ICCJ. Decizia nr. 1104/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1104/2010
Dosar nr. 386/32/200.
Şedinţa publică din 26 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 107/2009 din 21 iulie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca nefondată excepţia netimbrării cererii, admiţându-se cererea formulată de reclamantul M.M.I. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, instanţa dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 435 din 05 iunie 2009 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Decizia a cărei suspendare se solicitat s-a dispus sancţionarea reclamantului, în calitate de inspector principal, şef serviciu siguranţă penitenciar, împuternicit director penitenciar, cu trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut, respectiv şef de tură, pentru manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea.
A constatat instanţa fondului că reclamantul a învederat o serie de argumente aparent valabile în contextul contestării deciziei de sancţionare, apreciind totodată că menţinerea în continuare a acestuia pe funcţia deţinută nu justifică raţiunea trecerii într-o funcţie inferioară.
S-a mai reţinut că aspectele relevate de către reclamant pot fi privite ca fiind de natură a produce consecinţe din cele la care se referă art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administraţia Naţională a Penitenciarelor, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că prima instanţă a admis în mod greşit cererea de suspendare a deciziei de sancţionare motivând această soluţie prin faptul că nu există dovada că reclamantul a afectat în mod negativ imaginea instituţiei.
S-a mai opinat că tot eronat judecătorul fondului a reţinut că la momentul pronunţării sentinţei recurate reclamantul ar fi fost încă director al Penitenciarului Spital Tg. Ocna.
In fapt, a arătat recurenta, comisia de disciplină a constatat că inspectorul principal M.M.I. a dispus un exerciţiu de alarmare a unităţii, nu a întocmit un plan al activităţii desfăşurate şi nu a finalizat această acţiune printr-un raport de constatare a modului de îndeplinire a sarcinilor conform obiectivelor, după ce, în aceeaşi seară, consumase alcool, atitudinea reclamantului aducând astfel atingere prestigiului instituţiei.
S-a mai precizat că Decizia de sancţionare în speţă a fost transmisă prin fax la Penitenciarul Spital Tg. Ocna încă de la data de 10 iunie 2009, cu număr de înregistrare 21453, iar prin Ordinul Ministrului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti nr. 2053/C din 24 iulie 2009, începând cu data de 15 iulie 2009, a fost împuternicită pe funcţia de director al Penitenciarului Spital Tg. Ocna doamna comisar I.A.C.
Examinând cauza prin prisma criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs a normelor legale incidente în materia suspendării executării unui act administrativ şi a probatoriului administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este întemeiat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi că devin aplicabile prevederile art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nici o formalitate".
Potrivit reglementării de mai sus, legiuitorul a instituit o măsură provizorie de protecţie în favoarea persoanei vătămate, cu caracter de excepţie, în situaţia în care cele două condiţii legale sunt îndeplinite cumulativ.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, cazul bine justificat este definit ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", iar paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, presupune existenţa în cuprinsul actului vizat a unor dispoziţii, care prin aducerea la îndeplinire, i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Soluţia de admitere a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 435 din 05 iunie 2009 emisă de Directorul General al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este greşită şi în dezacord atât cu norma legală cuprinsă în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (modificată şi completată), cât şi cu normele europene, respectiv cu Recomandarea nr. R (89) 8 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind protecţia judiciară provizorie în materie de contencios administrativ.
Prin Recomandarea nr. R(89) 8 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei se arată că măsurile de protecţie provizorie - ce pot îmbrăca şi forma suspendării executării actului administrativ - pot fi acordate dacă executarea actului este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, şi sub condiţia existenţei unui caz prima facie împotriva validităţii actului respectiv.
Argumentaţia judecătorului fondului pe aspectul îndeplinirii în mod cumulativ a celor două cerinţe prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ se rezumă la constatarea potrivit căreia reclamantul a învederat o serie de argumente aparent valabile în contextul contestării deciziei de sancţionare şi la aprecierea că aspectele relevate sunt de natură a produce consecinţe din cele la care se referă art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Prin raportare la probatoriul administrat în faţa primei instanţe, nu este întrunită condiţia cazului bine justificat, nefiind relevate elemente certe care să ducă la concluzia existenţei unei îndoieli puternice şi evidente asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.
În lipsa unor elemente probatorii de natură a justifica măsura suspendării executării, aceasta apare ca nelegală şi va fi înlăturată.
Pentru cele expuse, recursul va fi admis, cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei nr. 107/2009 din 21 iulie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului M.M.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1103/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1107/2010. Contencios → |
|---|
