ICCJ. Decizia nr. 1100/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1100/2010
Dosar nr.4284/2/2009
Şedinţa publică din 26 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă la data de 23 iulie 2007 reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâta U.M. 02210 - Ministerul Apărării - Batalionul 3 Transport, a solicitat anularea deciziei de imputare nr. A 14370 din 06 decembrie 2006 modificată prin Hotărârea Comandantului UM nr. A5992 din 31 mai 2007 şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de impunere în valoare de 14.652,63 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin procesul-verbal nr. 5 din 24 iulie 2006 s-a reţinut că se face vinovat de producerea unui prejudiciu în valoare de 14.652,63 RON, produs ca urmare a faptului confirmării unei foi de parcurs a autobuzelor ce fac transport de persoane între U.M. 02210 Bucureşti şi U.M. 02512 Clinceni.
În urma cercetării administrative s-a emis Decizia de imputare nr. A 14307 din 06 decembrie 2006 prin care s-a constatat un prejudiciu total de 38.916,98 RON, iar în urma contestaţiei împotriva deciziei de imputare prin Hotărârea nr. A5992 din 31 mai 2007 a Comandantului U.M. 02210 Bucureşti, s-a reţinut că prejudiciul total este de 30.086,52 RON.
Reclamantul arată că Decizia de imputare a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale privitoare la termenul în care se putea efectua cercetarea administrativă, stabilită de art. 23, cap. III din Ordinul Ministerului Apărării nr. M5 din 21 ianuarie 1999, coroborat cu art. 48 alin. (1) din acest act normativ.
Susţine că paguba a fost cunoscută de către comandantul unităţii la data de 27 octombrie 2005, iar comisia de cercetare administrativă a fost numită prin Ordinul de zi pe Unitate nr. 143 din 24 iulie 2006 cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile din norme.
Altă critică adusă actelor contestate priveşte nerespectarea dispoziţiilor Ordinului Ministerului Apărării nr. M5/1999, art. 12 lit. d) conform cărora, răspunderea materială este angajată în sarcina autorului faptei. În speţă, susţine reclamantul, autorul direct al faptei este conducătorul autovehiculului, iar răspunderea subsidiară se angajează doar dacă autorul direct al faptei este insolvabil.
În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Ordinului Ministerului Apărării nr. M5/1999 şi OG nr. 121/1998.
În dovedirea acţiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecată din 19 octombrie 2007 reclamantul a depus o cerere precizatoare prin care a arătat că solicită anularea şi a deciziei administrative jurisdicţionale nr. 13 CJ1 din 26 aprilie 2007 şi a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor reţinute.
Pârâtul Ministerul Apărării a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a U.M. 02210 Bucureşti - Batalion 3 Transport din Brigada 122 Logistică şi excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a depus la dosar documentaţia care a stat la baza actelor contestate.
La acelaşi termen, reclamantul a precizat că înţelege să se judece în contradictoriu cu Ministerul Apărării care asigură apărarea U.M. 02210 Bucureşti.
Pârâtul Ministerul Apărării a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În şedinţa publică din 30 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia de necompetenţă materială.
Prin sentinţa civilă nr. 3372 din 18 aprilie 2008 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis contestaţia precizată, a anulat în parte Decizia jurisdicţională nr. 13CJ/1/2007 şi Decizia de imputare nr. A 14370 din 06 decembrie 2006 cu privire la contestator şi a dispus restituirea către contestator a sumelor reţinute din salariu în baza deciziei de imputare anulate, obligând intimatul la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării prin care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 682/R din 05 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale a admis recursul Ministerului Apărării Naţionale, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare, secţiei contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel Bucureşti.
La această secţie a Curţii de Apel Bucureşti, cauza a fost înregistrată la data de 10 martie 2009, iniţial la un complet de recurs şi ulterior prin repartizare aleatorie la data de 11 mai 2009 la un complet de soluţionare pe fond a cauzei.
2. Soluţia instanţei de fond.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2749 din 24 iunie 2009 a admis acţiunea precizată, în contradictoriu cu Ministerul Apărării, a anulat în parte Decizia jurisdicţională nr. 13CJ/1/2007 şi Decizia de imputare nr. 14370 din 6 decembrie 2006 cu privire la reclamant, a dispus restituirea către acesta a sumelor reţinute din salariu în baza deciziei anulate şi a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că reclamantul C.C. a îndeplinit funcţia de locţiitor comandat de batalion la U.M. 02210 Bucureşti.
Comandantul acestei unităţi a emis, la 6 decembrie 2006, Decizia de imputaţie nr. A14370 din 6 decembrie 2006, în baza procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A/1347 din 15 noiembrie 2006, prin care s-a imputat reclamantului suma de 14.652,63 RON din totalul valorii pagubei constatate de 48.090,80 RON.
Această pagubă produsă reprezenta contravaloarea carburanţilor (motorină) consumaţi peste normele de consum prevăzute de lege ca urmare a aplicării eronate a coeficienţilor de corecţie şi prin completări neregulamentare ale foilor de parcurs pentru autobuzele care au efectuat curse pe traseele Bucureşti U.M. 02512 Clinceni şi retur în perioada octombrie 2002 – septembrie 2005.
Decizia de imputaţie a fost menţinută de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării prin Decizia nr. 13CJ/1/2002 din 26 aprilie 2007.
Instanţa de fond a considerat că apărările reclamantului privind depăşirea termenelor prevăzute de OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor sunt întemeiate şi că angajatorul era decăzut din dreptul de a mai putea angaja răspunderea materială a reclamantului prin Decizia de imputare nr. A/141370 din 6 decembrie 2006.
Cum în speţă, aşa cum se menţionează chiar în hotărârea comandantului U.M. 02210 Bucureşti, prejudiciul a fost cunoscut la 27 octombrie 2005 când a fost înregistrat raportul de audit iar Decizia de impunere a fost emisă la 6 decembrie 2006, s-a constatat că aceasta a fost emisă cu încălcarea temeiurilor imperative prevăzute de OG nr. 121/1998.
Au fost înlăturate susţinerile pârâtului în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din OG nr. 121/1998 pentru efectuarea cercetării disciplinare a început să curgă de la data de 20 iulie 2006 deoarece textul invocat prevede clar că data de la care curge termenul este cea la care comandantul unităţii a luat la cunoştinţă de pagubă.
Pentru că au fost anulate actele emise în privinţa reclamantului, instanţa de fond a dispus restituirea sumelor reţinute din salariu în baza unor acte nelegale şi a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Apărării Naţionale solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei şi pe fond, respingerea acţiunii reclamantului C.C.
Se critică soluţia instanţei de fond pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivele de recurs se arată că data de la care se calculează termenul de 60 de zile în cazul intimatului-reclamant este 20 iulie 2006, dată la care unitatea a primit şi înregistrat hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor nr. 34 din 5 iulie 2006 prin care s-a trimis spre cercetare dosarul cauzei şi s-a dispus refacerea cercetării administrative iar pct. 48 din Instrucţiunile privind răspunderea materială a militarilor aprobate din Ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. M-5 din 22 ianuarie 1999 prevede că „Prin data constatării existenţei pagubei se înţelege:
b) data înregistrării la registratura unităţii a actului de sesizare, iar pct. 49: „Comandantul … care a constatat existenţa pagubei dispuse de îndată prin ordin de zi pe unitate … executarea cercetării administrative".
Se apreciază că paguba nu a putut fi cunoscută, atât sub aspectul întinderii sale, cât şi cu privire la persoanele vinovate, fapt susţinut şi de hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor nr. 34 din 5 iulie 2006, prin care s-a dispus refacerea cercetării administrative şi „extinderea răspunderii materiale în sarcina şi a altor persoane responsabile cu verificarea datelor înscrise în foile de parcurs", ceea ce a determinat introducerea în cauză şi a reclamantului ca fiind o persoană cu responsabilităţi în verificarea foilor de parcurs.
Au fost criticate susţinerile instanţei de fond referitoare la nerespectarea termenelor prevăzute de OG nr. 121/1998 pentru că unitatea militară a primit hotărârea la 20 iulie 2006 şi a fost emisă Decizia de imputare la 6 decembrie 2006, în termenul prevăzut de lege.
În drept, au fost invocate prevederile art. 3041 C. proc. civ., art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a anulat actele atacate apreciind că Decizia de imputare din 6 decembrie 2006 a fost emisă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 23 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor.
Înainte de analizarea textului de lege invocat, este important de reţinut faptul că, în urma unui raport de audit înaintat comandantului U.M. 02210 Bucureşti la 27 octombrie 2005 se constată existenţa unei pagube produse în perioada 01 octombrie 2002 – 30 septembrie 2005 şi având ca obiect bunuri materiale de resortul compartimentului C.L. din cadrul acestei unităţi.
În urma cercetărilor administrative, iniţial, a fost emisă Decizia de imputare nr. A/3342 din 17 martie 2006 de către comandantul U.M. 02210 Bucureşti prin care s-a stabilit răspunderea materială a unor angajaţi ai acestei unităţi, decizie care a fost contestată de unii dintre cei vizaţi.
Prin Hotărârea nr. 34 din 5 iulie 2006 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale această primă decizie a fost casată şi a fost trimis spre recercetare dosarul cauzei, dispunându-se refacerea cercetării administrative.
În urma refacerii cercetării administrative a fost emisă Decizia de imputare nr. A/14370 din 6 decembrie 2006 care îl vizează şi pe reclamantul C.C., decizie care a fost anulată parţial prin Decizia nr. 13/CJ1/ 2007 din 26 aprilie 2007 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării.
Chiar în cuprinsul acestei ultime decizii se arată că paguba a fost constatată la 27 octombrie 2005.
Instanţa de fond, în aplicarea dispoziţiilor art. 23 din OG nr. 121/1998, a considerat că termenul de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare se calculează de la data de 27 octombrie 2005 pentru că aceasta este data de la care comandantul unităţii a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea pagubei.
Însă, recurentul susţine că acel termen trebuie să curgă de la data de 20 iulie 2006 când s-a dispus refacerea cercetării administrative.
În rezolvarea acestei probleme a datei de la care curge termenul, se vor analiza prevederile legale.
Astfel, potrivit 22 alin. (1) din OG nr. 121/1998 „Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispun, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative", iar conform art. 23 alin. (1) din acelaşi act normativ „termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei". Art. 23 alin. (2) prevede că „pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.
Aceste texte dovedesc faptul că soluţia instanţei de fond nu este dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii pentru că legea se referă la data când comandantul a luat cunoştinţă de producerea pagubei şi nu de data la care s-au identificat persoanele vinovate de producerea acesteia.
Prin lege au fost stabilite termene precise tocmai pentru ca cercetarea administrativă să fie riguros efectuată, pentru stabilirea vinovaţilor de producerea ei.
Faptul că, iniţial, cercetarea administrativă nu a fost efectuată corespunzător şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale a fost nevoită să dispună refacerea cercetării administrative în legătură cu paguba produsă nu poate conduce la concluzia că data la care comandantul unităţii a luat la cunoştinţă de producerea pagubei ar fi o altă dată decât cea de 27 octombrie 2005, aşa cum se reţine şi în Decizia nr. 13CJ1/2007 din 26 aprilie 2007.
Pentru că dosarul a fost trimis spre recercetare, nu presupune că la acea dată – 20 iulie 2006, comandantul unităţii a luat la cunoştinţă despre existenţa pagubei pentru că, de fapt, aceasta s-a întâmplat încă din 2005 când a dispus prima cercetare administrativă.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 2749 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1096/2010. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 1124/2010. Contencios → |
|---|
