ICCJ. Decizia nr. 630/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 630/2009
Dosar nr. 1033/42/200.
Şedinţa publică din 6 februarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti la data de 16 aprilie 2007, reclamanta SC R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F., anularea deciziei nr. 202 din 13 octombrie 2006, prin care autoritatea pârâtă i-a respins contestaţia împotriva deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 30-110, pentru suma totală de 1.116.697 lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate pentru perioada 1 octombrie 2005 – 31 decembrie 2005 şi neplătite în termen la bugetul general consolidat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că sumele menţionate în deciziile de calcul al accesoriilor nu corespund celor cuprinse în declaraţiile depuse de SC R. SA la organul fiscal şi că nu sunt îndeplinite cerinţele de individualizare a creanţei fiscale, rezultate din prevederile coroborate ale art. 108, art. 86 lit. c), art. 85 şi art. 43 alin. (2) C. proCod Fisca.
În acest sens, reclamanta a făcut referire la Decizia nr. 105 din 31 decembrie 2005, prin care au fost stabilite debite accesorii aferente declaraţiei nr. 4098 din 16 februarie 2004, reţinându-se că debitul principal era în sumă de 867.998 lei, deşi în declaraţia depusă de SC R. SA era consemnată suma de 998.429,75 lei.
Prin sentinţa nr. 76 din 10 mai 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că reclamanta i-a mutat sediul în raza teritorială a judeţului Ifov.
Prin sentinţa nr. 1725 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut că reclamanta nu a solicitat şi nu a administrat niciun fel de probă în dovedirea susţinerilor sale, nereuşind să răstoarne prezumţia de legalitate a actelor administrativ fiscale contestate.
Reclamanta a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă nu a formulat însă critici propriu-zise cu privire la sentinţa atacată, ci a reluat, aproape literal, conţinutul cererii de chemare în judecată, aceleaşi susţineri regăsindu-se şi în concluziile scrise depuse la dosarul de recurs.
În recurs nu au fost administrate înscrisuri noi, aşa cum permit prevederile art. 305 C. proc. civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor indicate de recurenta-reclamantă şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările formulate de intimata-pârâtă prin notele scrise, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Recurenta-reclamantă a atacat în contencios administrativ, în temeiul art. 188 C. proCod Fiscal, în forma în vigoare la acea dată (actualul art. 218) Decizia nr. 202 din 13 octombrie 2006, prin care A.N.A.F., Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a respins ca nemotivată şi nesusţinută cu documente contestaţia formulată de SC R. SA cu privire la debitele accesorii în sumă totală de 1.116.697 lei, reprezentând dobânzi şi penalităţi aferente impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului general consolidat, stabilit prin deciziile nr. 30 – 110, comunicate prin adresa nr. 3676 din 24 ianuarie 2006 a Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili.
În motivarea deciziei de soluţionare a contestaţiei, autoritatea emitentă a reţinut că societatea comercială contestatoare nu a adus argumente şi documente prin care să demonstreze că modul de calcul al accesoriilor stabilite prin deciziile de impunere este eronat şi că există neconcordanţe între sumele declarate ca fiind datorate către bugetul statului şi sumele pentru care organele fiscale au calculat accesoriile, deşi art. 176 alin. (1) lit. c) C. proCod Fiscal, în forma în vigoare la data respectivă (în prezent art. 206) impunea motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei.
Verificând legalitatea deciziei în raport cu documentaţia avută în vedere la emiterea ei şi cu înscrisurile depuse la dosarul de fond, prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta nu a răsturnat prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ.
Contestaţia administrativ-fiscală înregistrată cu nr. 341221 din 16 iunie 2006 având acelaşi conţinut ca şi cererea de chemare în judecată, nu individualizează sumele pretins a fi fost impuse nelegal şi nici motivele de fapt şi de drept care să atragă nelegalitatea deciziilor de impunere, exprimând numai o critică generală, în sensul că sumele asupra cărora s-au calculat accesoriile nu ar fi fost determinate în mod corespunzător.
Singura sumă contestată în mod concret este cea stabilită prin Decizia nr. 105 din 31 decembrie 2005, dar în acel caz recurenta-reclamantă a pretins că în realitate suma pe care o datora către bugetul statului era mai mare decât cea pentru care autoritatea fiscală i-a calculat accesorii - situaţie care, dacă ar fi reală, nu ar fi fost de natură să conducă la o altă soluţie, pentru că potrivit art. 183 alin. (3) C. proCod Fiscal, prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de modificare sau de casare a sentinţei recurate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SA Chitila împotriva sentinţei civile nr. 1725 din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 625/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 631/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
