ICCJ. Decizia nr. 5367/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5367/2009
Dosar nr. 602/43/2008
Şedinţa publică de la 26 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 6 din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş a fost respinsă acţiunea formulată de SC B.S.M. SRL, SC R. SRL, SC R.A. SRL şi SC T.G. SRL Târgu Mureş în contradictoriu cu Guvernul României.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantele au solicitat anularea prevederilor art. 15 alin. (3) fraza a II-a din H.G. nr. 251/ 1999 privind condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc. Totodată, au solicitat obligarea pârâtului să emită norme de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza case de marcat electronice fiscale, referitor la înregistrarea operaţiunilor efectuate în cazul aparatelor de jocuri electronice cu câştiguri, care funcţionează fără acceptare de monede sau bancnote.
Instanţa de fond a reţinut că afirmarea existenţei dreptului subiectiv sau al interesului legitim nu este sinonimă cu existenţa acestuia, iar în cauza dedusă judecăţii, reclamantele nu au făcut dovada faptului că sunt titulare ale vreunui drept subiectiv sau al unui interes legitim pe care îl consideră lezat prin dispoziţiile atacate.
De asemenea, instanţa a reţinut că reclamantele nu au făcut dovada vătămării produse prin emiterea actului atacat.
Instanţa a mai reţinut că autoritatea judecătorească nu poate impune Guvernului României să interpreteze dispoziţiile dintr-un act administrativ, interpretarea fiind în sarcina celor care aplică actul respectiv, precum nu poate obliga nici la emiterea normelor de aplicare a ordonanţei arătate, întrucât iniţiativa legislativă aparţine autorităţilor şi instituţiilor administrative în drept.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs societăţile comerciale reclamante care, fără să se raporteze la unul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304-3041 C. proc. civ., au criticat soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a reţinut instanţa inexistenţa unui interes legitim, care s-a născut încă din momentul în care au îndeplinit condiţiile legale să desfăşoare o activitate de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, interes care este afectat de dispoziţiile art. 15 alin. (3) fraza a II-a din H.G. nr. 251/1998 prin aceea că instituie o cauză de răspundere pentru fapta altuia, nelegală în raport cu prevederile O.G. nr. 69/1998;
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că nu poate obliga autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ cu caracter normativ, din moment ce însuşi legiuitorul a prevăzut, în mod expres la art. 15 din O.U.G. nr. 28/1999, că Guvernul va trebui ca, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă, să emită norme metodologice de aplicare.
Recursul este nefondat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
1. În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia dată primului capăt al acţiunii, care a vizuat anularea art. 15 alin. (3) fraza a II-a din H.G. nr. 251/ 1999 privind condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc;
Într-adevăr, prin dispoziţiile normative vizate, s-a prevăzut că „Întreaga responsabilitate în faţa legii privind corecta desfăşurare a activităţii de exploatare a aparaturii şi a sălii de joc revine deţinătorilor cu orice titlu ai acestei aparaturi, care au fost autorizate în condiţiile prezentei hotărâri”, astfel că chiar dacă societăţile comerciale recurente nu au făcut proba unui drept vătămat, ele justificau pe deplin existenţa unui interes legitim privat, în condiţiile în care desfăşurau activităţi în domeniul jocurilor de noroc.
Dar, având în vedere că societăţile comerciale justificau doar un interes legitim privat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, având doar posibilitatea de a pretinde o anumită conduită din partea Guvernului, precum şi faptul că H.G. nr. 251/1999 a fost abrogată prin H.G. nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, instanţa de recurs reţine că soluţia de respingere a acestui capăt de cerere este legală şi temeinică.
2. În ceea ce priveşte criticile referitoare la soluţia dată celui de-al doilea capăt al acţiunii, care a vizat obligarea Guvernului să emită norme de aplicare a O.U.G. nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, instanţa de recurs reţine că aceste critici sunt neîntemeiate.
Astfel, la data introducerii acţiunii – 3 decembrie 2008, era deja adoptată H.G. nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 319/12.05.2003, cel de-al doilea capăt al acţiunii fiind respins în mod legal şi temeinic.
În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge declarat de SC B.S.M. SRL Târgu Mureş, SC R. SRL Târgu Mureş, SC R.A. SRL Târgu Mureş şi SC T.G. SRL Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr. 6 din 16 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5362/2009. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5369/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
