ICCJ. Decizia nr. 5714/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5714/2009

Dosar nr. 245/57/2009

Şedinţa publică din 10 decembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul şi motivele acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Dosar nr. 2062/97/2008, Tribunalul Hunedoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, a dispus înaintarea la Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ, a cererii privind constatarea nelegalităţii Normelor Tehnice nr. 5388/2004 emise de C.N.P.A.S. date în aplicarea HG nr. 1550/2004 în raport de prevederile art. 2 alin. (3) din HG nr. 1550/2004 şi Legea nr. 3/1977.

Excepţia de nelegalitate a fost ridicată de reclamanta Băncilă Angela în cadrul procesului privind anularea Deciziei de pensie nr. 80258 din 17 martie 2008 şi obligarea pârâtei C.J.P. a judeţului Hunedoara.

În motivarea excepţiei, se arată că aceste norme:

- nu sunt publicate în M. Of. contrar dispoziţiilor HG nr. 19/2000, art. 2 alin. b), c), f) şi art. 18 alin. (2);

- sunt contrare Legii nr. 78/2005;

- nu sunt cuprinse în HG nr. 1550/2004, acestea având alte Norme Metodologice;

- sunt contrare Legii nr. 3/1977 întrucât N.T. 5388/2004 anulează Grupa I şi II de muncă, implicit Grupa I de pensionare şi Grupa II de pensionare, egalându-le cu Grupa III – condiţii normale şi anulează şi dreptul de recalculare, conform Normelor Metodologice din 23 septembrie 2004 publicate în M. Of. nr. 897/2004, art. 2 alin. (3) care prevăd că „pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 decembrie 1977 – 31 martie 2001 stagiul complet de cotizare utilizat va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977".

2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat hotărârea.

Prin sentinţa nr. 120/F/CA/2009 pronunţată în Dosar nr. 245/57/2009 s-a hotărât respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a C.J.P. Hunedoara şi respingerea excepţiei de nelegalitate.

Instanţa de fond a considerat că pârâta C.S.P. Hunedoara are calitate procesuală pasivă în Dosarul nr. 2062/97/2008 al Tribunalului Hunedoara în soluţionarea pe fond a cauzei şi implicit şi în dosarul în care se soluţionează excepţia de nelegalitate.

Pe fondul excepţiei de nelegalitate, s-a considerat că pct. A.1.2. din normele tehnice emise de C.N.P.A.S. care stipulează că în situaţia pensiilor pentru limită de vârstă stabilite în perioada cuprinsă între 1 iulie 1977 şi 31 martie 2001 inclusiv, perioadă în care a fost în vigoare Legea nr. 3/1977 – stagiul complet de cotizare ce se va utiliza la determinarea punctajului mediu anual este 25 de ani pentru femei şi 30 de ani pentru bărbaţi, reprezintă o sinteză, o coroborare a prevederilor art. 2 alin. (1) şi (3) din HG nr. 1550/2004 şi art. 8 din Legea nr. 3/1997.

Se concluzionează în sensul că normele tehnice nu modifică şi nu adaugă la cuprinsul actului normativ în interpretarea căreia sunt emise, aducând doar precizări, respectiv lămuriri de interpretare.

3. Recursul formulat de recurenta-reclamantă B.A.

Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

3.1. S-au încălcat prevederile art. 2 alin. (3) şi (4) din HG nr. 1550/2004.

Pentru persoanele beneficiare de pensii stabilite în condiţii prevăzute de acte normative cu caracter special, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual este vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzut de aceste acte normative.

Stagiul complet de cotizare urma să fie cel reglementat de Legea nr. 3/1977, însă în această lege nu au existat termenii: „stagiu de cotizare, punct mediu anual, numărul total de puncte", care diferenţiază grupele de muncă I, II şi III.

Diferenţele dintre grupe se acordă în procente.

3.2. Instanţa de fond nu a luat în considerare că prin aplicarea incorectă a HG nr. 1550/2004 şi a Normelor tehnice emise de C.N.P.A.S., nu s-au respectat principiile Legii nr. 19/2000, respectiv principiul contradictorialităţii.

4. Apărările formulate de intimatele-pârâte C.N.P.A.S. şi C.J.P. Hunedoara.

Intimatele, prin întâmpinare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece instanţa de fond a constatat în mod corect că Normele Tehnice nr. 5388 din 16 octombrie 2004 emise pentru HG nr. 1550/2004, nu sunt contrare prevederilor acestui act normativ.

II. Considerentele instanţei de recurs.

1. Recursul este nefondat.

2. HG nr. 1550/2004 are drept obiect de reglementare recalcularea pensiilor din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, potrivit legislaţiei anterioare datei de 10 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 şi OUG nr. 4/2005.

Legea nr. 3/1977 nu a operat cu noţiunile de „stagiu complet de cotizare sau numărul total de puncte" şi din act motiv art. 2 alin. (1) din HG nr. 1550/2004 a stabilit că stagiul complet de cotizare care se utilizează la determinarea punctajului mediu anual, reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislaţia în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie.

Art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1997 „vechimea în muncă este e 30 de ani pentru bărbaţi şi de 25 de ani pentru femei".

Rezultă că art. 2 alin. (1) şi alin. (3) din HG nr. 1550/2004 fac trimitere la prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 3/1997, iar Normele tehnice aplică acelaşi stagiu complet de cotizare, respectiv 25 de ani pentru femei şi 30 de ani pentru bărbaţi.

3. Recurenta a fost înscrisă la pensie în temeiul Legii nr. 3/1997 şi nu în temeiul unui act normativ cu caracter special, pentru a i se aplica prevederile art. 2 alin. (4) din HG nr. 1550/2004, astfel cum a pretins prin acţiune şi motivele de recurs.

4. Prin stabilirea stagiului complet de cotizare ca fiind vechimea integrală în muncă, se constată nerespectarea principiului contradictorialităţii prevăzut de Legea nr. 19/2000.

5. Faţă de acestea, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de B.A. împotriva sentinţei civile nr. 120/F/ CA din 20 mai 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5714/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs