ICCJ. Decizia nr. 896/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 896/200.

Dosar nr. 1094/54/200.

Şedinţa publică din 18 februarie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată sub nr. 602/318/2008 pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, petenta C.D. a contestat în contradictoriu cu intimatul Consiliul Judeţean Gorj, D.G.A.S.P.C. Gorj, C.E.P.H. Gorj, Decizia de încadrare în grad de handicap nr. 10729 din 22 noiembrie 2007 emisă de C.S.E.P.H.A., solicitând acordarea dreptului la asistent personal.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că suferă de la vârsta de 2 ani de epilepsie şi că începând cu luna noiembrie a anului 2003, a fost încadrată în gradul unu de handicap, beneficiind de dreptul la asistent personal, şi că în mod greşit, începând cu anul 2005 , i-a fost ridicat acest drept.

Prin sentinţa civilă nr. 1181 din 20 februarie 2008, Judecătoria Târgu Jiu, a constatat întemeiată excepţia necomptentei materiale, invocată de intimat, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ.

Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1014 din 22 aprilie 2008, constatând că în cauză este contestat un act emis de o autoritate publică centrală, respectiv de către C.S.E.P.H.A., în temeiul dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 13 din OG nr. 14/2003 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel investită, Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa nr. 213 din 4 septembrie 2008, a soluţionat cauza în sensul admiterii acţiunii reclamantei C.D., formulată de acesta în contradictoriu cu pârâţii C.S.E.P.H.A. şi C.E.P.H.A. Gorj, instanţa hotărând anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 5055 din 2 noiembrie 2007 şi a deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 10729 din 22 noiembrie 2007 şi obligarea pârâtei la emiterea unui alt certificat de încadrare a reclamantei în gradul de handicap grav, cu asistent personal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta a contestat la C.S.E.P.H.A., certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 5055 din noiembrie 2007, dar aceasta, prin Decizia nr. 10729 din 22 noiembrie 2007 a menţinut punctul de vedere al comisiei teritoriale.

Instanţa de fond a reţinut totodată, că din actele medicale depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta suferă de la vârsta de 3 ani de epilepsie cu crize frecvente de pierdere a cunoştinţei şi că în anul 2004, prin certificatul de încadrare în grad de handicap, aceasta a fost diagnosticată cu deficienţă funcţională gravă, putând beneficia de asistent personal.

Luând în considerare criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap aprobate prin Ordinul nr. 726/2006 ce stabilesc diagnosticul care permite încadrarea într-un anumit grad de handicap, dar şi actele medicale prezentate de reclamantă, instanţa de fond a apreciat că aceasta se încadrează în gradul de handicap grav, putând beneficia aşadar, de asistent personal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta C.S.E.M.P.H.A., prin A.N.P.H., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, pârâta a arătat că în mod netemeinic instanţa de fond a apreciat ca nelegală Decizia nr. 10729 din 22 noiembrie 2007 emisă de către C.S.E.P.H.A., decizie prin care au fost menţinute concluziile comisiei teritoriale de evaluare, considerând recurenta că, în pofida celor reţinute de prima instanţă, cele două comisii de evaluare nu au avut argumente medicale şi legale pentru a o încadra pe reclamantă în gradul grav de handicap, „cu drept de însoţitor".

A arătat recurenta că cele două comisii au avut în vedere criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei nr. 726 din 1 octombrie 2002, în vigoare la data emiterii Certificatului nr. 5055/2007 şi a Deciziei nr. 10729/2007, în cadrul capitolului I, pct. 6 al acestui ordin fiind menţionată epilepsia (malconvulsivant) cu debut precoce (copilărie-adolescenţă, indiferent de etiologie, dacă frecvenţa crizelor este de cel puţin 1/zi sau daca se asociază cu tulburări psihice; crize frecvente de grand-mal cel puţin 1/săptămâna, sub tratament, cu/sau fără tulburări psihice.

Or, a precizat recurenta, durata crizelor reclamantei n-a putut fi precizată de aparţinător, intervalul de apariţie fiind variabil, uneori lunar, alteori la intervale mai mari.

A mai arătat că încadrarea în grad grav de handicap, cu plata unei persoane pentru îngrijire şi supraveghere permanentă (asistent personal sau prin opţiune însoţitor) este rezervată pentru persoanele care prezintă episoade subintrante epileptice sau dacă se însoţesc de tulburări psihice grave - psihoza epileptică care pune în pericol viaţa persoanei în cauză, sau a anturajului său, situaţie în care nu se află reclamanta. In fine, recurenta a precizat că reclamanta nu se încadrează în grad grav de handicap nici în contextul criteriilor medico-psihosociale care au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008 aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al MMFES şi nr. 1992 al MSP, publicat în M.Of. nr. 885 bis din 27 decembrie 2007.

Examinându-se sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Din actele dosarului rezultă că prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 5055 din 2 noiembrie 2007, emis de C.E.P.H.A. Gorj, menţinut prin Decizia nr. 10729 din 22 noiembrie 2007 a Comisiei Superioare din cadrul ANPH, reclamanta C.D. a fost încadrată în grad accentuat de handicap, cu cod de boală G40 (din CIM) cod de handicap 1 (handicap fizic) cu diagnosticul Epilepsie cu crize Grand Mal frecvente, confirmate EEG.

Din actele medicale existente la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a contractat epilepsia precoce, în mica copilărie, că prezintă crize Grand Mal frecvente, confirmate EEG (paraclinic) precum şi faptul că aceasta este monitorizată de serviciul de specialitate (fişa de evidenţă, scrisoare medicală nr. 4318 din 16 octombrie 2007).

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Capitolul 1, pct. 6 din Anexa la Ordinul MSF nr. 726/2002, privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora este considerată a fi afecţiune handicapantă epilepsia malconvulsivant) cu debut precoce (copilarie-adolescenta), indiferent de etiologie, daca frecventa crizelor este de cel puţin 1/zi sau daca se asociază cu tulburări psihice; crize frecvente de grand-mal cel puţin 1/săptămâna, sub tratament, cu/sau fără tulburări psihice. Potrivit aceloraşi dispoziţii, această afecţiune handicapantă va determina încadrarea persoanei suferinde în gradul de handicap accentuat sau grav în funcţie de intensitatea tulburărilor de statică, mers, echilibru, gestualitate, psihice secundare şi de capacitatea de autoservire, îngrijire.

Înalta Curte constată că anterior, reclamanta, în temeiul aceloraşi criterii, prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 4334 eliberat în 21 noiembrie 2003, a fost diagnosticată cu deficienţă funcţională gravă, putând beneficia de asistent personal.

Cum din probatoriul administrat, nu rezultă elemente care să conducă la concluzia că în cauză, anterior emiterii actelor contestate de reclamantă a avut loc o îmbunătăţire a stării acesteia de sănătate, ci dimpotrivă (în referatul înregistrat sub nr. 15727 din 19 octombrie 2007, aflat la fila 17 din dosarul nr. 5719/95/2008, al Tribunalului Gorj, parte componentă a dosarului nr. 1094/54/2008, fiind, de exemplu, consemnată o creştere a frecventei crizelor suferite de reclamantă pe fondul administrării tratamentului iniţial instituit), dat fiind şi principiul cuprins în conţinutul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 448/2006, potrivit căruia protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap are la bază interesul acestor persoane, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei potrivit cărora cele două Comisii de evaluare nu au avut argumente medicale şi legale pentru a o încadra pe reclamantă în gradul grav de handicap, „cu drept de însoţitor", sunt nefondate.

Pentru aceste considerente se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care se va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.S.E.P.H.A., prin A.N.P.H., împotriva Sentinţei civile nr. 213 din 4 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 896/2009. Contencios