ICCJ. Decizia nr. 960/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 960/2009
Dosar nr. 6935/2/2007
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii C.A., I.A., F.L., L.A., C.A., V.N., A.I., F.F.A. şi M.C. au chemat în judecată pe pârâtul I.G.P.F., solicitând ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestuia la plata primei de concediu pentru anii 2004-2006 şi a sporului de fidelitate pe anul 2005, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie, până la data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în perioada pentru care solicită plata primei de concediu şi a sporului de fidelitate, şi-au desfăşurat activitatea, în calitate de funcţionari publici cu statut special, în cadrul autorităţii pârâte că, potrivit art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţistului, erau îndreptăţiţi la plata unei prime de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, drept ce nu Ie-a fost acordat, pe considerentul că dispoziţiile legale ce îl reglementează au fost suspendate succesiv.
În continuare, s-a menţionat că suspendarea aplicării dispoziţiilor privitoare la prima de concediu este nelegală, întrucât contravine dispoziţiilor art. 41 şi art. 53 din Constituţie şi art. 18 C. muncii, că prin Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a statuat că prima de concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 - 2006, astfel cum a fost reglementată prin art. 37 alin. (2) teza I din OG nr. 38/2003.
Referitor la sporul de fidelitate pentru anul 2005, reclamanţii au arătat că este reglementat de art. 6 din OG nr. 38/2003, că suspendarea executării acestui drept pentru anul 2005 a fost nelegală şi neconstituţională, astfel că sunt îndreptăţiţi la plata acestuia, actualizat în raport de indicele de inflaţie.
Pârâtul I.G.P.F. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepţia lipsei de interes privind capătul de cerere având ca obiect plata primei de concediu, arătând că prin OUG nr. 146/2007 s-a dispus aprobarea plăţii primelor de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, întrucât există dispoziţii legale, date cu respectarea Constituţiei, prin care s-a dispus suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 37 alin. (2) şi art. 6 din OG nr. 38/2003.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1251 din 17 aprilie 2008, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârât, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a primei de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate în raport cu rata inflaţiei, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că exerciţiul drepturilor solicitate a fost suspendat pentru anul 2005, în ce priveşte sporul de fidelitate, respectiv pentru anii 2004 - 2006, în ce priveşte prima de vacanţă, însă măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale suspendate şi, cum aceasta a încetat, drepturile respective au devenit în prezent actuale, cuvenindu-se reclamanţilor în temeiul art. 6 şi art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, exclusiv cu privire la aspectul acordării drepturilor băneşti reprezentând sporul de fidelitate, a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, arătând, în esenţă, că aplicarea prevederilor legale referitoare la sporul de fidelitate a fost suspendată pe anul 2005, astfel încât obligarea instituţiei recurente la plata acestor drepturi, s-a făcut cu încălcarea prevederilor imperative ale actelor normative care au dispus suspendarea.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Intr-adevăr exerciţiul dreptului la sporul de fidelitate, prevăzut în favoarea intimaţilor reclamanţi de art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, a fost suspendat pentru anul 2005, prin dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Această măsură nu a putut avea, însă, ca efect, decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale suspendate şi, odată încetată această măsură, dreptul respectiv a devenit actual.
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
Dacă s-ar considera că dreptul respectiv nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să poată fi lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul I.G.P.F. împotriva sentinţei civile nr. 1251 din 17 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 957/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 961/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
