ICCJ. Decizia nr. 619/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 619/2009
Dosar nr. 15883.3/54/200.
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.C. a solicitat anularea Deciziei nr. 10 din 7 noiembrie 2006 şi a procesului verbal de inspecţie nr. 11771/2004 emise de pârâta D.G.F.P. Mehedinţi, motivând că i-a fost imputată suma de 146.449.498 lei în mod nejustificat, iar organul fiscal nu a putut da nicio explicaţie legală referitoare la procentul de 8,29 % în sensul neîncadrării sale în dispoziţiile Legii nr. 154/1998.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 62 din 22 februarie 2007, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul R.C.
instanţa a reţinut, în esenţă, că în mod corect răspunderea pentru debitul iniţial şi pentru penalităţile aferente a fost stabilită în sarcina reclamantului întrucât acesta, în calitate de ordonator principal de credite, nu a luat măsura emiterii deciziilor de imputare de la cei care au beneficiat necuvenit de sporul de 8,29%.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul şi prin Decizia nr. 4647 pronunţată la 30 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul, casează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare.
În acest sens s-a reţinut prin Decizia de casare că în contestaţia formulată împotriva celui de-al doilea proces-verbal, recurentul-reclamant a invocat însă nu numai legalitatea acordării procentului de 8,29% ci şi calculul greşit al sumelor care i-au fost imputate, calcul care a fost efectuat pentru prima dată cu ocazia inspecţiei finalizate prin procesul-verbal nr. 11771/2004, aspecte reiterate şi în cererea de chemare în judecată, ce viza nelegalitatea deciziei nr. 10 din 7 noiembrie 2006, emise în soluţionarea contestaţiei.
Aceste apărări nu au fost analizate de instanţa de fond, alături de împrejurarea că întinderea prejudiciului, atât cu privire la debitul principal, cât şi cu privire la debitul accesoriu (majorările de întârziere) a fost calculată pentru prima dată prin procesul-verbal nr. 11771/2004, dedus judecăţii.
În fond după casare cu trimitere, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 175 din 26 iunie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamantul R.C. şi a anulat actele contestate respectiv Decizia nr. 10/2006 şi procesul verbal de inspecţie nr. 11771/2004 întocmite de D.G.F.P. Mehedinţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în ceea ce priveşte procentul de 8, 29%, apreciat de organul de control ca fiind acordat primarului şi viceprimarului cu încălcarea prevederilor Legii nr. 154/1998, soluţia organului fiscal este nelegală.
În cauză, primarul şi viceprimarul se încadrează în prevederile art. 5 alin. (l) pct. II, pentru că aceştia îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective,aşa încât le sunt aplicabile prevederile art. 183 din Legea 19/2000 şi ale HG 403/2001, prevederi derogatorii de la normele de drept comun şi care au avut un scop precis, acela de a nu se diminua drepturile salariale după intrarea în rigoare, la 1 aprilie 2001, a Legii 19/2000, care prevedea plata de cote majorate a asigurările sociale de către asiguraţi.
în cazul aplicării procentului de majorare întemeiat pe prevederile art. 183 precum şi HG 403/2001, nu sunt aplicabile prevederile art. l3 alin. (3) din Legea 216/2001, privind bugetul de stat pe anul 2001, deoarece textul respectiv se referă la stabilirea indemnizaţiilor sau salariilor de bază, pe baza valorii de referinţă sectorială, iar în cauză s-a aplicat coeficientul de majorare pentru a nu se afecta venitul net realizat începând cu luna aprilie 2001, dată la care au crescut cotele de contribuţii de asigurări sociale suportate de asiguraţi, tară a se pune în discuţie majorarea valorii de referinţă sectorială.
Referitor la diferenţa între sumele rezultate prin neadmiterea coeficientului de 8,29% şi până la cele imputate, actul de control, fiind întocmit fără a se preciza concret elementele care au determinat imputarea sumei, este lipsit de temeinicie, motiv pentru care nici reclamantul nu poate să-şi formuleze o apărare concretă şi nici instanţa nu poate să verifice legalitatea şi temeinicia actului de control.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Mehedinţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa nu a reţinut diferenţa dintre cele două procese-verbale şi că procesul-verbal nr. 5309 din 9 aprilie 2003 nu a fost contestat, sancţiunea fiind în acest caz decăderea din dreptul de a mai contesta măsura impusă.
Cu privire la legalitatea acordării procentului de 8,29 la indemnizaţia primarului şi viceprimarului, acest coeficient de majorare nu se aplică în cazul celor care ocupau funcţii de demnitate publică alese, deoarece , conform art. 13 alin. (3) din Legea 216/2001 legea bugetului de stat pe 2001, "prevederile unor acte normative referitoare la stabilirea indemnizaţiilor…prevăzute de lege pentru funcţii de demnitate publica alese nu se aplică în 2001" şi a fost considerat acordat nelegal în alt proces verbal , care nu a făcut obiectul judecaţii pe fond.
În ceea ce priveşte diferenţele constatate în procesul verbal nr. 11771/2004, susţine recurentul că instanţa de fond ar fi trebuit ca în baza rolului activ pe care îl au instanţele judecătoreşti să solicite chiar reclamantului să îşi dovedească acţiunea, şi să îi solicite totodată, să procedeze la dovedirea că sumele de 56.157.787 respectiv suma de 25.013.065, au fost acordate legal , specificând care a fost cadrul legal al acordării acestora şi eventual care a fost metoda de calcul folosită. Organele fiscale negăsind cadrul legal al majorării indemnizaţiilor respective cu sumele specificate, au considerat în mod just, că sunt sume majorate fără temei legal, reclamantului îi revenea în acest caz sarcina probei să demonstreze contrariul.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor şi de prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Conform prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".
Prin Decizia de casare nr. 4647 pronunţată la 30 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că primul proces verbal nr. 5309 din 9 aprilie 2003, semnat de recurentul-reclamant, care avea calitatea de primar la vremea respectivă nu a fost contestat potrivit procedurii prevăzută de art. 22 alin. (8) din OG nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv.
În acest proces verbal al inspecţiei de audit s-a reţinut nelegalitatea majorării indemnizaţiilor primarului şi viceprimarului cu procentul de 8,29% .
La data efectuării controlului au fost stabilite o serie de măsuri, una din acestea fiind şi aceea de recalculare şi reţinere a coeficientului de 8.29% de la persoanele beneficiare de acest spor, iar răspunderea pentru ducerea la îndeplinire a măsurii revenea chiar ordonatorului de credite R.C.
Conform dispoziţiilor art. 22 alin. (8) din OG nr. 119/1999 „împotriva procesului verbal de inspecţie se poate formula contestaţie în termen de 15 zile lucrătoare de la dara comunicării acestuia".
Potrivit acestor prevederi legale reclamantul putea să conteste procesul verbal de inspecţie în termen de 15 zil.
lucrătoare de la comunicarea acestuia, la Compartimentul inspecţie al D.G.F.P. Mehedinţi.
Or, reclamantul nu a contestat procesul verbal de inspecţie nr. 5309/2003 şi nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de OG nr. 119/1999 modificată prin Legea nr. 301/2002 astfel că acest proces verbal de inspecţie prin care s-a stabilit prejudiciul produs , persoanele vinovate şi măsurile ce se impun a fi luate pentru recuperarea pagubei a devenit titlu executoriu.
În raport de Decizia instanţei de recurs care a dispus casarea primei hotărâri pentru cercetarea fondului pricinii privind întinderea prejudiciului şi respectiv modul de calcul al sumelor imputate, soluţia primei instanţe ce a analizat legalitatea deciziei sub aspectul legalităţii acordării procentului de 8,29%, este greşită şi încalcă prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
Într-adevăr, aşa cum susţine şi recurenta nu s-a făcut diferenţierea între cele două procese verbale de control, respectiv primul prin care s-a constatat nelegalitatea acordării sporului de 8,29% şi necontestat în condiţiile OG nr. 119/1999 şi procesul-verbal nr. 11771 din 16 iulie 2004 prin care organele de control fiscale au constatat : neducerea la îndeplinire a măsurilor impuse în procesul verbal de audit nr. 5309 din 9 aprilie 2003, în sensul neemiterii de către ordonatorul principal de credite a dispoziţiilor de recalculare şi de reţinere a coeficientului de 8.29% acordat nelegal la indemnizaţia primarului si a viceprimarului.
Este adevărat că în acest ultim proces-verbal a fost calculată pentru prima dată întinderea prejudiciului, atât cu privire la debitul principal, cât şi cu privire la debitul accesoriu, însă este lesne de observat că deşi reclamantul intimat a contestat formal întinderea prejudiciului şi modul de calcul al acestuia nu a propus nici o altă probă prin care să dovedească contrariul.
În procesul verbal de inspecţie şi Decizia contestată este înserat modul de calcul atât a debitului principal cât şi al penalităţilor de întârziere, în procent de 0,05% asupra sumelor acordate în plus .
Împrejurările de fapt şi temeiurile expuse mai sus, sunt de natură să conducă la concluzia că soluţia primei instanţe este dată cu încălcarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi nefiind motive pentru anularea actelor contestate, urmează ca în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să fie admis recursul.
În consecinţă se va modifica sentinţa recurată în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Mehedinţi împotriva sentinţei nr. 175 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal .
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 614/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 621/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
