ICCJ. Decizia nr. 913/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 913/2009
Dosar nr. 3612/54/200.
Şedinţa publică din 19 februarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 71 din 6 martie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamantul F.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 76 din 17 ianuarie 2006 pronunţată de Completul de Jurisdicţie din cadrul Comisiei de Jurisdicţie a M.Ap.N., precum şi a Hotărârilor nr. 3206 din 28 octombrie 2005, A 32.18 din 28 octombrie 2005 şi A 32.19 din 28 octombrie 2005, prin care au fost respinge contestaţiile formulate de reclamant împotriva deciziilor de imputare emise de comandantul U.M.02316 Craiova, la data de 25 august 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că soluţia organului de jurisdicţie este fondată, reţinând că, prin depăşirea cotei de 60% din valoarea de înlocuire, în cazul reparării a două autoturisme, reclamantul a încălcat prevederile Ordinului General nr. 31/1997, în vigoare la data efectuării lucrărilor, precum şi Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. 30/2002 potrivit căruia cadrele militare au obligaţia de a se supune legii şi de a aplica actele normative specifice domeniului.
S-a mai reţinut că reclamantul nu a justificat cu argumente coerente nici depăşirea normei de consum la cherestea.
Împotriva sentinţei civile nr. 71 din 19 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul F.F., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac şi modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestaţiei, aşa cum a fost formulată.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că instanţa de fond nu a analizat motivele de nelegalitate şi netemeinicie a Deciziilor de imputare nr.A 2498 din 25 august 2005, A 2499 din 25 august 2005, A 2500 din 25 august 2005 şi A 2501 din 25 august 2005, respectiv Hotărârii nr. 76 din 17 ianuarie 2006 pronunţată de Completul de Jurisdicţie al Ministerului Apărării Naţionale şi că prima instanţă nu a constatat că s-a încălcat principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, prin aceea că potrivit hotărârii nr. 3219 din 28 octombrie 2005 emisă de comandantul Unităţii Militare 02316 Craiova în urma contestaţiei împotriva deciziei de imputare nr. A 2500 din 25 august 2005 şi, respectiv, Hotărârea nr.3220 din 28 octombrie emisă în urma contestaţiei împotriva deciziei de imputare nr. A 2501 din 25 august 2005 s-a dispus respingerea contestaţiilor şi s-a majorat valoarea răspunderii materiale.
S-a arătat de către reclamant, în dezvoltarea motivelor sale de recurs, că nici una din deciziile contestate nu este întemeiată în privinţa recurentului întrucât; se reţine că temeiul răspunderii materiale 1-a reprezentat nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (3) lit. e), art. 43 alin. (2) lit. e) şi art. 208 din Instrucţiunile nr. 11/2002 iar aceste articole au un caracter extrem de general; or, analizând cele patru decizii de imputare, acestea sunt lovite de nulitate, deoarece lipseşte un element esenţial şi anume „motivarea pe temeiuri de drept şi de fapt" care să fi determinat angajarea răspunderii materiale a comandantului unităţii colonel F.F.; pe de altă parte, temeiurile de drept invocate în sarcina reclamantului nu au nici o legătură cu modul concret în care s-a executat reparaţia celor patru vehicule; potrivit naturii funcţiei sale reclamantul semna orice document de mişcare a bunurilor materiale, respectiv intrări sau ieşiri din unitate, însă verificările de legalitate şi oportunitate se efectuau de către şefii de servicii şi secţii.
Recursul este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe, pentru următoarele considerente.
Prin contestaţia înregistrată la prima instanţă reclamantul F.F. a solicitat anularea Hotărârii nr. 76 din 17 ianuarie 2006 emisă de Completul de Jurisdicţie din cadrul Comisiei de Jurisdicţie a Ministerului Apărării Naţionale şi anularea pe cale de consecinţă a deciziilor de imputare nr. A 2498, 2499, 2500 şi 2501 din 25 august 2005 emise de comandantul U.M. 02316 Craiova, în partea referitoare la sumele stabilite în sarcina acestuia cu titlu de răspundere materială.
A arătat reclamantul, prin motivele acţiunii sale în contencios administrativ, referitor la suma de 593,84 lei (RON) pentru care s-a angajat răspunderea materială a acestuia corespunzător lucrărilor de refacere a resursei la autoturismul Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare A-123 aparţinând UM 02214 Bucureşti, ce deservea un general, a căror valoare a depăşit 60% din valoarea de înlocuire, că aceasta nu poate fi considerată pagubă în înţelesul textelor aplicabile şi nu poate fi angajată astfel răspunderea materială întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 2 pct. 6 din Instrucţiuni care dispun ca paguba să fie reală şi certă, corect atribuită, determinată cantitativ şi valoric, ca fapta prin care s-a produs paguba să aibă caracter ilegal, ilicit, ca vinovăţia, cu intenţie sau din culpă, să fie stabilită cu certitudine în sarcina autorului pagubei şi ca să existe o legătură de cauzalitate între fapta cu caracter ilegal (ilicit) şi paguba propusă. S-a mai precizat că contravaloarea lucrărilor de refacere a resursei nu poate fi considerată pagubă, că nu au fost avute în vedere prevederile art. 6 pct. 14 din OG nr. 121/1998 conform cărora consumurile peste norma de piese şi materiale determinate de pregătirea unor categorii de tehnică pentru îndeplinirea unor misiuni specifice nu sunt considerate pagube, că nu s-a ţinut cont de ordinul dat de C1ATt privind calitatea şi volumul lucrărilor de mentenanţă efectuat la tehnica trimisă la reparat în cadrul UM 0236 Craiova şi de faptul că în acea perioadă, din lipsa fondurilor bugetare, armata nu mai putea beneficia de dotări cu tehnică nouă, că pragul de 60% privind valoarea reparaţiilor nu este valabil şi la maşinile unicat cum era Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare A 123 ce deservea pe comandantul ClATt, ce fusese trimisă pentru modernizare şi dotare prin ordinul expres al comandantului UM 02450 Bucureşti sub nr. OR 92 din 15 august 2003, lucrările fiind urmărite pe întreaga perioadă de execuţie, că reparaţiile şi modernizările au fost necesare, au respectat ordinul, au fost recepţionate de beneficiar care a apreciat calitatea acestora şi că în perioada în care s-au efectuat aceste reparaţii şi modernizări la cele două autoturisme marca Dacia 1310 A-123 şi A-2118 din UM Târgovişte reclamantul se afla în concediu de odihnă. Tot astfel, reclamantul a învederat că chiar dacă s-ar considera că s-au încălcat prevederile art. 2 iar contravaloarea reparaţiei ce ar depăşi nivelul de 60% din valoarea de înlocuire ar fi considerată pagubă aceasta nu îi poate fi imputată, deoarece de această reparaţie a beneficiat armata ca instituţie şi nu există nici un element de ilegalitate atâta timp cât recurentul a acţionat în executarea unui ordin de reparaţie. În plus, s-a evidenţiat că organele de control administrativ, cu rea-credinţă, au procedat la un calcul nerealist al costurilor privind reparaţiile celor două autoturisme marca Dacia, pentru ca astfel să se poată depăşi pragul de 60% din valoarea de înlocuire, cu atât mai mult cu cât nu există nici un act normativ care să interzică reparaţia autoturismelor ce ar depăşi procentul de 60%) din valoarea de înlocuire.
Referitor la suma de 41,50 lei (RON) reprezentând contravaloarea lucrărilor de refacere a resursei la autoturismul Dacia 1300 A-2118 aparţinând UM nr.02494 Târgovişte a căror valoare a depăşit 60% din valoarea de înlocuire, pentru care s-a stabilit angajarea răspunderii reclamantului, s-a arătat prin acţiune că nu sunt îndeplinite nici în acest caz prevederile art. 2 pct. 6 din OG nr. 121/1998, astfel că sumele de 6781,34 lei şi 3195,56 lei ar fi trebuit trecute la scădere în contul statului; oricum, s-a relevat, aceste sume nu au fost calculate corect, neavând o bază de calcul reală.
Cât priveşte suma de 8.87 lei pentru care s-a angajat răspunderea materială a reclamantului justificat de depăşirea normei de consum de cherestea răşinoase la autocamionul R 10215 FA cu nr.A-5304 aparţinând UM 01136 Craiova, s-a arătat prin contestaţie că această sumă nu poate fi considerată pagubă produsă de reclamant în calitate de comandant al unităţii nefiind îndeplinite aceleaşi condiţii expres prevăzute de art. 2 pct. 6 din OG nr. 121/1998; comandantul aproba documentele de reparaţii prin care se scădeau materialele şi piesele folosite, după ce aceste documente erau certificate de personalul din subordine, cu atribuţii precise în acest sens.
În fine, referitor la suma de 224,09 lei (RON) reprezentând depăşirea normei de consum de cherestea răşinoase la autocamionul R 16215 nu numărul de înmatriculare A-21918 produsă la UM 01136 Craiova s-a apreciat de către reclamant că nici această eventuală pagubă nu poate fi stabilită în sarcina sa în calitatea pe care a avut-o de comandant al unităţii militare, pentru aceleaşi argumente prezentate anterior.
Prima instanţă, în motivarea hotărârii prin care a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, a apreciat că soluţia organului de jurisdicţie este fondată, în sensul că prin depăşirea cotei de 60% din valoarea de înlocuire în cazul reparării a două autoturisme s-au încălcat prevederile Ordinului general nr. 31/1977, în vigoare încă la data efectuării lucrărilor, precum şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. 30/2002, că nu se poate justifica şi nu s-a justificat cu argumente coerente derivate din situaţia de fapt depăşirea normei de consum la cherestea şi că reclamantul prin îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor de serviciu a cauzat unităţii militare prejudiciul cauzat în sarcina sa.
În conformitate cu dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În speţă, prin raportare la argumentele de fapt şi de drept invocate de reclamant în sprijinul acţiunii sale, având un caracter complex, motivarea instanţei nu întruneşte cerinţele procedurale mai sus menţionate. într-adevăr, motivarea sentinţei pronunţate de prima instanţă are un caracter general şi nu arată, în concret, pentru fiecare dintre cele patru decizii de imputare contestate de recurentul reclamant, care sunt motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cât priveşte legalitatea şi temeinicia acestora, implicit a Hotărârii nr.76 din 17 ianuarie 2006 emisă de Completul de Jurisdicţie din cadrul Comisiei de Jurisdicţie a Ministerului Apărării Naţionale, şi nici care sunt raţiunile care au justificat înlăturarea argumentele de fapt şi de drept precizate de reclamant prin contestaţie. O asemenea împrejurare echivalează practic cu necercetarea fondului cauzei de către instanţa de fond, fiind incidente astfel prevederile art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., care impun, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În consecinţă, se va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul F.F., casarea sentinţei civile nr. 71 din 6 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.F. împotriva sentinţei civile nr. 71 din 6 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabile.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 910/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 916/2009. Contencios → |
|---|
