ICCJ. Decizia nr. 730/2009. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 730/2009
Dosar nr. 7334/1/2008
Şedinţa publică din 11 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P. SRL a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând:
- anularea Deciziei nr. 165 din 22 iunie 2007 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ;
- anularea procesului-verbal din 31 martie 2005 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 2003 din 31 martie 2005, precum şi a Deciziei de impunere nr. 2003 din 31 martie 2005 cu consecinţa exonerării de la plata sumei de 70.243.016.289 lei;
- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată;
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.
Motive de netemeinicie
2.1. Organul de control reţine o stare de fapt eronată, în sensul că în perioada septembrie 2003 – decembrie 2003 uleiurile minerale neaccizate (benzină de extracţie şi solvent uşor tip I) achiziţionate de reclamantă de la comercianţi care respectau prevederile legale au fost revândute către diferite persoane care le utilizau drept combustibil sau carburant.
În realitate, reclamanta a comercializat produsele cu amănuntul către persoane care aveau calitatea de utilizatori final sau care le foloseau în activităţile gospodăreşti proprii potrivit destinaţiei produselor.
Produsele erau livrate către utilizatorii finali prin pompele staţiei de benzină folosite ca unitate de măsură în recipienţi tip PET sau în recipienţi metalici, iar la controlul din 28 octombrie 2003, Garda Financiară Dolj s-a constatat că reclamanta desfăşoară activitatea cu respectarea prevederilor legale.
2.2 Organul de control reţine o stare de fapt eronată, în sensul că în perioada februarie 2004 – noiembrie 2004 reclamanta a vândut produsele obţinute prin prelucrarea uleiurilor minerale drept combustibil sau carburant.
În realitate, după prelucrarea uleiurilor minerale, reclamanta a vândut compuşii obţinuţi cu amănuntul sau cu ridicata, către persoane fizice sau juridice.
2.3. Organul de control reţine în mod greşit că reclamanta nu a plătit la termenele scadente anumite contribuţii.
Motive de nelegalitate.
2.4. Accizele aplicabile activităţii desfăşurată în perioada septembrie 2003 – decembrie 2003.
Organul de control a interpretat şi a aplicat greşit prevederile art. 26 alin. (4) din OUG nr. 158/2001 şi art. 4 alin. (1), art. 5 alin. (1) din OUG nr. 30/2003.
2.5. Accizele aplicabile activităţii desfăşurate în perioada februarie 2004 – noiembrie 2004.
Organul de control a interpretat şi a aplicat greşit prevederile art. 201 alin. (1) lit. l) Cod Fiscal, art. 201 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Cod Fiscal, art. 240 alin. (1) Cod Fiscal, art. 201 alin. (9) din Normele metodologice de aplicare a Cod Fiscal
2.6. T.V.A. aplicabil activităţii desfăşurată în perioada septembrie 2003- noiembrie 2004.
Organul de control a aplicat şi a interpretat în mod greşit prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 345/2002, art. 137 alin. (2) Cod Fiscal
3. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 136 din 5 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 2198/54/2007, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea.
4. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.
Cu privire la creanţa fiscală în sumă de 6.905.906 lei, care priveşte perioada februarie – noiembrie 2004, organul de soluţionare a contestaţiilor a dispus desfiinţarea actului administrativ fiscal atacat conform dispoziţiilor art. 186 alin. (3) C. proCod Fiscal, urmând a se încheia un nou act administrativ fiscal ce va avea în vedere considerentele din Decizia de soluţionare, astfel încât instanţa de fond a considerat că acest aspect nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ.
Cu privire la sumele ce reprezintă contribuţii, instanţa de fond a constatat că accesoriile stabilite au fost desfiinţate în procedura administrativă, iar obligaţiile iniţiale nu au fost contestate de reclamantă la instanţa de contencios administrativ.
Faţă de acestea, Curtea de Apel a considerat că este investită să analizeze doar legalitatea punctului 1 din Decizia nr. 165/2007, referitoare la suma de 112.787 lei.
S-a reţinut că uleiurile nu au fost folosite în scop industrial şi nu s-a făcut dovada că au fost comercializate către utilizatorii finali.
Reţinerea de către expertul tehnic că uleiurile minerale achiziţionate au fost utilizate „în scop industrial" s-a considerat a fi contrazisă de expertiza contabilă care a constatat că pentru perioada respectivă, produsele achiziţionate au fost puse în vânzare ca marfă cu aceeaşi denumire şi destinaţie, pe bonurile fiscale emise de casa de marcat fiind menţionat „benzină de extracţie" şi „solvent uşor tip I".
Nu a fost primită nici concluzia expertului referitoare la punctul de inflamabilitate mai mic de 85%, datorită imposibilităţii verificării unor uleiuri vândute în anul 2003.
5. Recursul formulat de reclamantă.
Motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 3, 7, 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ. .
5.1. Instanţa de fond reţine o stare de fapt eronată, interpretând greşit probele administrate în cauză – art. 3041 C. proc. civ.
a) Instanţa de fond reţine o stare de fapt eronată, în sensul că în perioada septembrie 2003 – decembrie 2003, uleiurile minerale neaccizate achiziţionate au fost revândute către diferite persoane care le utilizau drept combustibil sau carburant.
Înscrisul pe care s-a întemeiat instanţa de fond, respectiv procesul-verbal al unei inspecţii inopinate din data de 6 noiembrie 2004, nu are relevanţă în cauză, deoarece se referă la anul 2004 şi nu la perioada septembrie – decembrie 2003.
A fost înlăturată în mod greşit adresa nr. 1671 din 4 aprilie 2005, precum şi raportul de expertiză întocmit de expertul N.A.
De asemenea, nu s-a luat în considerare nota de constatare din 28 octombrie 2003.
b). În mod eronat instanţa de fond a apreciat că ar exista contradicţii între probele administrate în cauză şi anume raportul de expertiză în specialitatea contabilitate şi raportul de expertiză tehnică în specialitatea petrochimie în ceea ce priveşte utilizarea în scop industrial a produselor comercializate.
Ambii experţi au concluzionat că, în perioada septembrie 2003 – decembrie 2003, produsele erau puse în vânzare aşa cum au fost achiziţionate, la preţ cu amănuntul prin ambalare în PET-uri, la pompă separată.
c). Instanţa de fond a reţinut în mod eronat că reclamanta nu ar fi făcut dovada că ar fi utilizator final sau că ar comercializa produse către utilizatorii finali.
Natura activităţii recurentei este comerţ en-detail, persoanele fizice cărora le-a fost revândută marfa au calitatea de utilizatori finali.
Autorizaţia de utilizator final a fost introdusă prin dispoziţiile Codului fiscal.
d) Instanţa de fond în mod eronat nu a reţinut că în perioada februarie 2004 – noiembrie 2004 recurenta nu a vândut produsele obţinute prin prelucrarea uleiurilor minerale drept combustibil sau carburant .
e). Instanţa de fond nu a manifestat rol activ, nu a lămurit cauza sub toate aspectele, nedispunând din oficiu admiterea probatoriului.
Nu s-a dispus din oficiu completarea probatoriului cu proba testimonială pentru a se stabili în ce condiţii au fost comercializate produsele.
5.2. Hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe – art. 304 pct. 2 C. proc. civ.
Deoarece instanţa de fond s-a considerat sesizată şi s-a pronunţat numai cu privire la actele administrative fiscale aferente perioadei septembrie - decembrie 2003, pentru care s-au stabilit debite fiscale de 112.787 lei, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţinea Tribunalului Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, raportat la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
5.3. Hotărârea instanţei de fond cuprinde motive străine de natura pricinii – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. .
Deoarece instanţa de fond s-a considerat investită numai cu soluţionarea punctului 1 din Decizia nr. 165/2007, referire la inspecţia inopinată din 6 noiembrie 2004 şi la produsul W.S. rafinat, reprezintă argumente străine de natura pricinii.
5.4. Hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii – art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Iniţial, instanţa de fond a reţinut că uleiurile minerale comercializate au fost folosite drept substitut de carburant, iar, ulterior, s-a reţinut că produsele de benzină de extracţie şi solvent uşor tip I se utilizează ca solvenţi în industria lacurilor şi vopselurilor.
5.5. Hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, art. 129 alin. (6) C. proc. civ., art. 27 alin. (2) din OUG nr. 158/2001 – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. .
S-a reţinut greşit că nu este posibilă cenzurarea Deciziei nr. 165/2007 în ceea ce priveşte creanţa de 6.905.906 lei.
Instanţa de fond a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul restrângerii acestuia.
În mod eronat s-a considerat că recurenta datorează accize.
S-a reţinut în mod greşit că prevederile art. 26 alin. (4) din OUG nr. 15/2001 şi art. 28 lit. j) din OUG nr. 158/2001 trebuie întrunite cumulativ.
Recurenta nu se încadrează în categoria producătorilor şi nu este beneficiar al unei operaţiuni de procesare, pentru a i se impune comercializarea produselor direct către utilizatorii finali.
În realitate, recurenta a comercializat produsele către utilizatorii finali şi are la rândul său calitatea de utilizator final.
T.V.A. nu era datorată.
Dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 158/2001 privind regimul accizelor au fost interpretate eronat atunci când s-a considerat că recurenta nu a făcut dovada calităţii de utilizator final.
Pentru perioada aferentă anului 2004, instanţa de fond nu a aplicat prevederile art. 201 alin. (1) lit. l) Cod Fiscal, art. 240 alin. (1) Cod fiscal şi nu a reţinut că recurenta a respectat aceste prevederi legale.
6. Apărările intimaţilor
Intimaţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimaţii consideră că instanţa de fond a aplicat în mod corect prevederile art. 28 din OUG nr. 158/2001 privind regimul accizelor, în sensul că, achiziţionarea de uleiuri neaccizate, fără a avea în preţ incluse accize, impune condiţia utilizării lor în regim industrial de către utilizatorii finali.
De asemenea, în mod corect, instanţa de fond a aplicat şi prevederile art. 26 alin. (4) din OUG nr. 158/2001, precum şi cele ale art. 15 din HG nr. 163/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2001.
Intimaţii consideră că instanţa de fond a respectat principiul rolului activ, a încuviinţat suficiente probe, atât cea cu înscrisuri, cât şi două expertize (contabilă şi tehnică), pentru a lămuri speţa sub toate aspectele.
Întrucât organul fiscal nu s-a pronunţat pe fondul contestaţiei pentru perioada anului 2004, nici instanţa de fond nu se poate pronunţa pe capătul de cerere privind anularea acestui punct din Decizia de imputare.
II. Considerentele instanţei de recurs
1. Recursul este nefondat.
2. Prin Decizia nr. 165 din 22 iunie 2007, intimata A.N.A.F. a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de recurenta-reclamantă pentru suma totală de 112.787 lei şi a dispus desfiinţarea deciziei de impunere nr. 2003 din 31 martie 2005 întocmită de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, pentru suma de 6.905.906 lei.
Suma de 6.905.906 lei se referă la perioada februarie 2004 – noiembrie 2004 şi reprezintă: accize stabilite suplimentar pentru anul 2004, dobânzi, penalităţi de întârziere, T.V.A., dobânzi, penalităţi de întârziere.
Recurenta-reclamantă nu a criticat Decizia nr. 165/2007 din perspectiva reanalizării situaţiei de fapt, obligaţie dată în sarcina organelor de inspecţie fiscală, ci a criticat însăşi impunerea obligaţiei de plată în cuantum de 6.905.906 lei.
Or, în această situaţie, în mod corect instanţa de fond a considerat că nu se poate investi cu soluţionarea fondului contestaţiei asupra sumei de 6.905.906 lei, deoarece organul de soluţionare a contestaţiei nu a dat o soluţie pe fond, ci a trimis capătul de cerere spre reanalizare.
Astfel, recurenta-reclamantă, până la reanalizarea situaţiei, nu poate afirma că datorează această sumă de bani.
În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, dat fiind „dezinvestirea" instanţei de fond, urmează a se constata că recurenta-reclamantă a sesizat instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o contestaţie privind ambele capete de cerere (112.789 lei plus 6.905.906 lei), competenţa în temeiul art. 10 din Legea nr. 554/2004 aparţinând Curţii de Apel.
Instanţa de fond nu s-a dezinvestit în ceea ce priveşte suma de 6.905.906 lei, ci a considerat, în mod corect, că reclamanta nu poate contesta fondul sumei, cât timp nici organul ce a soluţionat contestaţia nu s-a pronunţat încă pe acest aspect.
Competenţa materială referitoare la suma contestată, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, este dată de faptul că prin acţiunea introductivă, s-a contestat întreaga sumă, neavând relevanţă că instanţa de judecată a considerat că reclamantul, în mod greşit, a cerut şi anularea capătului doi al deciziei.
Cu alte cuvinte, nu au relevanţă, în stabilirea competenţei după valoare, soluţia instanţei, ceea ce este hotărâtor este cuantumul sumei contestate de reclamant prin acţiune.
3. recurenta - reclamantă a susţinut că în perioada septembrie 2003 – decembrie 2003 a achiziţionat uleiuri minerale neaccizate de la comercianţii en-gros, iar produsele au fost revândute cu amănuntul prin punctul de lucru din comuna Bratovoieşti, potrivit destinaţiei de solvent sau degresant, către diferite persoane fizice în calitate de utilizatori finali sau pentru utilizarea acestora în scop industrial.
Aceeaşi recurentă - reclamantă a afirmat că produsele erau livrate către utilizatorii finali prin pompele staţiei de benzină folosite ca unitate de măsură în recipienţi tip PET sau în recipienţi metalici.
4. Nota de constatare din 28 octombrie 2003 a Gărzii Financiare Dolj nu poate fi reţinută în favoarea recurentei-reclamante, deoarece controlul nu a privit decât modul de aprovizionare al societăţii, nu şi obligaţiile fiscale datorate de aceasta.
5. Referirea la benzina de extracţie, solventul uşor tip I şi W.S. rafinat se regăseşte în Decizia contestată, precum şi în raportul de inspecţie fiscală, întocmit în data de 31 martie 2005, pentru perioada septembrie 2003 – decembrie 2003, astfel încât instanţa de fond a motivat în mod corect şi pe aceste aspecte.
6. Întrucât recurenta-reclamantă a recunoscut că a revândut uleiurile minerale în starea în care se găseau, rezultă că aceste produse nu au fost utilizate de către societate în scop industrial, aşa cum prevede OUG nr. 158/2001.
De aici rezultă că nici recurenta nu avea calitatea de utilizator final şi nu s-a făcut dovada că persoanele fizice aveau această calitate, de utilizatori finali.
Revânzarea cu amănuntul a produselor către persoane fizice nu corespunde facilităţii prevăzute de lege pentru scutirea de la plată a accizelor, deoarece nu reprezintă o utilizare în scop industrial.
7. În mod corect au fost înlăturate concluziile expertizei tehnice, precum şi cele conţinute de adresa nr. 1671 din 4 aprilie 2005, deoarece plata accizelor este datorată urmare a încălcării prevederilor referitoare la utilizarea uleiurilor în scop industrial nu şi aceea dacă acestea pot fi folosite drept combustibil sau carburant.
8. Faţă de acestea, se va constata că soluţia instanţei de fond nu cade sub incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., recursul urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P. SRL împotriva sentinţei nr. 136 din 5 iunie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 728/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 733/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
