ICCJ. Decizia nr. 879/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 879/2009
Dosar nr. 5629/1/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată las 27 februarie 2007, reclamanta SC A.H. SRL Braşov a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. a judeţului Braşov, A.F.P. Braşov şi M.F.P. – A.N.A.F. să se dispună anularea raportului de inspecţie fiscală nr. 7752 din 22 decembrie 2006, a Deciziei de impunere nr. 879 din 21 decembrie 2006 şi a Deciziei nr. 67 din 15 martie 2007.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că actele administrative atacate sunt nelegale, fiind stabilite fără temei legal obligaţii fiscale suplimentare la bugetul de stat, iar contestaţia administrativă formulată nu a fost soluţionată pe fond, dispunându-se suspendarea procedurii administrative cu încălcarea prevederilor art. 184 pct. 1 lit. a) din OG nr. 92/2003.
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 62/ F din 12 mai 2008, prin care a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 67 din 15 martie 2007 şi a obligat pârâta A.N.A.F. să soluţioneze pe fond contestaţia privind sumele cuprinse la pct. 1 din Decizia atacată.
Instanţa de fond a reţinut că Decizia de suspendare a procedurii de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 879 din 21 decembrie 2006 a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 184 pct. 1 lit. a) C. proCod Fiscal, deoarece activitatea de control s-a realizat la solicitarea organelor de cercetare penală cu adresa din 27 decembrie 2006 şi în consecinţă, acestea nu au fost sesizate de organele fiscale cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei din procedura administrativă.
Astfel, s-a considerat că în mod greşit autoritatea competentă să soluţioneze contestaţia a dispus suspendarea procedurii respective, deşi textul de lege susmenţionat prevede posibilitatea suspendării numai în ipoteza în care organul de control fiscal sesizează organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei fapte penale, iar această ipoteză nu corespunde situaţiei de fapt dovedită în cauză.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs D.G.F.P. a Judeţului Braşov, în calitate de reprezentant al M.F.P. – A.N.A.F., în baza mandatului special cuprins în adresa din 13 iunie 2008.
Recurenta a solicitat casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi pe fond, respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulate de reclamantă.
Recurenta a criticat aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, susţinând că instanţa de fond le-a invocat din oficiu, fără a verifica stadiul în care se află dosarul penal şi dacă soluţionarea acestuia ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei organelor fiscal.
Recurenta a criticat şi interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 184 alin. (1) lit. a) din OG nr. 92/2003, arătând că aceste prevederi legale au fost respectate la emiterea deciziei nr. 67 din 15 martie 2007, care a fost greşit anulată prin hotărârea atacată.
În principal, recurenta a solicitat să se constate că acţiunea intimatei – reclamante nu a fost motivată în fapt şi în drept, nefiind indicate în conformitate cu prevederile art. 112 C. proc. civ. motivele de nelegalitate pentru care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 67 din 15 martie 2007.
În al doilea rând, recurenta a susţinut că acţiunea formulată în cauză nu a fost dovedită, astfel că a fost greşit admisă.
Sub acest aspect, s-a arătat că Decizia atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pentru care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei până la soluţionarea cauzei penale, fără a avea relevanţă cauza generatoare a începerii cercetărilor penale.
Recurenta a susţinut că prevederile art. 184 din OG nr. 92/2003 nu se referă la mai multe situaţii şi deci nu are relevanţă cine a solicitat efectuarea inspecţiei fiscale sau dacă aceasta s-a sesizat din oficiu, fiind esenţială interdependenţa între stabilirea obligaţiilor fiscale prin Decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a aplicat prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că a soluţionat cauza pe fond şi a apreciat că nu se impune suspendarea judecării pricinii, pentru că nu s-a dovedit începerea urmăririi penale pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, iar societatea reclamantă a stăruit în judecarea cauzei.
Aplicarea acestor prevederi a fost solicitată expres de reclamantă prin cererea depusă la data de 12 mai 2008 şi s-a justificat în raport de situaţia de fapt dovedită în cauză, prin adresele comunicate de organele de cercetare penală privind stadiul soluţionării dosarului penal.
În consecinţă, sunt nefondate susţinerile din recurs privind aplicarea greşită şi din oficiu a acestor norme strict procedurale, fără efecte în privinţa soluţiei date pe fondul pricinii, astfel încât urmează a fi respinsă această primă critică adusă hotărârii instanţei de fond.
Neîntemeiată se dovedeşte şi susţinerea recurentei privind neîndeplinirea de către societatea reclamantă a obligaţiilor legale privind motivarea în fapt şi în drept a cererii de chemare în judecată şi dovedirea pretenţiilor formulate.
Din cuprinsul acţiunii rezultă considerentele de fapt şi de drept pentru care s-a solicitat anularea actului administrativ întocmit de recurentă şi intimata-reclamantă a depus la dosar înscrisuri pentru dovedirea motivelor de nelegalitate invocate.
Recurenta a criticat neîntemeiat şi interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 184 alin. (1) lit. a) din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât situaţia de fapt concretă nu corespunde ipotezei juridice din reglementarea aplicată de organele fiscale pentru suspendarea procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei.
Astfel, instanţa de fond a constatat corect nelegalitatea Deciziei nr. 67 din 15 martie 2007, în condiţiile în care sesizarea organelor de cercetare penală nu a fost consecinţa activităţii de control fiscal şi dimpotrivă, I.G.P. Braşov – D.G.C.C. – brigada Braşov a solicitat prin adresele nr. 248044 din 26 ianuarie 2006 şi nr. 248044 din 3 aprilie 2006 organului fiscal să efectueze verificări financiar fiscale la societatea reclamantă.
Nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 184 alin. (1) lit. a) din OG nr. 92/2003, republicată, s-a reţinut întemeiat că este nelegală măsura de suspendare a procedurii administrative prin Decizia dedusă judecăţii în prezentul litigiu.
Pentru motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Braşov în calitate de reprezentant al M.E.F. – A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 62/F din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 877/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 880/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
