ICCJ. Decizia nr. 910/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 910/2009
Dosar nr. 136/33/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 325/2008 pronunţată la data de 21 martie 2008 (în rejudecare după casare cu trimitere), Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Corneşti în contradictoriu cu Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Statul Român prin Consiliul Local al Comunei Gârbău şi a dispus anularea Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006 emisă de Guvernul României.
Constatând că imobilele – teren şi construcţie – situate în localitatea Gârbău, comuna Corneşti, judeţul Cluj, înscrise în C.F. au fost preluate abuziv de stat, prin aceeaşi hotărâre, instanţa a dispus retrocedarea acestora către Parohia Ortodoxă Română Corneşti.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea Guvernului României să emită o nouă decizie de retrocedare a susmenţionatelor imobile.
Pentru a pronunţa, această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că Decizia emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi prin care s-a respins cererea reclamantei de retrocedare cu privire la imobilele, construcţie şi teren, situate în Corneşti, înscrise în CF este nelegală, procedural şi material şi nesusţinută de suport probator.
Astfel, a reţinut instanţa de fond, Decizia atacată este nemotivată, Comisia limitându-se a enumera actele aflate la baza emiterii sale, fără a analiza în nici un mod mijloacele de probă şi susţinerile petentei, potrivit cărora imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv şi este utilizat ca şi cămin cultural, aceeaşi situaţie juridică şi destinaţie a imobilului fiind atestate şi de inventarul domeniului public al comunei Gârbău, care prevede că imobilul este proprietate publică.
Art. 1 alin. (7) din OUG nr. 94/2000 precizează instanţa de fond, nu împiedică retrocedarea bunurilor aflate în proprietatea publicăa municipiilor, iar proprietarul actual nu se opune restituirii.
Mai mult decât atât, reţine instanţa de fond, în cauză s-a demonstrat că parohia ortodoxă a dobândit terenul prin schimb, de la proprietarii tabulari – persoane fizice, iar preluarea de către stat s-a făcut de la parohie după ce aceasta ridicase construcţia aflată pe teren, în prezent imobilul fiind în administrarea curentă a reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâta Comisia Specială de Retrocedare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă următoarele.
- contrar celor reţinute de instanţa de fond, Decizia emisă de recurenta-pârâtă conţine toate motivele de fapt, cât şi motivele de drept care trebuie să stea la baza adoptării uneia dintre soluţiile impuse de OUG nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
- susţinerea instanţei de fond, potrivit căreia un act administrativ, cum este şi Decizia Comisiei speciale de retrocedare, trebuie să aibă aceeaşi formă ca şi o hotărâre judecătorească, este netemeinică şi nelegală.
- Rezoluţiile, respectiv recomandările Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, nu sunt obligatorii pentru statele membre aşa cum eronat reţine instanţa de fond.
- în pronunţarea deciziei contestate, recurenta – pârâtă a considerat ca esenţiale înscrierile în cartea funciară pentru dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilelor, iar faptul că nu a fost detaliat acest aspect în decizie, nu înseamnă că există motive de anulare a acesteia.
- în procedura administrativă de soluţionare a cererii de retrocedare, reclamanta nu a depus la dosarul aferent acestei cereri decât o declaraţie notarială de notorietate, dată de doi martori, declaraţie ce denotă un pronunţat caracter subiectiv şi care nu a putut fi coroborată cu nici un alt act emis de o autoritate publică, având în vedere faptul că reclamanta – intimată a intrat în posesia imobilului solicitat ca urmare a unui schimb făcut printr-o înţelegere verbală.
Recurenta – pârâtă, conchide la finalul motivelor de recurs formulate, că în mod eronat instanţa de fond a dispus anularea deciziei, pe baza unor probe insuficiente pentru dovedirea dreptului de proprietate al intimatului – reclamant asupra imobilului la momentul preluării conform OUG nr. 94/2000, republicată, în speţă operând principiul constitutiv de drepturi reale al înscrierii în cartea funciară statuat de Decretul – lege nr. 115/1938.
Se solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 2006 emisă de comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi cel privind retrocedarea imobilului situat în localitatea Corneşti, judeţul Cluj înscris în C.F. a localităţii Corneşti ca neîntemeiate.
Intimata – reclamantă Parohia Ortodoxă Română Corneşti a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Din conţinutul Deciziei nr. 1014 din 6 octombrie 206 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, decizie ce a fost anulată de instanţa de fond în soluţionarea contestaţiei formulate de Parohia Ortodoxă Română Corneşti, rezultă că, cererea de retrocedare a fost respinsă, pentru că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul preluării abuzive ori anterior acesteia, la momentul preluării abuzive imobilul aflându-se în proprietatea tabulară a unor persoane fizice.
Totodată, se precizează că acest fapt a rezultat din analiza actelor depuse la Dosarul intern nr. 680375/C din 20 septembrie 2005, aferent cererii de retrocedare şi se enumeră aceste acte, care sunt de faptînscrisurile invocate de părţi în soluţionarea contestaţiei, precum şi faptul că la data soluţionării cererii de retrocedare imobilul se afla în proprietatea statului cu destinaţia de cămin cultural.
Se menţionează şi temeiul de drept a respingerii cereri de retrocedare, art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (6) din OUG nr. 94/2000, republicată, modificată şi completată prin OUG nr. 209/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.263/2006.
Prin urmare, Decizia emisă de Comisia de retrocedare, cuprinde atât motivele de fapt, cât şi motivele de drept, pe care comisia a înţeles să le aibă în vedere la momentul adoptării soluţiei de respingere a cererii de retrocedare, aceste motive fiind impuse de OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Este astfel întemeiat motivul de recurs formulat ce se referă la motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină Decizia emisă de recurenta – pârâtă, fiind analizate toate elementele esenţiale ce au fost avute în vedere de Comisia specială de retrocedare, referitoare la calitatea de proprietar a solicitantei, preluarea abuzivă a imobilului de către stat, proprietarul actual al imobilului şi destinaţia acestuia, aşa încât instanţa de fond a reţinut în mod greşit netemeinicia şi nelegalitatea ei pe acest aspect.
În ce priveşte însă fondul problemei pusă în discuţie anume legalitatea şi temeinicia deciziei de respingere a cererii de retrocedare a imobilului de către Statul Român, instanţa de fond a dat o rezolvare corectă prin anularea acesteia.
În primul rând, este de observat că recurenta – pârâtă a recunoscut şi ea legalitatea soluţiei – instanţei de fond în ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea preluării abuzive a imobilului de către Statul Român.
Intimatul – pârât Consiliul Local al Comunei Gârbău, prin adresa din 17 martie 2008, fila 19 Dosar fond (în rejudecare) nr. 136/33/2008 menţionează că imobilul în litigiu figurează începând cu anul 1968, anul în care a avut loc reorganizarea administrativ teritorială şi nu deţine documente cu privire la preluarea acestui imobil.
Începând cu anul 1992, se arată în susmenţionata adresă, imobilul este administrat de Parohia Ortodoxă Română Corneşti, care a efectuat şi lucrări de reparaţii capitale şi curente precum şi dotarea cu mobilier.
Recurenta – pârâtă a considerat că din probele administrate în cauză nu rezultă că imobilul se afla la momentul preluării abuzive, în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Corneşti, făcând trimitere şi la prevederile art. 17 din Decretul – Lege nr. 115/1938, care consacră principiul efectului constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară.
Este adevărat că din extrasul de C.F. a localităţii Corneşti, rezultă că proprietarii tabulari ai imobilului au fost soţii S., dar din probele testimoniale administrate, (martora P.F., audiată la prima judecată a fondului, cât şi martorii J.G., M.R. şi P.M., audiaţi în rejudecare după casare) rezultă că imobilul (terenul) a fost dobândit de intimata - reclamantă ca urmare a unui schimb imobiliar, pe acest teren s-a edificat o construcţie folosită la început în scop religios, care ulterior după preluarea de către stat a devenit cămin cultural.
Esenţial este însă faptul că, intimatul – reclamant C.L. Gârbău, aşa cum s-a precizat mai sus, recunoaşte că din anul 1992 imobilul este administrat de Parohia Ortodoxă Română Corneşti, care a efectuat lucrări de reparaţii capitale şi curente, precizând chiar că sunt de acord cu retrocedarea acestui imobil în baza probelor ce se vor administra.
Tot atât de adevărat, este, aşa cum pretinde recurenta – pârâtă, că contractul de schimb de terenuri între Parohia Ortodoxă Română Corneşti şi familia S., nu s-a făcut în formă scrisă, însă acest lucru a fost confirmat de către martorii audiaţi şi autorităţile locale, fiind de notorietate faptul că Parohia a stăpânit acest imobil sub nume de proprietar.
În plus, s-a dovedit că şi familia S. cu care s-a făcut schimbul de terenuri şi-a construit o casă pe terenul primit în schimb, pe care îl stăpâneşte tot sub nume de proprietar, astfel că contractul de schimb imobiliar chiar dacă nu s-a încheiat în forma scrisă, a produs efecte juridice.
Aşadar, instanţa de fond a făcut o apreciere corectă a probelor administrate în cauză şi a constatat că, la momentul preluării abuzive, imobilul se afla în proprietatea intimatei – reclamante Parohia Ortodoxă Română Corneşti, judeţul Cluj, fiind dobândit în baza unui contract de schimb cu proprietarii tabulari ai acestuia, în anii 1950-1952.
Probele administrate la instanţa de fond se circumscriu prevederile art. 4 alin. (3) din OUG nr. 94/2000, conform cărora „pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare precum şi orice acte, care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive", intenţia legiuitorului fiind aceea de a lărgi posibilităţile de dovadă a dreptului de proprietate de către cei ce solicită retrocedarea unor imobile preluate în mod abuziv.
În acest condiţii, nu poate fi reţinut punctul de vedere al recurentei – pârâte în sensul că dreptul de proprietate se poate considera dobândit doar prin înscriere în cartea funciară, potrivit art. 17 din Decretul – Lege nr. 115/1938, în situaţia acceptării acestui punct de vedere urmând a fi inaplicabilă şi inutilă reglementarea din art. 4 alin. (3) din OUG nr. 94/2000.
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 325 din 21 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 909/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 913/2009. Contencios → |
|---|
