ICCJ. Decizia nr. 848/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 848/2009
Dosar nr. 697/35/200.
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 176 din 15 octombrie 2008 a Curţi de Apel Oradea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de numita A.C.R., în contradictoriu cu pârâţii I.J.P.F. Satu Mare şi M.I.R.A. şi având ca obiect: constatarea nelegalităţii Hotărârii nr. 56 din 30 august 2008 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.I.R.A. şi a Hotărârii nr. 2755513 din 26 iunie 2007 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.J.P.F. Satu Mare, iar în consecinţă anularea în parte a Deciziei de imputare nr. 76 din 19 aprilie 2007 emisă de I.J.P.F. Satu Mare, pentru suma de 7118 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că suma de 9226 lei, imputată prin Decizia nr. 76/2007, reprezintă cheltuielile efectuate de reclamante pe durata unui curs de iniţiere şi suportate de M.I.R.A.; că suma i-a fost imputată întrucât nu şi-a îndeplinit, ulterior, obligaţia de a efectua serviciul în unităţile M.I.R.A., timp de 5 ani, conform angajamentului pe care şi-l asumase; că reclamanta a urmat cursul din perioada 10 aprilie 2006-4 mai 2007, primind pe toată durata stagiului drepturile salariale prevăzute de art. 35 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor; că perioada de practică la unităţi a făcut parte din cursul de iniţiere; că reclamantei i-a încetat raportul de serviciu la 1 ianuarie 2007, prin demisie.
În drept, instanţa a reţinut că suma imputată constând în cheltuieli cu salariile a fost legal stabilită.
Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 492 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici care au urmat forme de perfecţionare profesională, în condiţiile alin. (3) din acelaşi articol, ale căror raporturi de serviciu încetează prin demisie, potrivit dispoziţiilor art. 84 lit. e), înainte de împlinirea termenului prevăzut, sunt obligaţi să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, precum şi, după caz, drepturile salariale primite pe perioada perfecţionării, calculate proporţional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului.
A reţinut instanţa că dispoziţiile Legii nr. 188/1999 sunt aplicabile în speţă în temeiul art. 78 din Legea nr. 360/2002, conform căruia prevederile acestei legi se completează cu cele ale Legii nr. 188/1999, în situaţia în care domeniile respective nu sunt reglementate în legislaţia specifică poliţistului.
A considerat instanţa că, deşi angajamentul încheiat de reclamantă, prin act autentic sub nr. 1436 din 4 aprilie 2006, nu se referă la restituirea drepturilor salariale, reclamanta le datorează din două motive: pentru că acestea fac parte din „cheltuielile de întreţinere" prevăzute în angajament şi pentru că angajamentul nu poate deroga de la dispoziţiile legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recursul de faţă reclamanta, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru.
1. În motivarea cererii, recurenta arată că instanţa a apreciat în mod greşit că dispoziţiile Legii nr. 360/2002 trebuie completate cu cele ale Legii nr. 188/1999, art. 492 alin. (4), întrucât OG nr. 121/1998 reglementează răspunderea materială a poliţiştilor.
În sprijinul acestei susţineri, recurenta redă conţinutul deciziei de imputare nr. 76/2007 care prevede că răspunderea materială se stabileşte, din motive imputabile persoanei, în temeiul art. 2 din OG nr. 121/1998, art. 194 şi art. 195 din Legea nr. 53/2003, Instrucţiunea MI nr. 830/1998, Legea nr. 360/2002 şi Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 1122/2006.
2. Arată recurenta că instanţa de fond a stabilit în mod greşit sfera „cheltuielilor de întreţinere", întrucât acestea nu includ drepturile salariale, ci numai: procurarea şi prepararea hranei; cumpărarea de încălţăminte, lenjerie şi medicamente; îngrijiri medicale; efectuarea curăţeniei; plata consumului de electricitate, apă, combustibil etc.
3. Consideră recurenta că salariile primite în perioada iunie-decembrie 2006 reprezintă contraprestaţia pentru munca pe care a depus-o, astfel încât nu trebuie restituite, iar în perioada 10 aprilie-16 iunie 2007 drepturile salariale primite pe durata participării la programul de formare profesională i se cuvin legal în temeiul art. 37 din OG nr. 129/2000, astfel încât nici acestea nu se restituie.
4. Apreciază recurenta că interpretarea dată de emitentul deciziei de imputare, ca şi cea a instanţei, încalcă dispoziţiile art. 23 pct. 2 şi 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, câtă vreme recurenta a muncit efectiv pentru salariile primite în perioada iunie-decembrie 2006.
Arată aceasta că în luna noiembrie 2006 a susţinut examenul de definitivat, ceea ce n-ar fi fost posibil în condiţiile în care intimata susţine că perioada de iniţiere este de un an.
5. În fine, arată recurenta că dovada nelegalităţii hotărârilor prin care i-au fost soluţionate contestaţiile la Decizia de imputare rezultă din conţinutul contradictoriu al acestora, ele făcând referire la hotărâri şi decizii de imputare care nu se referă la recurentă. Consideră recurenta că aceasta este o probă a superficialităţii cu care autorităţile competente au analizat contestaţiile sale.
La data de 12 februarie 2009, recurenta a comunicat instanţei un memoriu intitulat „Precizare a recursului" care conţine în fapt noi motive-argumente de recurs.
Având în vedere că sentinţa a fost comunicată reclamantei la 22 octombrie 2008, Curtea de faţă constată că motivele ulterioare au fost formulate cu depăşirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., astfel încât nu vor fi luate în seamă.
Recursul nu se fondează.
În fapt, recurenta a urmat „Cursul de iniţiere în carieră a agenţilor Poliţiei de frontieră proveniţi din sursă externă" care se desfăşura în perioada 10 aprilie 2006-4 mai 2007, dar a efectuat numai primul modul al cursului, în perioada 10 aprilie-16 iunie 2006, la „Şcoala de formare iniţială şi continuă a personalului" din municipiul Iaşi. De la 16 ianuarie la 31 decembrie 2006 reclamanta a lucrat efectiv în cadrul I.J.P.F. Satu Mare. Ulterior, a cerut încetarea raportului de serviciu prin demisie, fiind emisă Dispoziţia Şefului I.J.P.F. Satu-Mare nr. S/2535501 din 3 ianuarie 2007.
Întrucât, prin „Declaraţia" autentificată la notariat la 4 aprilie 2006, reclamanta se angajase ca, după absolvirea cursului de iniţiere în carieră, să îndeplinească serviciul pe o perioadă de minimum 5 ani în unitatea în care era încadrată, I.J.P.F. Satu Mare a emis Decizia de imputare, având în vedere obligaţia de restituire a cheltuielilor de întreţinere efectuate pe timpul şcolarizării pe care reclamanta şi-o asumase prin acelaşi angajament.
Primind imputaţia pentru suma totală de 9.389 lei, prezentată generic drept „cheltuieli efectuate de către M.I.R.A. pe perioada cursului de iniţiere în carieră", reclamanta a contestat-o pentru suma de 7.118 lei care include două sume cu surse distincte de stabilire a răspunderii şi având două raţiuni diferite de contestare:
- drepturile salariale primite pe durata cursului, în perioada 10 aprilie-16 iunie 2006, pe motiv că ele se acordă în temeiul art. 37 din OG nr. 129/2000, separat de cheltuielile ocazionate de şcolarizare şi în a căror sferă nu se includ.
- drepturile salariale şi norma de hrană primite ulterior efectuării primului modul al cursului, în perioada 16 iunie-31 decembrie 2006, pe motiv că ele nu sunt aferente cursului de iniţiere în carieră, ci reprezintă drepturi întemeiate pe raportul de serviciu şi o plată justă a muncii reclamantei în perioada efectiv lucrată;
În fine, pentru ambele categorii contestate, reclamanta pretinde că ele nu au făcut obiectul angajamentului de plată.
În drept, în raport cu aceste distincţii şi susţineri ale recurentei-reclamante, problemele juridice care se pun în cauză trebuie analizate separat, după cum urmează:
1. Asupra forţei juridice a angajamentului recurentei, în raport cu normele legale incidente în speţă, Curtea de faţă consideră că exprimarea prea generală a înscrisului „pe timpul cât au fost şcolarizate" nu poate justifica exclusivitatea angajamentului ca izvor al obligaţiei, fiind obligatorie analiza lui în contextul legal al răspunderii materiale a funcţionarilor publici în general şi a poliţiştilor în special.
Ca o consecinţă a acestei constatări, devine inutilă discutarea problemei, invocate de recurentă, dacă în sfera „cheltuielilor de întreţinere" se includ drepturile salariale, aceasta urmând a primi o soluţie pe baza dispoziţiilor legale care stabilesc sfera cheltuielilor supuse restituirii.
2. Asupra drepturilor salariale primite de recurentă pe durata cursului, Curtea constată că ele sunt supuse repetiţiunii în considerarea raţiunii juridice în baza căreia ele se acordă într-o perioadă specială a executării raportului de muncă cum este cea a iniţierii în carieră.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 360/2002, poliţistul este un funcţionar public civil, dar cu un statut special, conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în aceeaşi lege.
Cadrul juridic de exercitare a funcţiei publice de poliţist, în ceea ce este specific acesteia, este stabilit, în principal, de două acte normative: Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, în primul lor an de activitate, poliţiştii încadraţi direct trebuie să urmeze un curs de formare în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Administraţiei şi Internelor .
Corelativ acestei obligaţii, dispoziţiile art. 35 alin. (1) din OG nr. 38/2003 prevăd că poliţiştii , pe timpul cât urmează „cursuri ori alte forme de pregătire", beneficiază de salariul de bază avut la data începerii cursurilor şi că acesta se menţine şi pe perioada stagiului la unităţi.
Alineatul 2 al aceluiaşi articol prevede acelaşi drept şi pe durata participării la „cursurile de carieră".
În ceea ce priveşte răspunderea materială a poliţiştilor, Legea nr. 360/2002 conţine în Capitolul IV, Secţiunea a doua doar două texte care stabilesc numai principiul răspunderii: art. 55 şi art. 63 alin. (1). Dar acesta din urmă trimite la legislaţia aplicabilă personalului civil din Ministerul Administraţiei şi Internelor.
La data emiterii deciziei de imputare care face obiectul controlului de legalitate în cauza de faţă, organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor era reglementată de OUG nr. 63/2003 (abrogată la 9 mai 2007 prin OUG nr. 30/2007) care, în art. 16 alin. (1), stabileşte componenţa personalului său: funcţionari publici, funcţionari publici cu statut special, poliţişti, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi militari, jandarmi şi poliţişti de frontieră angajaţi pe bază de contract".
Nu există în acest act normativ dispoziţii speciale privind personalul civil al ministerului şi, cu atât mai puţin, texte care să trimită la reglementarea răspunderii materiale a personalului, din orice categorie ar fi acesta.
Dincolo de această necorelare normativă, se poate presupune, însă, cu argumente ce decurg din ansamblul legislativ din domeniul funcţiei publice, că noţiunea de „personal civil" include funcţionarii publici, dar şi poliţiştii care, conform art. 1 din Legea nr. 360/2002, sunt funcţionari publici civili.
Ca urmare, în condiţiile în care legea specială nu reglementează substanţial şi procedural instituţia răspunderii materiale a poliţiştilor, devin incidente în dreptul substanţial dispoziţiile de trimitere ale art. 78 din Legea nr. 360/2002, a căror aplicare a constatat-o în mod corect şi instanţa de fond, în ceea ce priveşte perfecţionarea profesională, inclusiv obligaţia de restituire a drepturilor salariale primite pe perioada perfecţionării, prevăzută de art. 51 din Legea nr. 188/1999.
Odată stabilit cadrul legal al obligaţiei de restituire, un ultim aspect a cărui clarificare se impune în legătură cu legea aplicabilă este cel al culpei.
Potrivit dispoziţiilor art. 51:
„ 3) Funcţionarii publici care urmează forme de perfecţionare profesională, a căror durată este mai de 90 de zile într-un an calendaristic, organizate în ţară sau în străinătate, finanţate din bugetul de stat sau bugetul local, sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra în administraţia publică între 2 şi 5 ani de la terminarea programelor, proporţional cu numărul zilelor de perfecţionare profesională, dacă pentru programul respectiv nu este prevăzută o altă perioadă.
4) Funcţionarii publici care au urmat forme de perfecţionare profesională, în condiţiile alin. (3), ale căror raporturi de serviciu încetează, potrivit dispoziţiilor art. 97 lit. b), d) şi e), ale art. 98 alin. (1) lit. f) şi g) sau ale art. 99 alin. (1) lit. d),înainte de împlinirea termenului prevăzut sunt obligaţi să restituie contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, precum şi, după caz, drepturile salariale primite pe perioada perfecţionării, calculate în condiţiile legii proporţional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplică în cazul în care funcţionarul public nu mai deţine funcţia publică din motive neimputabile acestuia".
Dispoziţiile alineatului ultim mai sus redat nu sunt aplicabile în cauză, căci, în situaţia în care trimiterea recurentei la cursurile de iniţiere în carieră, cu suportarea cheltuielilor aferente, s-a făcut sub condiţia respectării angajamentului de a lucra în sistem minimum 5 ani, părăsirea ulterioară a acestuia prin actul de voinţă unilateral al poliţistului reprezintă o culpă contractuală, al cărei efect este repetiţiunea drepturilor salariale primite pe perioada cursului, inclusiv pe durata stagiului în unităţi.
Aşadar, drepturile salariale primite în perioada de iniţiere în carieră prin cursuri de şcolarizare care degrevează poliţistul de activitatea specifică funcţiei sale (şi care în mod obişnuit justifică plata acesteia) nu au aici natura unei remuneraţii pentru munca depusă, ci reprezintă un beneficiu special pe care legiuitorul a înţeles să-l ofere poliţistului aflat în faza de formare a carierei sale. Or, dacă legiuitorul a înţeles să gratifice poliţistul pentru efortul său de a se forma sau perfecţiona, este firesc ca abandonul sistemului pentru care a fost pregătit să fie sancţionat cu restituirea tuturor drepturilor băneşti primite în considerarea acelei străduinţe.
Argumentul juridic al acestui raţionament îl constituie dispoziţiile art. 23 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006 care, corelativ cu dreptul funcţionarului public de a primi drepturile salariale pe durata stagiilor de formare profesională, prevede şi obligaţia acestuia de a încheia un angajament că va lucra ulterior, pe o perioadă anume determinată, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Aşadar, textul susmenţionat, condiţionând acordarea acelor drepturi de existenţa angajamentului, evocă implicit obligaţia de restituire.
3. Asupra drepturilor salariale primite de recurentă după efectuarea primului modul al cursului de iniţiere în carieră, Curtea constată că ele au fost acordate într-o perioadă de stagiu de practică în unităţi care, potrivit dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 188/1999 face parte integrantă din programul de iniţiere în carieră, astfel încât repetiţiunea sumelor primite este justificată de aceleaşi argumente expuse anterior (pct. 2).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta A.C.R. împotriva sentinţei nr. 176/CA/2008 - P.I. - R din 15 octombrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 845/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 850/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
