce i-a fost atribuită prin HG nr. 678/1995 sub denumirea de „teren aferent" construcţiilor şi instalaţiilor – pilot transmise, în mod corect instanţa de fond a considerat că cererea acesteia către M.E.C., prin care se solicită o suprafaţă totală de 9800 mp, ce include teren liber de construcţii, nu putea fi admisă ca atare, din moment ce nu s-a făcut dovada că această suprafaţă reprezintă „teren aferent".
În mod neîntemeiat recurenta susţine că sintagma „teren aferent" folosită în HG nr. 678/1995 nu este limitativă, în sens juridic această noţiune desemnând vecinătatea şi legătura funcţională dintre teren şi clădirea sau instalaţia aflată pe acesta. Nu este relevant argumentul că în alte situaţii reglementate prin hotărâre de guvern au fost transmise pe lângă construcţii şi instalaţii, inclusiv suprafeţe libere şi, de altfel, în situaţia în care recurenta-reclamantă tinde la modificarea HG nr. 678/1995 trebuie să cheme în judecată emitentul acestui act administrativ.
În privinţa motivelor de recurs ce privesc obligaţiile M.E.C., acesta a dispus prin Ordinul nr. 542 din 18 iunie 2004 constituirea comisiei de stabilire şi evaluare a terenului, dar această operaţiune nu s-a finalizat deoarece regimul juridic al unor suprafeţe de teren nu era clar, existând litigiul întemeiat pe Legea nr. 18/1991, ce a format obiectul Dosarului nr. 5575/2/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă (şi în care s-a pronunţat, la 2 aprilie 2008, Decizia civilă nr. 645, ataşată la dosarul cauzei).
În consecinţă, în raport de documentaţia existentă la data cererii administrative prealabile nr. 333 din 12 mai 2005 formulată de către SC Z. SA către M.E.C., refuzul autorităţii pârâte de a rezolva cererea reclamantei este justificat, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
În baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC Z. SA Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2324 din 17 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5328/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5343/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
