ICCJ. Decizia nr. 1067/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

- SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL .

Decizia nr. 1067/2010

Dosar nr. 2955/2/2009

Şedinţa publică din 25 februarie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2434 din 9 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.A.H., T.A.Z. şi T.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând-o pe aceasta din urmă să transmită desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului cu privire la care au fost acordate reclamanţilor măsuri reparatorii, prin echivalent, prin Dispoziţia nr. 6444 din 5 octombrie 2006 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Dispoziţia nr. 6444 din 5 octombrie 2006, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, au fost acordate reclamanţilor măsuri reparatorii, prin echivalent, pentru imobilul situat în Bucureşti, având datele de identificare menţionate în actul respectiv.

La solicitarea reclamanţilor, de a numi un evaluator, în condiţiile Legii nr. 247/2005, autoritatea pârâtă le-a răspuns în sensul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape, printre care şi selectarea dosarelor, care se realizează în mod aleatoriu, în baza unui program de calculator.

Reţine instanţa de fond că motivul invocat de pârâtă nu poate justifica refuzul de a iniţia procedura de evaluare într-un termen rezonabil de la data înaintării dosarului, conform prevederilor Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.

De asemenea, arată recurenta, prin Deciziile nr. 2/2006 şi nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, faţă de care, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că a fost depăşit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluţionate dosarele se face în raport şi de aceste decizii.

Recurenta susţine că, în mod obiectiv, întârzierea procedurii administrative, respectiv etapa evaluării, a fost determinată de inexistenţa documentelor necesare pentru transmiterea dosarului la evaluator şi care trebuiau să însoţească Decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001, conform pct. 16.5 din HG nr. 1095/2005.

Totodată, recurenta susţine că în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată şi că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererile prin care solicita chemarea în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti şi, respectiv, invoca excepţia de nelegalitate a deciziei de restituire prin echivalent, emisă de această autoritate.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului către evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Criticile care vizează această soluţie sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenţionat, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, recurenta-pârâtă refuzând trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri care să facă dovada preluării abuzive a imobilului.

Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiei, respectiv 5 octombrie 2006, şi data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.

Prin urmare, sentinţa recurată în ceea ce priveşte admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs.

Curtea nu va reţine nici celelalte critici ale recurentei, potrivit cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererile prin care solicita chemarea în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti şi, respectiv, invoca excepţia de nelegalitate a deciziei de restituire prin echivalent, emisă de această autoritate, întrucât, aşa cum rezultă din menţiunea făcută pe cererile respective (f.23 - dosar fond), cu ocazia înregistrării la Registratura instanţei, acestea au fost depuse după şedinţa de judecată.

De asemenea, Curtea reţine că este nepertinentă critica referitoare la greşita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, o astfel de dispoziţie neregăsindu-se în dispozitivul sentinţei atacate.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 2434 din 9 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1067/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs