ICCJ. Decizia nr. 5777/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5777/2009
Dosar nr. 1331/42/2008
Şedinţa publică din 15 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 decembrie 2008, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi M.F.P., obligarea acestora la plata către reclamant a despăgubirilor în cuantum de 40% din suma totală acordată acestuia, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 290/2003.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este beneficiar al dispoziţiilor acestui act normativ, conform Hotărârii nr. 80 din 11 iunie 2007 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003 de pe lângă Instituţia Prefecturii Dâmboviţa, iar, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 290/2003, plata despăgubirilor se face în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei judeţene sau în tranşe. A mai susţinut că, până la data promovării prezentei acţiuni, nu i-a fost acordată nici măcar prima tranşă a plăţii, astfel încât se impune şi sancţionarea conducătorului A.N.R.P. cu 100 lei pe zi de întârziere, dacă nu se vor achita drepturile cuvenite în termenul stabilit de instanţă.
Pârâtul M.F.P. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că, potrivit legii, nu are obligaţia de a efectua plata către reclamant.
Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că Hotărârea nr. 80 din 11 iunie 2007, pe care se întemeiază pretenţiile reclamantului, a fost emisă fără respectarea dispoziţiilor Legii nr. 290/2003, în sensul că nu s-a făcut dovada refugiului şi a dreptului de proprietate a autorilor reclamantului.
Prin sentinţa nr. 46 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. şi a respins acţiunea faţă de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, a admis în parte acţiunea reclamantului D.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi a obligat pârâta să achite reclamantului tranşa de 40% din suma de 209415, 83 lei, acordată acestuia cu titlu de despăgubiri, prin Hotărârea nr. 80 din 11 iunie 2007 a Comisiei Judeţene Dâmboviţa de Aplicare a Legii nr. 290/2003. A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 290/2003, plata sumelor cu titlu de despăgubiri se dispune de către A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, iar conform HG nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea acestui act normativ, solicitarea plăţii se face pe bază de cerere scrisă către A.N.R.P., urmând ca plata efectivă să se facă prin Direcţia economică a acestei instituţii. Faţă de aceste dispoziţii legale, a concluzionat prima instanţă că pârâtul M.F.P. nu este persoana obligată în cadrul raportului dedus judecăţii, deoarece obligaţia de plată a despăgubirilor solicitate revine A.N.R.P.
- Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003 care prevăd că plata despăgubirilor se va face în termen de 1 an, maxim 2 ani, sunt imperative, iar dispoziţiile art. 18 alin. (5) lit. c) din HG nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 stabileşte regula potrivit căreia, dacă suma de plată reprezentând compensaţiile băneşti depăşeşte 100.001 lei, achitarea acesteia către beneficiar se va face în două tranşe, pe parcursul a doi ani consecutivi, respectiv 40% în primul an şi 60% în anul următor. A constatat prima instanţă că în această ipoteză a textului legal se încadrează şi reclamantul, fiind îndreptăţit să primească tranşa de 40% aferentă primului an, termenul imperativ prevăzut de lege fiind depăşit.
- Referitor la apărarea formulată de autoritatea pârâtă în sensul că Hotărârea nr. 80/2007 a Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003 nu respectă condiţiile legale, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece pârâta A.N.R.P. nu a făcut nici un demers în sensul dispoziţiilor art. 17 alin. 4 lit. h) din HG nr. 1120/2006 şi nu a propus reanalizarea sau revocarea hotărârii menţionate;
- În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la penalizarea cu suma de 100 lei/zi de întârziere a directorului A.N.R.P., Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada că se impune aplicarea unei astfel de sancţiuni, norma din art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 având caracter dispozitiv.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.R.P., solicitând, modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a susţinut că prima instanţă a concluzionat în mod greşit că Hotărârea nr. 80/2007 îşi produce efectele şi trebuie executată întocmai, motivat doar de faptul că nu s-a solicitat revocarea ei, în condiţiile în care, pe baza documentului transmis de Instituţia Prefectului Dâmboviţa, Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul A.N.R.P. a constatat că aceasta a fost emisă cu nesocotirea prevederilor legale, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 8 alin. (2.2) din acelaşi act normativ, a solicitat reclamantului să-şi completeze dosarul.
În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 17 alin. (4) lit. h) din HG, confirmându-se faptul că nu a fost emisă o decizie motivată de revocare a respectivei hotărâri, s-a solicitat a se reţine că Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003 nu şi-a propus ca scop să obţină respectiva revocare imediat ce a constatat că hotărârile au fost emise fără respectarea dispoziţiilor legale, întrucât au existat situaţii în care petenţii deţineau actele doveditoare însă nu le-au fost solicitate, motiv pentru care s-a recurs la procedura solicitării în prealabil a respectivelor acte.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. invocat din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. şi pus în dezbaterea părţilor la termenul din 15 decembrie 2009, pentru considerentele în continuare arătate.
Acţiunea reclamantului are ca obiect obligarea A.N.R.P. la plata despăgubirilor acordate printr-o hotărâre a Comisiei Judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003 de pe lângă Instituţia Prefectului Dâmboviţa.
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, hotărârile A.N.R.P. – Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Acelaşi text de lege dispune, prin alin. (6), că hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
Întrucât aceste dispoziţii legale – norme cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materie, reprezentat de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - prevăd competenţa exclusivă a Secţiei de contencios administrativ a tribunalului în ceea ce priveşte acţiunile având ca obiect contestarea hotărârilor A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, pentru identitate de raţiune, competenţa materială este aceeaşi şi în privinţa acţiunilor având obiect obligarea A.N.R.P. la emiterea dispoziţiilor de plată a despăgubirilor, în condiţiile art. 11 alin. (1) din aceeaşi lege, corelate cu art. 18 din Norma metodologică de aplicare a acesteia.
În consecinţă, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3) şi art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.R.P., împotriva sentinţei civile nr. 46 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza la Tribunalul Dâmboviţa, secţia contencios administrativ spre competentă soluţionare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5723/2009. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 5781/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
