ICCJ. Decizia nr. 1062/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .
Decizia nr. 1062/2010
Dosar nr. 8738/1/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 1925 din 29 octombrie 2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de H.C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, prin care solicita promovarea într-o funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, prin valorificarea rezultatului obţinut la concursul din data de 31 mai 2009.
Pentru a hotărî astfel, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, că este exclusă posibilitatea valorificării rezultatelor concursului pentru candidaţii care au participat la concurs pentru promovarea pe loc, cum este cazul petentei, această posibilitate având-o, conform art. 30 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 621 din 21 septembrie 2006, numai candidaţii care au participat la concurs cu opţiunea pentru promovarea efectivă.
Împotriva Hotărârii nr. 1925 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat recurs H.C.M., în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, solicitând anularea hotărârii atacate, admiterea cererii de promovare pe loc, prin valorificarea rezultatului obţinut la concursul din 31 mai 2009, în sensul recunoaşterii gradului profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal, şi obligarea intimatului la emiterea unei hotărâri în acest sens.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, că prevederile art. 30 din Regulamentul de concurs nu fac nicio distincţie între „promovarea pe loc" şi „promovarea efectivă", posibilitatea de valorificare ulterioară a rezultatelor fiind posibilă pentru ambele opţiuni, cu condiţia promovării conform art. 27 din acelaşi regulament.
De asemenea, recurenta consideră că se creează o situaţie discriminatorie între candidaţii care au optat pentru promovarea efectivă şi cei care au optat pentru promovarea pe loc, aceştia din urmă fiind dezavantajaţi, în lipsa unei justificări obiective.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică şi legală.
Analizând hotărârea recurată, în raport cu criticile formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Recurenta, având calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, s-a înscris la concursul de promovare în funcţii de execuţie vacante, organizat de către Consiliul Superior al Magistraturii la data de 31 mai 2009, exprimându-şi opţiunea în scris în sensul de a fi promovată pe loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.
Pentru acest din urmă parchet, au fost scoase la concursul de promovare în funcţii de execuţie, pe loc, două posturi de procuror, recurenta clasându-se pe locul trei cu media 8,35, astfel încât nu a putut fi promovată.
Prin hotărârea recurată Plenul Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins susnumitei cererea prin care solicita valorificarea rezultatului obţinut la concurs, ca inadmisibilă, apreciindu-se că prevederile art. 30 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului, întrucât se referă la „posturile care se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere", au în vedere numai situaţia valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Regulamentul de concurs, „Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 27, dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele şi parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului".
De asemenea, conform art. 6 din acelaşi regulament „În termen de 15 zile de la data publicării datelor prevăzute la alin. (1), cei interesaţi pot depune cereri de înscriere la concurs la Consiliul Superior al Magistraturii, în care se menţionează felul promovării, efectivă sau pe loc, instanţa ori parchetul la care se solicită promovarea, specializarea şi, pentru promovarea la curţile de apel, secţia pentru care optează" [alin. (3)] şi „Fiecare candidat poate formula o singură opţiune cu privire la felul promovării, instanţa ori parchetul la care solicită promovarea, respectiv secţia pentru care optează în cazul promovării la curţile de apel, precum şi specializarea pentru care optează, în vederea stabilirii materiilor de concurs" [alin. (4)].
Într-adevăr, din dispoziţiile regulamentare citate rezultă că vacantarea unor posturi de execuţie, care să permită valorificarea rezultatelor concursului în intervalul de 6 luni de la data rezultatelor finale, este posibilă numai în cazul opţiunii de promovare efectivă, deoarece în situaţia promovării pe loc, nu se poate vorbi de eventualitatea vacantării în intervalul de timp respectiv a unor posturi, atâta timp cât astfel de posturi sunt scoase la concurs de către CSM şi nu presupun existenţa efectivă a unui post de execuţie vacant; susţinerea recurentei, potrivit căreia prevederile regulamentare nu disting între „promovarea pe loc" şi „promovarea efectivă" şi că valorificarea ulterioară a rezultatelor ar fi posibilă pentru ambele opţiuni, nu poate fi, deci, primită.
Este, de asemenea, neîntemeiată şi critica privind existenţa unei discriminări între candidaţii care au optat pentru promovarea efectivă şi cei care au optat pentru promovarea pe loc.
Astfel, art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, defineşte noţiunea de „discriminare", înţelegând prin aceasta „orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă … în condiţii de egalitate".
De asemenea, principiul constituţional al egalităţii în drepturi, consacrat de dispoziţiile art. 16 din Legea fundamentală, presupune identitate de soluţii numai pentru situaţii identice, ceea ce înseamnă că legiuitorul poate stabili norme diferite pentru persoane aflate în situaţii diferite.
Or, în speţă, este evident că recurenta, care a optat pentru promovarea pe loc, nu se află într-o situaţie identică cu cei care au optat pentru promovarea efectivă, iar respingerea de către intimat a cererii sale are la bază o justificare obiectivă şi rezonabilă, decurgând din existenţa situaţiilor diferite în care se află candidaţii care au formulat opţiuni diferite.
În acest sens este, de altfel, şi jurisprudenţa CEDO, care, raportat la dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Protocolul nr. 12 la Convenţie, a afirmat constant că „a distinge nu înseamnă a discrimina" şi că, pentru a fi discriminatorie, diferenţa de tratament trebuie să privească situaţii analoage şi comparabile şi să nu se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (CEDO, Hoffman împotriva Austriei, §31; CEDO, Fredin împotriva Suediei, §60; CEDO, Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei; CEDO, Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, §72).
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi va menţine, ca fiind temeinică şi legală, hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de H.C.M. împotriva Hotărârii nr. 1925 din 29 octombrie 2009 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1055/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1067/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|