ICCJ. Decizia nr. 637/2009. Contencios. Suspendare executare hotărâre civilă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 637/2009
Dosar nr. 5989/1/2008
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 17 mai 2006, şi ulterior precizată, reclamantul A.M. a chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională a Vămilor – şi G.Ş.D., vicepreşedintele Autorităţii Naţionale a Vămilor, solicitând aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 până la punerea în executare a dispozitivului sentinţei nr. 133/F din 8 noiembrie 2005 şi a încheierii din data de 13 decembrie 2005, pronunţate în Dosarul nr. 258/CA/F/2005 al Curţii de Apel Braşov.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că deşi dispozitivul sentinţei impune cu claritate anumite obligaţii în sarcina autorităţii pârâte, aceasta nu s-a conformat obligaţiei de a anula parţial şi de a modifica Ordinul nr. 307 din 1 martie 2005.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 108 şi următoarele C. proc. civ. şi ale art. 22, 24 alin. (1) – (2) şi 25 din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 53/F/CA din data de 14 aprilie 2008, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii precizării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov, a respins cererea formulată de pârâtă, privind amendarea contravenţională a reclamantului în baza art. 108 alin. 1 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. şi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că Ordinul nr. 1641 din 2 mai 2006, emis de Autoritatea Naţională a Vămilor în executarea sentinţei nr. 133/2005, a fost supus controlului pe calea excepţiei de nelegalitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar excepţia a fost respinsă prin Decizia nr. 1586/15 martie 2007, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a soluţionat recursul împotriva încheierii din data de 13 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în primă instanţă.
Prin urmare, a mai reţinut Curtea de apel, instanţa supremă a constatat în mod irevocabil că ordinul este legal, că el corespunde în fapt şi în drept celor dispuse prin sentinţa pusă în executare, motiv pentru care nu se mai pune problema obligării pârâtei să emită un alt act administrativ în baza sentinţei nr. 133/2005 a Curţii de Apel Braşov sau a aplicării prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul amendării conducătorului autorităţii publice pârâte.
Reclamantul a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 53/F/CA din 14 aprilie 2008 a Curţii de Apel Braşov, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii, în temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul – reclamant a arătat că sentinţa este criticabilă, pentru că instanţa de fond a reţinut în mod eronat executarea întocmai a sentinţei nr. 133/2005 şi a încheierii de îndreptare a erorilor materiale din data de 13 decembrie 2005, relevantă în speţă fiind sentinţa nr. 14164/16 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 15720/299/2007, prin care Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea având ca obiect aplicarea unei amenzi civile în baza art. 5803 şi 572 C. proc. civ. pentru nepunerea în executare a obligaţiei de a anula Ordinul Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 307 din 1 februarie 2005 – ceea ce înseamnă că este legală calea indicată de prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Recurentul – reclamant a făcut referire, de asemenea, la normele din Constituţia României care consacră controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ şi la dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, în al cărui conţinut intră şi dreptul de a cere executarea hotărârii judecătoreşti.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata – pârâtă a arătat că recursul nu este fondat, pentru că sentinţa nr. 133/2005 a Curţii de Apel Braşov a fost pusă în executare în mai puţin de 30 de zile de la rămânerea ei irevocabilă, prin ordinul nr. 6041 din 2 mai 2006, care îndeplineşte întocmai dispozitivul sentinţei şi a cărui legalitate a fost constatată prin două hotărâri irevocabile.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul – reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin sentinţa nr. 133 din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 258/CA/F/2005, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A.M. împotriva pârâtei Autoritatea Naţională a Vămilor şi cererea de intervenţie formulată de Asociaţia Managerilor Publici din România, a dispus anularea Ordinului Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 307 din 1 martie 2005 şi a obligat pârâta să emită un nou ordin în care să prevadă mutarea reclamantului în cadrul altui compartiment şi în altă localitate, a dispus rectificarea înscrierilor efectuate la poziţia 69 din carnetul de muncă, în sensul consemnării mutării pe perioadă nedeterminată din luna februarie 2005 şi a obligat pârâta să-i plătească reclamantului despăgubiri reprezentând o indemnizaţie egală cu salariul de bază net din luna februarie 2005, suma de 3109,12 lei reprezentând contravaloarea chiriei pe perioada 1 martie 2005 – 1 decembrie 2005 şi suma de 511,25 lei cheltuieli de judecată.
Prin încheierea formulată în data de 13 decembrie 2005 s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în sentinţa nr. 133/2005, în sensul că suma reprezentând contravaloarea chiriei de 2.909,12 lei, iar cheltuielile de judecată sunt în sumă de 548,20 lei.
Sentinţa nr. 133/2005 a Curţii de Apel Braşov a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1131 din 4 aprilie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În executarea hotărârii judecătoreşti a fost emis Ordinul nr. 6041 din 2 mai 2006, prin care s-a dispus că „începând cu data de 28 februarie 2005, Dl. A M. – consilier juridic la Direcţia Regională Vamală Braşov se mută definitiv şi se numeşte în funcţia publică specifică de manager public treapta 2 la Direcţia Supraveghere Vamală din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor".
Legalitatea acestui ordin a fost supusă controlului instanţei de contencios administrativ pe cale directă în temeiul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acţiunea formulată de reclamant în acest sens fiind respinsă de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 198/F din 18 octombrie 2006, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2070 din 18 aprilie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că Ordinul nr. 6041 din 2 mai 2006 cuprinde cele două modificări, pe orizontală şi pe verticală, intervenite în raportul de serviciu al reclamantului (promovarea din funcţia de consilier juridic în cea de manager public şi mutarea în cadrul altui departament şi într-o altă localitate), astfel că a fost emis în conformitate cu sentinţa civilă nr. 133/2005 a Curţii de Apel Braşov.
În cadrul prezentului litigiu, recurentul – reclamant a făcut uz şi pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, dar excepţia de nelegalitate a ordinului nr. 6041 din 2 mai 2006 a fost respinsă irevocabil, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 1586 din 15 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Din motivarea cererii de chemare în judecată şi a recursului rezultă că obligaţia pe care recurentul – reclamant o consideră neexecutată ar fi aceea de anulare expresă a Ordinului nr. 307 din 1 martie 2005, dar anularea actului administrativ nelegal este o sancţiune pe care a aplicat-o însăşi instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Se impune de asemenea menţiunea că interesul, folosul practic urmărit de reclamant prin promovarea acţiunii având ca obiect anularea ordinului nr. 307 din 1 martie 2005 şi obligarea pârâtei la emiterea unui nou ordin în care să se prevadă expres mutarea în alt compartiment şi într-o altă localitate a fost acela de a beneficia de drepturile prevăzute de art. 26 din OUG nr. 92/2004 şi de normele corespunzătoare din Legea nr. 188/1999, aceste drepturi cuvenite funcţionarilor publici la mutarea în altă localitate fiindu-i recunoscute prin chiar sentinţa a cărei neexecutare parţială o invocă, autoritatea pârâtă achitându-şi obligaţiile pecuniare stabilite.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că recurentului – reclamant i-a fost respectat pe deplin dreptul la un proces echitabil prevăzut din art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu toate componentele sale, precum şi dreptul de a acţiona în contencios administrativ împotriva actelor administrative nelegale şi vătămătoare, garantat de art. 52 şi 126 alin. 6 din Constituţia României.
Împrejurarea că prin sentinţa nr. 14164 din 16 octombrie 2007, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins ca inadmisibilă o cerere formulată de recurentul – reclamant în temeiul art. 5803 şi 572 C. proc. civ. nu are, în speţă, relevanţă menţionată în motivele de recurs; într-adevăr, procedura de punere în executare a hotărârilor prin care instanţa de contencios administrativ obligă autorităţile publice să emită, să înlocuiască ori să modifice actul administrativ este cea prevăzută de normele speciale ale art. 24 din Legea nr. 554/2004, dar admiterea unei astfel de cereri şi aplicarea sancţiunii prevăzute de alin. (2) al articolului menţionat ar putea interveni numai în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor impuse de instanţă.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect neîndeplinirea condiţiilor pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, urmând să respingă recursul formulat în temeiul art. 25 alin. (3) din aceeaşi lege ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva sentinţei nr. 53/F/CA din 14 aprilie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 629/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 647/2009. Contencios → |
|---|
