ICCJ. Decizia nr. 850/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 850/2009
Dosar nr. 296/42/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 117 din 7 mai 2008, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta Episcopia Ortodoxă a Buzăului şi Vrancei, în contradictoriu cu pârâţii Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România, Spitalul de Psihiatrie Săpoca, C.L. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Măgura, având ca obiect anularea deciziei administrative nr. 1485 din 1 noiembrie 2007 şi restituirea imobilelor pretins preluate în mod abuziv de stat, în anul 1959, pentru S.N.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Decizia nr. 1485 din 1 noiembrie 2007 au fost respinse cererile de retrocedare depuse de către S.N. prin Episcopia Buzăului şi Vrancei cu privire la imobilul complex mănăstiresc, situat în localitatea Măgura, compus din clopotniţă şi şcoli bisericeşti construite de Episcopul D.R. şi terenul aferent de 4 ha, reţinându-se că aceste imobile nu fac obiectul OUG nr. 94/2000, nefiind preluate de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Pe baza actelor dosarului şi a probatoriului administrat, instanţa de fond a apreciat că această concluzie este corectă, Decizia atacată fiind legală, întrucât S.N. a fost desfiinţat din anul 1864, în timpul domniei lui A.I.C. şi a trecut la Mănăstirea Ciolanu, iar monahii au rămas la schitul desfiinţat numai până în anul 1845, când acolo s-a înfiinţat un spital TBC.
De asemenea, potrivit mai multor adrese emise în anul 1940, cimitirul Sanatoriului de Tuberculoşi N. se afla în întregime ocupat de morminte, solicitându-se încă 500 mp din terenul statului, rezultând în mod cert că imobilele solicitate la retrocedare – clădiri şi teren aferent – se aflau în proprietatea statului înainte de anul 1945.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Episcopia Ortodoxă a Buzăului şi Vrancei, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi, urmarea anulării deciziei constate, obligarea Comisiei Speciale la restituirea în natură a bunurilor solicitate ca fiind bunuri bisericeşti.
Criticând hotărârea pentru nelegalitate, în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a apreciat că nu s-a înţeles scopul Legii secularizării averilor mănăstireşti din 1863 prin care domnitorul A.I.C. a lichidat doar fenomenul aservirii unor aşezăminte bisericeşti din România către mănăstiri greceşti, fără ca bunurile bisericeşti secularizate să treacă la stat, ci la mănăstirile româneşti în funcţiune ori la instituţii bisericeşti nou înfiinţate.
Desfiinţarea Schitului N. realizată la 11 iulie 1864 a constat de fapt în transformarea lui din aşezământ dependent de o mănăstire grecească, într-un aşezământ bisericesc dependent de Mănăstirea Ciolanu, căreia i-a fost predat tot inventarul, fără a se realiza o naţionalizare a bunurilor sale cum greşit a reţinut prima instanţă.
Spitalul TBC a fost înfiinţat încă din 1861, prin reamenajarea băilor sulfuroase pentru tratamentul soldaţilor patriei şi apoi transformat în sanatoriu la 1895, dar fără să se renunţe la funcţionarea în paralel a schitului care şi-a păstrat caracterul de aşezământ religios caritabil, aceasta fiind latura socială a bisericii.
Toate documentele istorice şi actele depuse la dosar, inclusiv evidenţele de carte funciară, atestă faptul că s-a făcut o distincţie netă între clădirile construite special pentru spital şi cele bisericeşti solicitate la retrocedare, reţinute ilegal la stat numai în anul 1959, în urma apariţiei Decretului 410/1959, astfel cum rezultă din adresa nr. 739 din data de 27 iulie a acelui an.
În ceea ce priveşte terenul aferent, recurenta a precizat că urmare acordului de retrocedare dat de Spitalul N. şi pe baza expertizei extrajudiciare şi-a redus pretenţiile la suprafaţa de 16.879 mp pe care sunt localizate construcţiile solicitate şi care nu împiedică cu nimic activitatea spitalului.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului şi criticile recurentului prin prisma dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Prin Decizia nr. 1485 din 1 noiembrie 2007 a Comisiei Speciale de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România au fost respinse cererile de retrocedare depuse de Schitul N. prin Episcopia Buzăului şi Vrancei, motivat de faptul că imobilele ce formează obiectul acestora nu au fost preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 şi, prin urmare, nu le sunt aplicabile prevederile OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Din actele aflate la dosarul cauzei rezultă faptul că Schitul N. a fost desfiinţat în anul 1864 ca urmare a aplicării Legii secularizării averilor mănăstireşti, problema de drept esenţială ce se impune a fi dezlegată, raportat la criticile recurentei, fiind aceea dacă în temeiul respectivei legi bunurile bisericeşti în discuţie au trecut la stat sau acestea au fost preluate la o dată ulterioară celei din 6 martie 1945, cum pretinde aceasta.
Legea secularizării averilor mănăstireşti a fost votată la 17 din 29 decembrie 1963 şi prevede că „toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate, precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai, precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului.
Raportat la claritatea textului, aceste prevederi legale nu pot fi interpretate în modalitatea indicată de recurentă, respectiv în sensul că secularizarea dispusă ar fi vizat doar lichidarea fenomenului aservirii (închinării) unor aşezăminte bisericeşti din România către mănăstirile greceşti.
Prin urmare, atât Comisia Specială, cât şi prima instanţă au reţinut în mod corect, pe baza probatoriului administrat, că imobilele solicitate la retrocedare se aflau în proprietatea Statului Român cu mult timp înainte de anul 1959, indicat de recurentă, când ceea ce s-a desfiinţat a fost doar activitatea celor două biserici din incinta Spitalului Săpoca, fără a se putea reţine că bunurile solicitate constituiau proprietatea acestora, ele fiind trecute la stat încă din anul 1864, cum s-a arătat mai sus.
Din moment ce s-a dovedit în mod cert în cauză că imobilele solicitate la retrocedare au fost trecute la stat la o dată anterioară datei de 6 martie 1945, în aplicarea principiului de drept „tempus regit actum" afirmaţiile recurentei referitoare la legislaţia bisericească în vigoare începând cu anul 1948 sunt lipsite de relevanţă pentru corecta soluţionare a acesteia.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Episcopia Ortodoxă a Buzăului şi Vrancei împotriva sentinţei nr. 117 din 7 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 848/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 863/2009. Contencios → |
|---|
