ICCJ. Decizia nr. 876/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 876/2009
Dosar nr. 5434/40/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 12 noiembrie 2007, reclamanta S.G.A. a solicitat în contradictoriu cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani, M.E.C. şi N.C.D. să se constate în conformitate cu dispoziţiile art. 111 şi 112 C. proc. civ., încălcarea dispoziţiilor art. 24 şi 25 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a funcţiilor de inspector şcolar de specialitate, cu prilejul desfăşurării concursului organizat în perioada 6-13 noiembrie 2006.
În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că s-au încălcat dispoziţiile art. 7 din Metodologia de concurs, contracandidatei sale N.C.D, fiindu-i permis să se înscrie la concurs şi mai ales să-l câştige în condiţiile în care dosarul de înscriere nu îndeplinea condiţiile cerute de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 43 din 10 martie 2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, căreia cauza i-a revenit spre soluţionare prin declinare de la Tribunalul Botoşani, a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând pentru aceasta temeiul de drept al acţiunii cât şi faptul că potrivit dispoziţiilor art. 22 din metodologia de concurs, instanţa de contencios administrativ poate fi investită numai cu contestaţie împotriva hotărârii ministrului educaţiei şi cercetării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.G.A., susţinând în esenţă că instanţa fondului i-a încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii formulate în acest sens, situaţie care a pus-o în imposibilitate să răspundă excepţiei de inadmisibilitate; că în fapt acţiunea sa nu s-a întemeiat numai pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., obiectul vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din metodologia de concurs.
Recursul nu este fondat.
Din practicaua sentinţei nr. 43/2008 a Curţii de Apel Suceava, nu rezultă că reclamanta ar fi formulat o solicitare în sensul acordării unui termen în vederea angajării unui apărător.
De altfel din momentul sesizării Tribunalului Botoşani, 12 noiembrie 2007 şi până la pronunţarea sentinţei 43 – 10 martie 2008, interval de tip suficient pentru angajarea unui apărător, reclamanta nu a formulat nici o cerere vizând lipsa de apărare.
În ce priveşte admisibilitatea acţiunii, de reţinut că potrivit art. 20 - 22 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului de ocupare a funcţiilor de inspector şcolar de specialitate, eventualele contestaţii cu privire la hotărârile comisiei de concurs, se adresează ministrului educaţiei şi cercetării, a cărui hotărâre poate face obiectul cercetării în contencios administrativ.
Or, în cauză, nu numai ca reclamanta nu a formulat şi adresat o contestaţie cu privire la nerespectarea condiţiilor de înscriere la concurs o contracandidatei sale, dar nu a contestat nici hotărârea de validare a rezultatelor concursului, situaţie în care acţiunea sa adresată direct instanţei de contencios administrativ şi întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., legal şi temeinic a fost respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.G.A. împotriva sentinţei civile nr. 43 din 10 martie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 875/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 877/2009. Contencios. Anulare act... → |
---|